Comoară în cer

Motto: 1 Timotei 6/17-19 „”Îndeamnă-i pe bogații veacului acestuia
să nu se îngâmfe și să nu își pună nădejdea în niște bogății nestatornice,
ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm
de ele.
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata
să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare
drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.””
Amin!

Omul strânge pentru vremuri grele –
Și Domnul nu urăște îmbogățirea,
Că din belșug ne dă din toate cele
Dar, nu cumva să ne-alipim de ele
Și astfel, să ne pierdem mântuirea.

Noi nu putem umbla pe două drumuri
Și nici nu putem sluji la doi stăpâni,
Că orișicine-ar face aceste lucruri
Părtaș al lui Hristos nu va fi pururi,
Ci va rămâne păgân între păgâni.

Să ne amintim de tânărul bogat
Care era convins că-i credincios…
Cum a plecat de trist când a aflat
Ce lucru-i mai lipsește neapărat,
Să poată să-L urmeze pe Hristos.

Pentru avere avea o mare slăbiciune
Și auzind acel neașteptat răspuns
Sufletul i s-a umplut de-amărăciune…
Iar în Scriptură nu ni se mai spune
Ce s-a petrecut cu el și ce-a ajuns.

Dar cunoaștem ce-a zis atunci Isus –
Și în cele spuse era vădită mila,
Că este greu s-ajungă-n ceruri sus…
Ca ucenicii să priceapă El le-a spus
Acea parabola cu acul și cămila.

Oricâte bogății avea-vom adunate
În ele este pământescul semn…
Și de-am avea averi nenumărate
Vine ziua când le-am da pe toate
Pentru un strop de untdelemn.

Atunci când noi sfârși-vom alergarea
Și înaintea Lui vom sta la judecată
Vom pricepe cum ne-a fost umblarea
Și vom cunoaște care este starea
Comorii în cer, de suflet adunată.

Avem comoară în ceruri, la sfârșit?
Sau vom realiza-n cumplitul ceas
Căci în zadar, în viață ne-am trudit
Și tot ce-am strâns și am agonisit,
Pierdut în lumea asta a rămas?

Domnul a făcut o lume trecătoare
Și orice lucru pământesc e efemer…
Dar va trăi în veci de veci acela care
Ostenește pentru Domnul în lucrare
Căci el, se-îmbogățește pentru cer.

Dacă pentru Domnul ne-îmbogățim
El ne va îmbrăca cu haina mântuirii…
Și în ziua Judecății cu toții o să fim
Așezați în dreapta Lui ca să primim
Făgăduita cunună a neprihănirii.

Și pentru totdeauna noi ne vom afla –
Deși, ne tragem obârșia din țărână,
În slăvita Lui Împărăție și vom sta
Lângă cei biruitori – și vom cânta
Cu alăutele lui Dumnezeu în mână.

Ioan Vasiu 

Cât de trecătoare-i viața…

Cât de trecătoare-i viața. .
Ca un vis la deșteptare,
Se topește ca și gheața
Ca un un muc de lumânare

Ca scânteia care zboară
O secundă, două, trei,
La fel ca roua ce coboară
Și dispare când nu vrei

Ca și fumul ce se înalță
Și se împrăștie ușor,
„Ești prea scurtă, scumpă viață,
Și te duci ca ceața-n zbor”. .

Aici călătorim ca norii,
Trudim pentru-n colț de pâine,
Zburăm prin timp ca și cocorii,
Zorim mereu spre altă lume.

Câți ne oprim oare din mers,
Câți mai facem un popas
Să dăm vieții noastre sens
În vremea care ne-a rămas?

De felul cum trăim aici
Ne-atârnă veșnicia,
Caută-i pe frații mici,
Să te-asemeni cu Mesia!

Nu umbla cu capu-n nori!
Dumnezeu ți-a dat picioare,
Ești decât un călător
Străin, pribeag prin lumea mare!

Dacă ai casă, ogoare
Și-un crâmpei de viitor,
Fii o binecuvântare
Pentru săracii din popor

Că-s destui ce se înșeală
Care adună doar pentru ei,
Vor pleca cu mâna goală
Când vine Isus după ai Săi.

Ce folos că avem de toate
Aici în lume, frații mei?
Unii în ceruri au palate
Alții avea-vor un bordei.

Cu ce dai cât ești în viață,
Cu acea te-ntâlnești,
Acei cu inima de gheață
Nu au loc în slăvi cerești.

Viața trece mult prea iute. .
De când te naști și până mori,
Anii noștri par secunde,
Trec ca umbra pe ogor.

Ca să nu avem regrete
La sfârșit de alergare,
Pe Acel ce în veci trăiește
Să-L slujim cu-nflăcărare,
Eu, și tu, și fiecare.

Iany Laurenciuc  

Din nou la Cortul Intâlnirii

Din nou la Cortul Întânirii Tale
Trec prin perdeaua ruptă spre altar
Sunt trist și istovit de lunga cale,
De câte-am întâlnit trecând prin vale,
Dorind puțin alin și-un strop de Har

În drumul meu spre locul de-nchinare
Atâta suferință-am întâlnit
Surori și frați ce rabdă-n încercare
Dar și atâți ce nu mai au răbdare
Să-și ducă alergarea la sfârșit.

Loviți, căzuți pe calea de credință
Sunt diperați, sau deznădăjduiți
Atinși de boală și de suferință
Înfrânți, nemaisperând la biruință
În duhul lor de-a dreptul sunt zdrobiți.

Căci valul suferinței cînd lovește,
Catargul vieții când e sfărâmat
Doar cel neînfricat care vâslește
În rugă prin credință izbutește
S-ajungă la limanul așteptat.

Mereu e lumea noastră panicată
De-un virus, de-un flagel, de-o boală grea
Iar fără Harul Tău iubite Tată
Chiar cei care au inima curată
De sunt atinși nu pot înainta.

Loviți pe drum spre Patria Cerească
De-atâtea boli, de cancerul cumplit
Ce nu-i doar de natură omenească
Cangrena cea mai grea e sufletească
Și-atâția suferind s-au rătăcit.

Căci nu-i Corona-Virus cel mai tare
Nimic n-aduce-atâta suferință
Decât să mergi pe drumul spre pierzare
Să pierzi iubirea Jertfei salvatoare
Și moștenirea dată prin credință.

Îngenuncheat la Cortul Întâlnirii
Te rog primește-mi ruga pe altar
Celor ce sunt pe calea rătăcirii
Arată-le cărarea Mântuirii
Și-oferă-le din nou cerescul Har

Iar pentru-acei ce sunt căzuți pe cale
Sub crucea suferinței aplecați
Eu bat la ușa îndurării Tale
Te rog, trimite-le-ajutor în vale
O Doamne, ca să fie vindecați.

Daniel Hozan 

Viață și-alergare

Spre ce locuri azi alergi
Tu roade ai să culegi,
Oricum iute trece viața
Se duce, precum ceața.

Un loc pe scena lumii
Te costă însăși viața.
Te costă mai toți banii
Să fii în pas cu moda.

Locul în Cerul veșnic
Plătit a fost pe Cruce.
E gratis s-ai ca Sfetnic
Pe Cel ce este Viața.

Să ții azi trendul lumii
Alergi cam viața toată.
Te lupți precum nebunii
Să stai în vârf de scară.

Să ai în Cer cunună
Doar ține Calea strâmtă.
Smerit s-alergi cu sfinții
Urmând Calea Luminii.

Să ai puterea lumii
Trăiești o mascaradă
Lupți în vânt cu pumnii
Doar clovn într-o arenă.

Alege azi creștine
Să fii o mărturie.
Având puterea dată
De Duhul Cel din slavă.

Alege azi să umbli
Smerit pe Calea crucii.
Să știi c-a ta comoară
Te-așteaptă colo-n slavă.

Simion Ioanăș

 

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta pe-acest pământ?
O lungă alergare…
Dar trist… la margini de mormânt,
Observi că goană după vânt
E tot ce-ai strâns pe-acest pământ,
Și n-au nici o valoare.

Ce-i viața ta? … Te-ai întrebat
Ce rost ai tu pe lume?
În timpu-acesta limitat
De ce ți-a fost și ți-este dat
(Chiar dacă tu n-ai întrebat)
O viață, trup și-un nume?

Ce-i viața? Care-i rostul ei?
Și cine-l înțelege?
E numai să mănânci, să bei?
Sau, doar să strângi fără temei
De parcă totu-ai vrea să iei
Cu tine unde-i merge?

Dar viața ta… impropriu zis,
Căci nu îți aparține,
E mult mai mult decât un vis:
Demult, cândva, în Paradis,
Stăpânul Vieții a decis
Acest timp pentru tine.

Să ai și tu pe-acest pământ
Un timp de pregătire,
Căci Viața este darul Sfânt
Ce nu sfârșește la mormânt
Ci într-un Nou Așezământ,
Există-n nemurire.

Trăim și-aici… și-n veșnicii,
Trăi-vom totdeauna,
Dar, după ce vom adormi,
Va fi a Judecății zi,
Destinele s-or împărți
Din Iad sau Rai, doar una.

Iar dacă vrem ca-n Paradis,
Destinul să ne fie,
Să-L acceptăm pe-Acel ce-a zis:
“Calea sunt Eu!” precum e scris,
“Sunt Pâinea Vieții” a mai zis
Și “ Eu dau apă vie!”

Deci Tatăl, Dumnezeu ne-a dat
Un timp de pocăință…
Prin Fiul Său crucificat
Ca Jertfă pentru-al nost’ păcat,
Oricine-ai fi, poți fi salvat,
De-L cauți cu credință.

Iar El, Cuvântul întrupat
Și Mielul fără pată,
Deși la Tatăl S-a’nălțat,
El e prezent neîncetat
Când pe genunchi e căutat
De-o inimă predată.

De-aceea, timpul de acum,
Să-l prețuim cu toții,
Să nu dăm aurul pe scrum,
C-un foc arzând nu doar cu fum,
Să mergem cu Isus pe drum
Până în clipa morții.

Ce-i viața ta? … E-un legământ
Făcut pe totdeauna
Cu orice zi pe-acest pământ,
Trăind spre slava Celui Sfânt,
Tu vei primi după mormânt
Din mâna Lui, cununa.

Daniel Hozan

Să ne iubim vrăjmașii!

Porunca e: ”Să ne iubim vrăjmașii! “
Cu ajutorul Duhului cel Sfânt,
În orice loc ne vor conduce pașii
În alergarea noastră pe pământ!

Să nu ne-mpotrivim acelor care
În rău li-e rațiunea de a fi
Și încărcaţi de ură și frustrare,
Profită de orice pentru-a lovi.

În drumul nostru spre desăvârșire,
Cu rugăciuni pe ei să-i însoţim,
Chiar dac-ar insista în prigonire,
Noi sincer să-i iertăm și să-i iubim!

Mânia noastră să o dăm deoparte!
Ușor de spus, dar de făcut, e greu.
Deci trebuie să credem că în toate,
De ne rugăm, ne-ajută Dumnezeu!

Deși ne stau probleme înainte,
În faţa tulburărilor ce vin,
”Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“
Nu se aplică-atunci când ești creștin!

Ne bucurăm de binecuvântare,
Căci alt ocrotitor ca Domnul nu-i,
Din ce avem, să dăm celui ce n-are
Și să nu-ntoarcem spatele nicicui!

Când vine cineva să se-mprumute
Că sărăcia îl apasă crunt,
În faţa lacrimilor sale mute,
De noi depinde să îi dăm mai mult.

Tu poţi înlocui ușor cămașa
Sau haina ce ai dat-o la săraci,
Și-n veci îţi va rămâne fapta bună
Ce ai avut ocazia s-o faci!

Laura Minciună 

Viața doar o viață ține…

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată
al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după
binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2 Cor. 5:10.

Zi de zi în frământare
Omul își trăiește viața,
Tot mereu în alergare
Și ea-i firavă ca ața…

Când Stăpânul spune: ”Gata! ”
E sfârșit la orice drum
Și apoi vine răsplata:
Viață sau văpăi și scrum.

Depinde ce aici alege
Depinde cum s-a pregătit.
Vine vremea când culege
Locul bine rânduit.

Dezinteresu-i opțiune?
Indiferența unde duce?
Când un Soare ce n-apune
A mers la Calvar, la cruce…

Viața doar o viață ține –
Scurtă, lungă – cum e dat.
Și fiecare, orișicine –
Merge-n față la Împărat.

Socotelă toți vom da:
Orice clipă și secundă
Va merge în fața sa,
Fără ca nimic s-ascundă.

Să ne punem întrebarea:
”Sunt eu oare pregătit? ”
Și în toată zbuciumarea,
La veșnicie m-am gândit?

Ca o umbră trece viața,
E ca floarea din câmpii.
În curând, o Dimineață,
Va separa pe ”morți” de vii.

Mai cheamă Cerul cu răbdare…
Mai cheamă, îl aud, auzi?
Mai cheamă Cerul cu-ndurare
În nepăsare nu te-ascunzi? ! ?

Lidia Cojocaru

Câți mai slujim pe Domnul?

Trăim o viață pe pământ.
O viață de-alergare.
Si-adesea dăm Cuvântul Sfânt
Pe lumea trecătoare.
Am fost creați să moștenim
Cununa răsplătirii
Și pentru veci să locuim
În patria iubirii.
Dar pe pământ trăim puțin
Acesta-i paradoxul
Ce să-l pricepem noi nu știm
Nici care ne e rostul.
Cuvântul scrie deslușit
Că vine ziua-n care
Pentru oricine ia sfârșit
Viața de sub soare.
Că omul jos e trecător
Ca lumânarea-n sfeșnic
Ce-și pregătește în splendori
Acasă locul veșnic.
Aicea jos noi toți trăim
Precum intr-o chirie
Dar casa sus ne-o pregătim
La Domnu-n veșnicie.
Sau cel puțin asa ar fi
De sfântă trebuință
Când aripile s-or ivi
Spre noua locuință.
*
Și conștienți de-al Său Cuvânt
De-nsemnătatea-i mare
Ar trebui ca orișicând
Să fim în cercetare.
Deci pregătiți pentru Hristos
Cu candelele-aprinse
Si dezlipiți de tot ce-i jos
Cu aripile-ntinse
Ar trebui să fim mereu
Mireasă sfântă-n noapte
Cu foc aprins din Dumnezeu
Și luminând departe
Să vadă Mirele iubit
Mireasa că-l așteaptă
Să intre-n Locul mult dorit
Fecioara înțeleaptă.
***
Cu-amărăciune mă întreb:
Câți mai slujim pe Domnul?
Câți așteptăm cerul etern
Sau câți dormim azi somnul
Ce ca-ntr-o pânză i-a cuprins
Pe cei făr de putere
Ce-s cufundați în visul nins
De foamea dup-avere?
Privesc in jurul meu mâhnit:
Tot mai putini stau gata
Cu candela aprinsă-n timp
Să zică:Maranata!
Căci cei mai mulți au adormit
În vise maiestuoase
Mirele-aproape c-a sosit
Iar ei visează….case…
Și proprietăți.Provizii mii
Că doar….să le ajungă!…
Vină și alți bani,câți or fi
Ca-ntr-o uriașă pungă..
Bineveniți sunt orișicând!
Cinstiți???..nu mai contează!…
Un rost s-avem vrem pe pământ
Și-un nume, mai cu vază!
-Frate iubit, să ne unim
Mai mulți la rugăciune
-De asta frate, nu am timp
Fac lucruri totuși bune
Dobânda-i mare, eu trudesc
Până-n târzie seară
Chiar și-n picioare ațipesc
Cum, rugăciune iară?
Doar mici exemple oglindesc
Cruda realitate
De cer mulți nu-și mai amintesc
De ei e prea departe..
Lucrarea Tatălui ceresc
A fost înlocuită
De visul lacom, pământesc
Ce va pieri-ntr-o clipă..
Îi chemi și-ncerci să-i motivezi
Cu drag la Închinare
Dar dragostea mai poți să crezi
Că-i țelul lor cel mare?
Nu, mai degrabă ar lovi
În tot ce-i bun, cu silă
Și-n roada firii ar dospi
Râzând ei, fără milă….
***
E-aproape doisprezece. Știu.
E-aproape miezul nopții
Eu totuși gata vreau să fiu
Să trec de pragul porții
Și-n zbor să mă ridic spre cer
Cu toți cei dragi din casă
Către iubitul din Etern
Noi, fiind a Sa Mireasă.
Cu candelele luminând
De focul veșniciei
În zbor ne-om înălța cântând
Spre țara bucuriei
Rămână dar în urmă jos
Pungile mari și sparte
Ce s-or topi-n foc nemilos
De cerul sfânt departe.
*
Ce trist va fi insă de cei
Ce-au auzit Cuvântul
Dar au iubit fără temei
Averea și pământul.
Cine e sfânt, sfintească-se
Și să lepede somnul
Căci în curând spre glorie
Ne va nălța-n zbor Domnul.

Emanuel Hasan

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Nu știu ce vor face alții

Nu știu ce vor face alții,
Când e zi de sărbătoare,
Eu, abia aștept cu frații,
Să mă-nchin în Adunare.
Dacă și tu îți dorești,
Să petreci cum se cuvine,
Te invit să dobândești,
Mari comori prin rugăciune.

Nu știu mâine dacă plouă,
Sau de va fi zi cu soare,
Dacă ninge, sau e rouă,
Tot mă duc la închinare.
Dacă și tu arzi de dor,
Te invit să vii cu mine,
La un timp înălțător,
Prin cântări și rugăciune.

Nu știu dacă-n veselie,
Sau necaz îmi va fi viața,
Dar mă-ncred în Cel ce știe,
El mi-e scutul și speranța.
Dacă și tu îți dorești,
Adăpost și o minune,
Hai ca să le dobândești,
Prin Cuvânt și rugăciune.

Nu știu dacă sănătos,
Sau cu boli chinuitoare,
Cu mașina, sau pe jos,
Dar tot merg la închinare.
Dacă ești și tu-nsetat,
După sfântă părtășie,
Te invit la rugăciune,
Unde-i har și bucurie.

Nu știu dacă voi avea,
Bani de-ajuns sau sărăcie,
Domnu-i sigur partea mea,
Lui mă-nchin cu dărnicie.
Dacă și tu vrei răsplată,
Din ce ai, cu drag să dai,
Cu o inimă curată,
Să-ți aduni comori în rai.

Nu știu cât mi-a mai ramas,
Să trăiesc pe-acest pământ.
Vreau credința pas cu pas,
Să păzesc pân’ la mormânt.
Dacă și tu vrei cu bine,
Alergarea să-ți sfârșești,
Te invit prin rugăciune,
Să te lupți să biruiești.

Nu știu ce-or alege alții,
Pentru sufletele lor,
Eu rămân în jug cu frații,
Pe al Domnului ogor.
Dacă și tu înțelegi,
Prețul sufletului tău,
Prin credință să alegi,
Binele de orice rău.

Nu știu câți se vor întoarce,
Din păcate, la Hristos,
Dar câți vin să aibe pace,
Un trai sfânt și luminos.
Bucuria mântuirii,
Zi de zi să-i însoțească,
Răstignind poftele firii,
Tot mai mult în har să crească.

31.03.2016
de Teodor Groza