Alba Floare de Lumină

Psalmi 81
6.”I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ”

Noaptea  e adâncă, plină de mistere,
Cărări înguste şi de mormânt  tăcere,
Dar la miezul nopţii, se aude un Pas,
Ce zguduie pământul şi orice sălaş.

Din depărtare, sfântul sophar vesteşte;
-”Ridică coşul, noaptea nu stăpâneşte!
Ridică Piatra, timpul nopţii s-a scurs!
Să iasă Floarea, Lumina Lumii  de sus! ”

Coşul cu durere şi a Lumii vină,
Se ridică  spre zarea sfântă, divină,
Se ridică cu  Piatra  grea de pe Mormânt;
Rămâne doar Lumină şi Sfântul Cuvânt!

În noaptea adâncă, plină de mistere,
O Floare Albă creşte, până la stele,
Şi luminează pământul, văi şi câmpii,
Ce învinge negura, mormânt şi stihii.

E Floarea de Lumină, din Mormânt creşte,
S-a născut din durere, totuşi iubeşte,
Oferă Lumină, cu iubire şi dor,
Numele Său este Isus Mântuitor!

Veniţi şi culegeţi raza albă, lină!
A înviat din moarte şi e divină,
Candelă va fi pe a voastră cărare,
Şi voi veţi fi lumini pe munte şi mare!

Mormântul lui Isus este gol şi pustiu,
Inima mea! În tine, Isus este viu?
În zori, al cerului sfânt  sophar vesteşte;
-A înviat Isus, Lumina soseşte!

Arancutean Eliza 

1 Decembrie

Ne tremură cuvântul, ne tremură și iarba
Au înviat din turle, azi, clopote la Alba! …
Acolo, unde Doamne, ai dat și vin și pâine,
Strămoșilor în șube, și Țărilor Române!

Din mărginite toamne, ai dat miros gutuii
Și, iată! … cum la Alba, își strânge Cloșca puii!
Chiar de topim zăpada, în suflete, mai rar,
Îți mulțumim de iarnă, și-n Anul Centenar.

Se scoală din morminte, oșteni cu opinci să cânte;

, Trăiască tricolorul! … al României sfinte! ”
Și de vom pierde astăzi, în ceaţă teoria,
La Alba ne vom duce, să ne găsim mândria!

Înfingem la hotare, un tricolor în pripă.
Dar, vom zbura ca zmeii, cu-o singură aripă!
Și atunci, din sânul mamei, de-ar fi să ne gonească,
Vom ști să ne întoarcem, la vatra românească!

E sărbătoare, Doamne, și Alba e în floare!
Din ea, pământul țării, a învățat să zboare.
În ea, s-au răstignit, poeții și în scrisuri,
Ca noi să le pătrundem, și lumea lor, de visuri.

Am inima în mine, ca un condei ce-și scrie,
La loteria vieții, norocul pe hârtie.
Și-n vremuri ca acestea, ne iartă ironia,
Stăpâne… și sărută, pe frunte România!

Viorel Balcan Valentin

Povestea cinstei

Povestea cinstei se așterne
Ca mitul vechi descris în cărți.
A hainei sale albe trene
Sunt împărțite-n multe părți…

Povestea cinstei se destramă,
Iar haina ei s-a tot scurtat.
E doar un mit, e mai cu seamă
Legenda unui timp uitat.

Vorbeau părinții și străbunii
De voalul ei curat, senin.
Azi spun cei mulți că doar nebunii
Mai poartă haina ei de crin.

Povestea cinstei: câți s-o creadă?
Căci prea curând s-a transformat.
Rămâne astăzi o șaradă,
Talent și scop deșart mimat.

Dar Domnul nostru ne așteaptă,
Pe calea cinstei să trăim
În viața noastră prin har dată!
Spre slava Lui cinstiți să fim!

Ajute Domnul voii slabe!
Ajute pasului slăbit!
Cinstiți să fim, în haine albe,
Spre slava Mielului jertfit!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Simfonia albă din noua primăvară

În echinocțiu, jubiliar,
Vișinii casei explodară iar
În laude-cascade înflorite!
În versuri albe, ode sfinte,
Cu inedite note muzicale:
Plutind în sus, petale diafane
Ningeau spre cer, în coruri îngerești,
Și argintiu sunau pe-alei cerești
Pe care cresc corole ca-n povești,
Ascunse-acum de ochii omenești.

M-au înălțat, prin cântecele lor,
În duh, să-L văd pe Domnul florilor
Ce e de sorți dăltuitor;
Pentru istorie-Autor,
De suflete, Mare Sculptor
Și Singur e Mântuitor!

El mi-a șoptit, m-a lămurit
S-alung suspinul nesfârșit
Pentru risipa de-nflorire
Ce nu ajunge la rodire..
Pentru petalele jertfite,
De vânturi și de ploi zdrobite..

M-a învățat, m-a mângâiat
Și mult, în gând m-a bucurat:
Că florile din primăvară,
Ce nu se coc fructe în vară,
De îngeri sunt recuperate
În alte lumi sunt recreate,
În alt aprilie, înviate;
Nu sunt „bătăi cu flori” uitate
Corolele de vânt prădate…..

Ci toate sunt de Domnul numărate!

Marinau Daniela

Intoarce-te!

Se duce-n graba timpul, popor rascumparat,
Curand vine Mesia, sa vada ce-ai lucrat,
Ai pus tu oare frate talantul in negot?
Sau l-ai ascuns sub glie, de frica vreunui hot?

Stapanu-a pus in tine, comori de nedescris,
Si-n fata ta, stii bine, sta ceru-ntreg deschis,
Cum ai tu azi vesmantul, iubite calator?
Azi Duhul Sfant te-ndeamna, nu sta nepasator.

Candva ai fost ca lutul in mana Lui Isus,
Iar El era Olarul venit din cer de sus,
Te modela cu grija, un vas de pret ai fost,
Iar azi te poarta vantul, si nu ai adapost.

De ce pui pret pe lucruri ce sufletul racesc?
Alergi dupa iluzii ce inima-ti ranesc?
Dar Cel ce-a stat pe cruce, Isus Cel inviat,
Plangand, sa stii te-asteapta, sa ierte-al tau pacat.

Te-ai lepadat ca Petru prin fapte nu prin grai,
Si nu mai vezi nici drumul ce duce catre rai,
Aveai candva candela, cuvantul din scripturi,
Azi iti hranesti fiinta doar cu faramituri.

Comoara ce-a mai mare in cortul tau de lut,
E sufletul ce-asteapta de El sa fie-umplut,
O iesi din lumea neagra si plina de pacat,
Te-ntoarce azi la jertfa ce pentru tin’s-a dat.

Dezbrac-a firii zdreanta, vesmantul tau murdar,
Primeste haina alba ce-ti da Isus in dar,
Si un inel in deget, ca semn c-ai fost iertat,
De Domnul Sfant din slava, al pacii Imparat!

Intoarce-te la Tatal, o fiu risipitor,
Cu ochii plini de lacrimi te-asteapta iubitor,
Chiar de-ai pierdut averea, te-asteapta ca sa vii,
Sa te intorci acasa, printre ai Sai copii!

Florin Ciorcas

Urare cu flori

Fulgii de nea ce cad pe voi
Să se topească-n suflet cald,
Trecănd în liniştite ploi
Să ude flori de gând curat.

În viscol dacă-ngenunchiaţi
Să-l potoliţi c-o sărutare,
Numai iubirea ce-o purtaţi
Poate să facă gheaţa floare.

De-aveţi în voi ramuri uscate
Să le tăiaţi cu bun Cuvânt,
Ca cele ce mai sunt rămase
Să vadă flori albe crescând.

Frigul cel greu de vă-nfăşoară
Daţi-i în dar raza de soare,
Din el să vină să răsară
Când nu gândiţi frumoasă floare.

De-aveţi în viaţă zăpezi mari
Cu viscol,frig,ramuri uscate,
Iar mintea roabă-n gheţuri tari
Se tot frământă şi se zbate,

Deschideţi porţile iubirii
Ale speranţei şi credinţei,
Să faceţi loc în voi grădinii
Cu floarea albă a biruinţei.

Stănulescu M.

Nu te uita ca uneori…

Imbraca-te cu o petala de lumina
Poart-o in partea stanga, langa inima
Nu te uita la florile din jur cum se-ofilesc
Sopteste-mi in fiece dimineata doar atat : te iubesc

Imbraca-te cu o petala de dragoste divina
Privirea-ti –ca o cupa- de cer sa-ti fie plina
Nu te uita ca uneori mai apare si-un nor
E doar pentru ca lacrimile – ca si visurile – nu mor.

Imbraca-te cu o petala nesfarsita de dor
Pastreaz-o cat mai aproape de tine cand ochii te dor
Nu te uita ca nu poti sa-i descrii culoarea
E de-ajuns sa o simti ca pe-un gol ce-ti arata chemarea.

Imbraca-te cu Iubirea ce ti se ofera deplina
Cat universul si cat eternitatea de sublima
Nu te uita ca uneori ai aripi obosite si frante
Vei invata sa zbori odata cu ingerii printre cuvinte.

Imbraca-ti sufletul cu o petala alba si fina
Goleste-te de  cat timp mai este inca lumina
Chiar ochii de ti s-ar intuneca, sa nu plangi;
Razele vietii chiar si numai cu gandul poti sa le strangi.

Imbraca-te cu o petala rotunda din soare
Nu te uita inapoi, nu cumva sa te pierzi pe carare
Priveste inainte si sus, unde floarea e-ntreaga
Si fiecarei petale din caracter sa-i spui ca ti-e draga.

Imbraca-te cu Iubirea ce ti se ofera deplina
Nu zabovi – grabeste-te sa fii si tu lumina
Nu te uita ca uneori aripile din umeri te dor
E doar pentru ca visurile – ca si lacrimile – nu mor.

Elena Miron

Te ține Domnu-n palmele -I zdrobite

Te ține Domnu-n palmele zdrobite
De cuiele în ură, în trupu-I țintuite,
Prin jertfa  Lui să te salveze
De lațul lumii – iad, să te elibereze.

Te poartă-n sfintele Lui taine,
Ziua și noaptea,  ființa Sa nu doarme;
Te poartă-n biruinți,  chiar în ispită,
Căci pentru El, eşti ființa cea iubită.

Te cheamă să îți deslușească,
Din Cartea sfântă să-ți vorbească,
Să-I porţi înțelepciunea, tălmăcirea,
Să I te-nchini, să-I înțelegi iubirea.

Îți poartă rugile dincol’ de stele,
La tronul milei Tatălui ceresc,
Le mijloceşte-n dragoste, putere,
Făcându-Se chezaș, în dreptu-ți
Să-I înțelegi chemarea: Te iubesc!

Cum răsplătești a Domnului comoară,
Iubirea Lui ce te-nconjoară,
Și bunătata-I-n sfânta pâine,
Purtări de grijă, azi și mâine?

Cum poți rămâne-n nepăsare,
Când din necaz și din durere,
Din greu și lipsuri, strâmtorare,
El mâna ți-a întins făcându-Se:
Eliberare, barcă de salvare?

Te uită deslușit la darul ce-ai primit,
La Domnu-n Golgota ce S-a jertit
Și intră grabnic-n rugăciune,
În ascultare, fapte bune,
Îmbracă haina-albă-a pocăinței,
Și ține-te lipit de Duhul Sfânt,
Puterea în credință!

Sanda Tulics

Iertarea

Toate neputinţele ce le-aveam în suflet,
Greşuri şi păcate, lunecări năuce,
Le-am legat cu rafii, le-am cărat în spate
Şi-ntr-o zi stelară le-am depus la cruce.

El mă aştepta cu ardoarea verii,
M-a cuprins în braţe şi-am plâns amândoi.
Au înmugurit, de iubire, merii
S-au înfipt în ceruri într-un nou altoi.

Patimile toate după şarga lume
Aruncate-au fost în marea uitării!
Mi s-a dat o haină albă şi un nume
Înmatriculat cu sângele iertării.

Doamne ce odihnă, ce adâncă pace
Mâna Ta străpunsă, sufletului meu
Datu-i-a! Acum, nu ştiu ce m-aş face
Dacă nu mi-ai fi Tu,  frate, Dumnezeu!

Nicholas Dinu

O, Mireasa Mea iubită…

Cum esti scumpa Mea aleasa? Mă astepti? Mă mai iubesti?
Ai pe tine haina alba pentru slavile ceresti?
Iti mai arde a ta candela cu ulei din Dumnezeu?
Iti sunt bratele intinse asteptand iubitul tau?
Spui tu oare: Maranata! vino Mire preaiubit?
Mai privesti cu dor spre ceruri, asteptand necontenit?
O, mireasa Mea iubita, nu e mult si voi veni
Voi desface largul zarii si pe nori te voi rapi
E aproape miezul noptii, lumea doarme ca-n mormant
Insa tu de vei fi treaza, vei pleca prin Duhul Sfant!
O, iubita Mea aleasa, oare stii cat am platit
Pentru haina ta de nunta ce cu drag ti-am daruit?
Am platit cu pretul vietii ca un miel,sus pe Calvar
Ca tu sa primesti viata si o haina alba-n dar!
Am platit cu zbucium, groaza, cu un chin de nedescris
Pentru tine, pentru-odaia cea de nunta-n Paradis!
Am platit cu o povara de durere si pacat
Care nu-o vei intelege si n-o vei simti vreodat’!
Da, asa mi-a fost iubirea, fara margini te-am iubit
Azi in maini inca port semnul pretului ce l-am platit!
Dragostea mea pentru tine niciodat’ nu va seca
Tu esti unica aleasa, tu, pe veci Mireasa Mea!
Cum esti, scumpa Mea aleasa? cat de mult Mă mai iubesti?
Cum ti-e haina de mireasa? tot curata ti-o pastrezi?
Căci in ceruri poti sa intri numai daca ti-ai pastrat
Haina alba nepatata ce cu dragoste ti-am dat
Dragostea ti-a fost pecete si salvare de la chin
Fara de cusur si pata mi-a fost jertfa pentru tin!
Mi-am dat viata sa ai viata nesfarsita-n ceruri sus
Si te-am inviat cu Mine pentru-o glorie făr’-apus!
Daca haina ți-e curata, in curand Ma vei vedea
Sus pe nori, la miezul noptii și spre ceruri vom zbura!
Vom strabate printre stele catre locul minunat
Spre odaia nuntii noastre ce atat am asteptat
Portile slavei eterne c-un cuvant se vor trezi
Se vor ridica cu glorie si in ceruri vom păși
Te voi duce apoi in fata Tatalui sfant, Dumnezeu
Si in fata celor care il slavesc cantand mereu
Ceru-ntreg va fi-n serbare, in cantari si bucurii
Pentru scumpa Mea aleasă ce-a ajuns in vesnicii
O, Mireasa mea iubita, fii deci gata,ne-ncetat
Căci Eu vin la miezul noptii! Vin ca mire imbracat
Cu veșminte de splendoare și de nuntă pregatit
Sa Te iau cu Mine acasa, sus in cerul infinit!
Candela sa-ți ardă-n taina, și ulei sa ai mereu
Iar veșmantul Tău să-Ți fie alb, după Cuvântul meu.
Astfel dar la miezul nopții cand pe nori te voi chema
Tu sa poti zbura spre Mine, tu, pe veci Mireasa Mea!

Emanuel Hasan