Se zdruncină temelia lumii

Motto: Ps. 82/ 1-5: „”Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu.
El judecă în mijlocul dumnezeilor.
„Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi?
Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenoroci-
tului și săracului.
Scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi.”
Dar ei nu vor să știe de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în în-
tuneric, de aceea se clatină toate temeliile pământului.””

Se zdruncină temelia lumii moderne
A cărei existență este pe sfârșite…
Poruncile Domnului care sunt eterne
Le scot din Lege lumeștile guverne,
Socotindu-le vechi și nepotrivite.

Suntem în mileniul trei… Am evoluat…
Și omul, emancipat, așa înțelege
Că odată ce păcatul este legiferat
Putem păcătui cu vârf și îndesat,
Că păcatul nu mai e fără de lege.

Și nu mai mustră pe nimeni conștiința
Că trăiește-n păcat și neascultare…
Dragostea lipsește, lipsește pocăința,
Mulți sunt cei ce-și leapădă credința
Și se lipesc de duhuri înșelătoare.

Ard, azi, în oameni patimi vâlvătaie…
Satana cerne întruna să ne piardă,
De mântuire vrea să ne despoaie –
Și lumea i se închină, se încovoaie…
Mai jos de-atâta n-ar putea să cadă.

Că lumea a ajuns ca vechea Gadară
Și-i plină de îndrăciți și de vicleni
Care îndrăznesc prin legi să ceară
Ca Hristos Isus, pentru a doua oară,
Să fie izgonit de noii ghergheseni.

Și toți mai marii lumii, plini de fală,
Crezându-se stăpâni și dumnezei
Dac-ar putea, cu câtă îndrăzneală,
Și lui Hristos i-ar cere socoteală
Că e prilej de poticnire pentru ei!

O nouă vale Dura e lumea în care
Chipul de aur se înalță mai hidos,
Iar norodul dă năvală la închinare
Și prea puțini aleg să stea-n picioare –
Doar cei chemați să fie-ai lui Hristos.

Vai de cei ce-au desființat Cuvântul
Prin legi drăcești ce duc la moarte!
Că așa cum risipește pleava vântul
Îi va risipi și Dumnezeu Preasfântul
Și le va șterge numele din Carte.

Doar aceia ce-L urmează încrezători
Pe Cel ce are puterea să ne scape,
Prin credința neclintită vor fi biruitori
Fiindcă au știut s-aștepte răbdători
Venirea Domnului, care-i aproape.

El va veni să-Și ia Biserica slăvită,
Cea fără pată și fără zbârcitură –
Mireasa Lui sfântă și neprihănită
Care în Ziua cea mare fi-va răpită
De Mirele Ceresc, cum scrie în Scriptură.

Și ferice de aceia ce vor fi chemați
La ospățul nunții Mielului divin!
Fiindc-au rămas închinători adevărați
Ce nu s-au întinat, vor fi încununați
Cu cununa vieții veșnice.

Ioan Vasiu 

Pastrezi pacea?

Text: Efeseni 4:1-6

„…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii „Efeseni 4:3

Cat de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o manăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt
expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amandoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă pană la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică pană ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adanc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”.


În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urat unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul.
Fie ca toţi care II cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică!        – H.G.B.

Binecuvantează, Doamne, adunarea,
Te rugăm cu lacrime curate
Să trăim mereu cu dragoste-mpreună
Şi în sfantă dulce unitate.   ”      – Fennema

„Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei

Painea zilnica

Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Viață duplicitară: iad!

Duminică.O zi frumoasă.
Locașul de-nchinare-i plin.
Se predică despre „acasă”
Unde cu toții vrem să fim.
-Oo,frați iubiți.. (zice păstorul)
Îl mai iubiți voi pe Isus
Mielul ceresc, Mântuitorul
Ce ne va lua în ceruri sus?…
Mai ziceți voi: vino Isuse!
Ne ia cu Tin să moștenim,
În slăvile nicicând apuse?
Mai zice cineva: Amin?
-Amiin! (Răsună adunarea)
-Mărire Lui! (ca un ecou
Pe-alocuri mai auzi spre zarea
Ce-așteaptă Marele Erou.
*****
Luni. Zi de muncă și de școală
Duminică, astăzi e ieri.
Se reîncepe ca-ntr-o goană
O nouă zi, cu noi puteri.
Ca orice om in cursul zilei
Cu lumea intri în contact
Vezi cum e omul sau vezi cine-i
Așa cum este el de fapt.
Și întâlnești pe-acela care
Iubește să vorbească mult
Nu prea frumos despre persoane
Le zugrăvește îndelung.
Mai întâlnești pe la amiază
Pe cel ce crede că-i mai sus
Care se poartă mai cu vază
De parcă alții ca el nu-s.
Iar seara-l vezi pe muncitorul
Ce nu se mai poate opri
Căci el e rob, iar zeul banul
Îl vrea mereu în slujbă-ai fi.
Iar celelalte zile-n grabă
Vin ca și norii rând pe rând
Se scurg ca-ntr-o clepsidră largă
A timpului pe-acest pământ.
Și întâlnești atâția-n umblet
Total străini de Dumnezeu
Pătați în cuget și în suflet
Dar ancorați în propriul eu.
Mai întâlnești și oameni lacomi
Ce tot ți-ar lua de ar putea
Ei îți invocă proprii factori
Să-și motiveze-acțiunea rea.
***
Și poate spui: ei sunt din lume!
Eu îți voi spune: da și nu;
Ei sunt creștini (doar după nume)
Dar cum fac ei să nu faci tu.
Creștin numai la adunare
Cu masca pusă, ca un sfânt
Însă făcând fapte murdare
E pură  goană spre mormânt.
Eu simt și văd c-am datoria
Să-i readuc pe drumul bun
Ca să nu-și piardă veșnicia
Dator voi fi mereu să spun:
Nu poți sluji Dumnezeirea
Dacă slujești și pe cel rău
Făcând așa doar pierzi Răpirea
Bisericii la Dumnezeu.
Leapădă-ți masca dragă frate
Și părăsește-al lumii vad
Căci scris e în a Sa dreptate
Viață duplicitară: iad!
Domnul nu vrea numai o parte
El vrea toată inima ta
El vrea ca și tu să ai parte
Cu El acolo-n gloria Sa.
El nu te vrea să fii o umbră
Doar de Duminică creștin
Căci îți așterni o soartă sumbră
Care te poate duce-n chin.
Fii dar exemplu pentru lume
Prin fapte nu te lepăda
De cel mai mare și scump Nume
Căci poți amarnic regreta.
Chemat ai fost să fii Lumină
Nu ipocrit să fii numit
Ridică-te de azi din tină
Și fii creștin și pocăit!
Când spui: Amin în adunare
Așa să fie cum și spui
Dacă dorești ca-n ziua mare
Să fii chemat cu toți ai Lui!

Emanuel Hasan

Nebunii lui Hristos

Sunt clipe când visez, arzând
Visez arzând, la clipe de demult
În gând sunt toate fremătând
Şi inima-i în piept bătând
Iar clipele, cu jind le-ascult…

Le văd şi-acum… Şi cânt cu ele
Cântarea ce-o cântam cu har
Când toţi cântam, ca printre stele
Şi nu ştiam nimic de rele
Biruitori, la El în car…

Eram copil, dar rugăciunea
Ce o vedeam în adunare
Stingea din noi amărăciunea
Vedeam cu ochii mei minunea
Era o taină-așa de mare…

Privind la ei, ziceam că-s beţi
Păreau nebuni în ruga lor…
Dar azi, o mie de săgeţi
Străpung dorinţa mele-i vieţi
Eu sunt nebun, ei, nu mai vor…

Pe pat erau bolnavii amărâţi
Iar în genunchi, nebunii lui Hristos
Când începeau în rugă coborâţi
Chiar şi bolnavii-aceia mai înfrânți
Se ridicau cântând, de jos…

Mărturisesc, mi-e dor de ei…
Nu numai mie… Lui Isus,
De fraţii vii, părinţii mei,
Cei ce-au trecut prin anii grei
Şi-au fost nebuni, dar astăzi nu-s…

Avasilcai David