Ce bine e în brațul Tău

Ce bine e în Brațul Tău, Mântuitorul meu Slăvit
Ce bine e să știu că sunt iertat, iubit și mântuit!
Ce pace, ce iubire sfântă, ce Har, ce binecuvântare,
Reverși peste acei ce cheamă a Ta prezență-n adunare!

Ce curcubeu multicolor se-arată-acolo-n largul zării,
Și ce speranță pui în omul aflat în pragul încercării!
Ce dor nespus se naște-n inimi când Îți gustăm din bunătate,
Ce Har măreț să Te slujim și să Te regăsim în toate!

Ce adieri de vânt ușor reverși în fiii ce Te cheamă
Si ce putere dai Tu celor ce spulberă din inimi teama!
Ce noi comori găsim în Tine, ce daruri veșnice de Har,
Ce dulce e să fie jertfa primită pe al Tău altar!

Ce infinit de șoapte sfinte, ce dragoste nemărginită,
Ce foc poți să aprinzi Isuse, în cel cu inima trudită.
Ce-ncurajări trimiți prin îngeri, și ce balsam divin, curat,
Cum am putea să-Ți mulțumim pentru tot ceea ce ne-ai dat?

Ce jertfă binecuvantată s-a frânt acolo sus pe deal,
Ce matematică preasfântă să ne iubești în mod egal!
Ce fericire și ce zâmbet ne pui pe chipul obosit,
Și câtă pace și iubire de când pe Tine Te-am găsit!

Ce-nțelepciune torni în noi când vrem să stăm în ascultare,
Ce mângâiere dai Tu celor ce se zdrobesc în dormitoare.
Ce viitor frumos scrii celor ce-și împart visele cu Tine,
Ce minunat ești Tu cu toți si cat de special cu mine!

Îți multumesc de tot ce-mi dai și mie și fraților mei,
Și vreau ca a Ta iubire caldă să știu cum să o-mpart cu ei,
Ajută-mă ca-ntotdeauna să pot fi pentru toți lumină,
Până în ziua când voi fi cu Tine-n slava Ta divină!

 Laura Neagu 

E aşa frumos

E aşa frumos, când ne-adunăm,
Şi cu cântări Îl onorăm,
Când între fraţi şi surioare,
Hristos e tot, e cel mai mare.

E aşa frumos, când El ne-adună.
Şi psalmi de laudă răsună.
De parcă spre cer ne-nălţăm,
Pământu acesta îl lăsăm.

E aşa frumos, când ne smerim,
Când plângem şi ne pocăim.
E Duhul Sfânt care lucrează
Biserica o cercetează.

E aşa frumos, Cuvântul spus
În inimile noastre pus.
Şi orice-ar fi, ce mult dorim
Cum este scris să-L împlinim.

E aşa frumos în rugăciune
Cuvântul pe genunchi ne pune.
Aceleaşi simţuri, unitate
Hristos în noi face pe toate.

E aşa frumos, E aşa frumos,
Când în noi este viu Hristos.
Şi viaţa noastră ne conduce.
Şi noi mai ducem a Sa cruce.

E aşa frumosă îmbrăţişarea,
E aşa de scumpă adunarea.
N-or înţelege niciodată
Acei care nu-L au ca tată.

C.Valentina 

Altfel parc-a fost atunci

Altfel parc-a fost atunci
Când fredonam cântări prin lunci.

Azi e muzică mai tare
Cu o altă exprimare.

Ce s-antâmplat? Ce s-a-ntâmplat?
Și cine oare ne-a-nșelat?

Scriptura de toți era citită
Și-apoi aplicată și trăită.

Frații mergeau de voie bunā
Unde creștinii se adună.

Ce să zic de părtășie?
Cu har, cu multă duioșie.

Mai rari păstori cu seminar
Dar Duhul era-n sanctuar.

Nu se uitau la ceas; n-aveau
Dar mesajul îl sorbeau.

Când se-adunau la rugăciune
Se și gândeau la vreo minune.

(Azi rugâciunea se omite
Sā fie predici prelungite

Ne întrebăm ce s-a-ntâmplat
C-așa de tare s-a schimbat)

Altfel parc- a fost atunci
Când învâțam din Psalmi pe prunci.

(Azi nu-i nevoie: Internetul
Vrea să fie ca profetul)

Au fost prigoane și bătăi
Dar nu erau mai multe căi.

După munca de pe-ogoare
Făceau timp pentru-adunare.

(Azi o mică oboseală
E o mare, mare boală.)

Să vedem cum a mai fost:
Știau Psalmii pe de rost.

Altfel parc-a fost atunci
Când mergeau cântând la munci.

Cu nostalgie ne-amintim
Câte-am știut și câte știm.

N-aveam devoționale
Dar ‘nălțam multe-osanale.

Veneam acasă-nviorați
De iubirea ce era-ntre frați.

Altfel parc-a fost atunci
La umbra sfintelor porunci…

Un crez puternic, neclintit
Pentru Păstorul preaiubit.

Așa a fost atunci, dar azi
Se varsă lacrimi pe obraz?

Cuprinși suntem de întristări
Dar, oare, vrem înviorări?

George Cornici

Mi-e dor

Motto: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!
Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului! … ”
Psalmul 84:1-2.
Mi-e dor de părtășia adunării sfinte
Să slăvesc pe Domnul lângă frații mei…
Și îmboldiți de-aceleași simțăminte
Să ne închinăm Cerescului Părinte –
Și eu să-mi plec genunchii lângă ei.

Mi-e dor de frați, mi-e dor de adunare,
Că acolo-i totdeauna și Hristos…
Lui Îi dăm slavă în rugă și-n cântare,
Iar în lucrarea Sa mântuitoare
Ne dorim să-i fim mereu folositori.

Mi-e dor s-aud cuvânt de învățătură
Vestit cu har de la amvonul adunării,
Citând versete cunoscute din Scriptură
Spre a chema la pocăință orice făptură,
Că vine peste lume ceasul încercării.

Mi-e dor de ziua în care ne vom strânge
În Numele cel Sfânt al lui Hristos!
Și când genunchii-n rugă se vor frânge,
Atunci e rugăciunea slobodă a plânge –
Și lacrimile-s socotite un prinos.

Mi-e dor s-aud cum Domnul ne vorbește
Prin prorocii Săi, și prin al Său Cuvânt!
Și cum biserica întreagă se zidește
Căci, Însuși Dumnezeu călăuzește
Poporul Său pe-acest pământ.

Mi-e dor de adunare, de locul luminos
C-aici e rugăciunea jertfă de închinare!
Aici e înălțată ruga celui credincios
Ce simte-n suflet Duhul lui Hristos
Rodind în el nădejdi mântuitoare.

Ioan Vasiu

Timpul sfânt de închinare

Timpul sfânt de închinare,
E un timp așa frumos,
Când întreaga Adunare,
Se închină prin cîntare,
Proslăvindu-L pe Hristos!

Timpul sfânt de părtășie,
E un timp de cercetare.
Întristari și bucurie,
Contraste în armonie,
În Scriptură desfătare!

Timpul sfânt de rugăciune,
E un timp de pocăință.
Mulțumiri și adorare,
Mijlociri stăruitoare,
Har, putere, biruință!

Timpul sfânt de mărturie,
E un timp, dar limitat.
Toți creștini sunt solie,
Spre un loc din veșnicie.
Iad, sau Raiul luminat.

Timpul sfânt de căutare,
E un timp cu mult folos,
Pentru cel ce vrea iertare,
Prin credină o umblare,
Pe urmele lui Hristos!

Teodor Groza

Cât mai e har

Cât mai e har putem ierta
Pe-oricine și pentru orice
Când harul se va termina
Oricât am vrea n-om mai putea.

Cât mai e har putem iubi
Nu doar pe cei ce ne iubesc
Când harul e Dumnezeiesc
Iubești pe cei ce îți greșesc.

Cât mai e har în rugăciune
Cu Domnul poți să mai vorbești
Păcatul tău ai cui il spune
Și în genunchi să te căiești.

Cât mai e har în adunare
Mai poți simți fiorul sfânt
Te cercetază prin cântare
Și prin al Domnului cuvânt.

Când harul de la noi s-a lua
Si untdelmen n-ai adunat
Să ai în candelă și-n vas
Amar atunci vei regreta.

E ultim ceas trâmbița sună
Să te trezești din somnul tău
Să-ti curățești haina căci vine
Cu slavă mare Dumnezeu.

Nicolae Zamfir

Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

El, condiția mântuirii !

Să scrii cuvinte. . . nu-i de-ajuns,
Pe-o foaie de hârtie;
De-n inimă nu ți-e Isus
Salvare și izbăvire!

Să cânți cu glasul tău cântări
În casa de-adunare
Nu te va-nălța spre zări
De nu e Dumnezeu, al tău
Și tu al Lui pe veșnicie!

Să alergi la rugăciune ne-încetat
Nu e garanția pentru Ceruri.
El, e-un Dumnezeu prea sfânt și minunat,
Vino la El să-ți stampere dorul.

Să te ridici în fața unui popor,
Să-nalți rugăciuni desăvârșite,
Nu-i nimic din ce nu poate face-n vrăjitor,
Ca-n vechime, cu Moise și al lui Dumnezeu popor
Dar ce face diferența
E-un slujitor cu Duhul Sfânt, cu doru’n inimă de Împărăție!

Să ai zile de jertfă neîncetat
Nu-i nimic, de nu-i acolo Dumnezeul întrupat,
De-n inima nu ți-e-mparat,
De strângi gunoaie necurmat,
De tot la fel ești. . . neschimbat. . .

De-L ai pe El în viața ta,
Să strige lumea cât va vrea,
Tu ești un Fiu, soldat în oastea Sa,
Plătit cu Sânge Sfânt, răscumpărat!

Nu mai ești un sclav pe pământuri străine
Ci ești un rob ascuns în dragostea lui Hristos,
El te-a reabilitat din ruine
Și de-acum Lui să îi rămâi veșnic credincios.

Să fac-oricine câte slujbe vrea,
Fără Isus în ele, e deșertăciune
Și-ntreagă viața sa va dispărea
În neant, fără salvarea Sa,
De-l ai pe El rămâi însă scris în Cartea Sa
Iar la sfasit, pe porți de aur când tu vei intra
Te vei bucura în Cer o Veșnicie!

Simona Niculai 

Bogat sau sarac

Un batranel mergea spre Adunare
Trecea usor prin lanurile-aurii
Si tot citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura Sfanta, Cartea din Vechimi.

Si cum mergea si se oprea deodata
Tot rasfoind prin Psalmi si prin Profeti
Un om bogat cu minte-n destulata
Il infrunta razand cu ochi sireti,

Batrane vad ca esti un om cu carte
Esti plin de-nvatatura pana-n dinti
Si tot citind, gandesti ca dupa moarte
Te-or aseza ispravnic langa sfinti.

Mai omule zadarnica-ti truda
Cum tu in rai? tu rob din neam in neam?
Nu intra in oare-n slava imparatul
Si cei bogati, un Iov, un Avraam?

Tu daca mori te-or pune pe trei scanduri
Fara slujire, fara lumanari.
Eu, pun alai de preoti, randuri, randuri
Si rugaciuni spre sfintele-ndurari

Ce poti tu da pentru pomeni?
Raspunde, sau pentru parastasul tau, cat dai?
Eu, uite dau oricat, ca am de unde
Si atuncea, tu sau eu ajung in rai?

Stapane sa ma ierti de indrazneala
Dar dumneata cunosti mai mult ca noi
Dar raiul nu-i pe bani, nici pe tocmeala
Si bani-n rai n-or fi decat gunoi,

Si nu s-a dat sub cer decat un nume
Numai o slova si numai un vad
Fara iertarea lui Hristos anume
Nu poti intra sa stii decat in iad.

Mai pui de rob ti-ai intrecut masura!
Te crezi om intelept si carturar
C-ai buchisit si tu pe branci Scriptura
Si te-ai facut duhovnic din plugar?

Ia cugeta batrane, cum vrei adica
Vrei sa ma legi cu prostii-ntr-un manunchi
Eu muntele sa-nvat de la furnica?
Eu leul sa ma tarai pe genunchi?

Priveste-n jur, la rasarit si la apus
La miaza noapte si la miaza zi
Pamant si mare, ale cui sunt?
Spune sunt ale tale sau ale cui or fi?

Stapane, cat privesc in jur departe
Nimica nu-i al meu dar nici n-as vrea
Caci uite mie imi spune aceasta Carte, Biblia
Caci eu am mult mai mult ca dumneata…

A dumneata e valea asta multa,
A dumneata e campul inverzit,
A dumneata e brazda, dar asculta,
Priveste cerul, ceru-ntreg e-al meu!

Amin

Onisim Botezatu

Vino-n adunare!

Mă-ntreb nedumerită adesea: de ce oare?
Sunt multe locuri goale la noi în adunare.
Demult nu erau bănci, balcon nu era sus,
Mulţimea se îmbulzea să-l vadă pe Isus!

Cale de zile-ntregi din alte părţi veneau
Şi pot să vă asigur maşină nu aveau,
Dar ei ştiau un lucru: din orice parte eşti
Când Domnul e prezent n-ai voie să lipseşti.

Ba îmi aduc aminte  aşa de mulţi erau
Încât stăteau afară, căci nu mai încăpeau.
Dar câţiva doreau nespus să-ajungă la Isus
Au spart acoperişul şi au intrat pe sus!

Noi? Avem chiar două uşi, dar oare ce folos
Prea puţini le trec pragul să-L vadă pe Hristos.
Dacă ţi se pare greu să treci pragul Domnului,
Cum crezi că vei încăpea, sus, pe uşa raiului?

Poate alţii zic că-i mult prea dimineaţă,
Să vii la Cel care ţi-a pus în trup viaţă,
L-aţi auzit pe Petru zicând nemulţumit,
„Cum de mă trimiţi, căci de-abia m-am trezit!”

Când stai duminica acasă crezi că te odihneşti,
Amarnic te înşeli , căci  din greu munceşti ,
De fiecare data când stai nepăsător
Mai faci o cărămidă pentru faraon!

Găsim scuze uşor şi credem  c-am scăpat
Dar Domnul sus notează: Absent nemotivat!
Isus este aproape şi noi nu ştim când vine
Cum te-ai simţi de-n ceruri ar merge fără tine?

Demult creştini-L aşteptau cu ramuri de finic
Dar tu ce stai acasă nu ii oferi nimic
Chiar  crezi că trei ore e mult  aici a sta ,
Când pentru tine Domnul şi-a dat viaţa Sa?

E trist să vezi cum unii ratează întâlnirea
Cu cel ce pe o cruce le-a dat lor mântuirea.
Poate clepsidra vieţii puţin nisip mai are,
Trezeşte-te creştine şi vino-n adunare!

Mirela Olteanu