Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Ascultă chiar când e durere

Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.

Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi ’nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)

Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.

Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.

Ascultă ce îți spun profeții
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineții
Ve fi cu Meșterul Zidar.

O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Și să înalți mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.

Minuni urmează când credința
E activată zi de zi
E-asigurată biruința,
Ce e uscat va înverzi.

George Cornici

Mai cu ardoare

Mai cu ardoare să-L slujim
Pe Cel ce-n viața noastră-I Mire
Iar sufletul să-l îngrijim.

Spre cea mai ‘naltă moștenire
Cu multă râvnă s-alergăm
Înveșmântați în Nemurire.

Mai dedicați să proclamăm
Că mort e crezul fără faptă
Mai multe fructe s-adunăm.

Loviți fiind în partea dreaptă
Să-ntoarcem celălat obraz
(E o povață înțeleaptă.)

Am fost scăpați din greu necaz
De ce credința e-n scădere?
De ce uităm că Domnu-i treaz?

Simțim o dulce adiere
Când frământări ne cuceresc
Veniți să facem ce ne cere!

În El speranțe se-mplinesc
Deci, să luptăm mai cu ardoare,
Cu un curaj dumnezeiesc.

Se pune marea întrebare:
De ce iubirea s-a răcit?
E necesară o schimbare…

Să fie traiul fericit.

George Cornici

Se leagănă blând o floare

Se leagănă blând o floare
În adierile de vânt,
Emanând dulcea chemare;
– Viață fără-asemănare –
În cerul sfânt, în cerul sfânt.

Ne lipim floare de floare,
Legănați de Duhul Sfânt
Și buchetu-i tot mai mare,
Ia amploare, ia amploare
Împlinind Sfântul Cuvânt.

Zâmbet dulce zboară, zboară,
Sărutăm visu împlinit,
Har divin ne înfășoară,
Slăvim Taina ce coboară –
Mire scump, Mire iubit!

Ioan Hapca

Închide ușa!

Închide ușa! Nu primi
În viața ta vreo uscăciune
Și Sfântul Duh te va numi
Creștin cu sfântă pasiune.

Închide ușa! Nu lăsa
Mânia să te invadeze
C-așa făcând îți va păsa
De cei ce vor să mai lucreze.

Închide ușa!Nu uita
Că Cerul cere puritate
Să poți apoi, cu drag, gusta
Bucate binecuvântate.

Închide ușa! Nu privi
Ce poate huma să ofere
Și-atunci, când soarta va lovi,
De Sus primi-vei adiere.

Închide ușa! Vigilent
Să fii pe calea spre răspaltă
Să poți primi medicament
Când sănătatea-i complicată.

Închide ușa să respingi
Săgeți trimise din urgie
Căci ve putea, atunci, s-atingi
Un pisc din sfânta strategie.

George Cornici

Eterna Primăvară

Mireasma veșniciei mă-nfășoară
Așa de dulce-n tainici adieri,
O simt în piept și-n jertfa mea de seară
Aud ecouri sfinte din etern.

Ah!..Ce mult tânjesc eu după Tine
De dor îmi arde inima în piept,
Ce dor de veșnicie ai pus în mine
Ce mult eu Te doresc și Te aștept..

Privesc neîncetat spre sfânta Țară
Și-n fiecare clipă îmi doresc
Să intru în Eterna Primăvară
Cântând Osana Ție,Miel ceresc!

Când noaptea pe pământ se va așterne
Iar viața pe pământ se va sfârși
Voi trece pragul porților eterne
Și-n cerul Tău Isus mă vei primi.

Emanuel Hasan

Te-aştept şi azi în cămăruţă…

Te-aştept şi azi în cămăruţă…
E uşa-nchisă…eu aştept
Îngenunchiat la poala crucii
Te-aştept Părinte bun şi drept…

Am fost plecat în lumea mare
În lupta dusă zi de zi
Acum m-am reîntors acasă
Şi Te aştept…mi-e dor să vii…

Am strâns poveri….şi-am strâns ispite
Şi-atâta ură m-a atins
Că parcă mi-e ruşine Tată
Şi parcă iar mă simt învins…

Dar am venit la întâlnire
Şi ştiu că vei veni şi Tu…
Eu Te-am chemat de multe ori
Şi niciodată n-ai zis -„nu”

Te-aştept şi azi…s-a înserat
Te simt prin blândă adiere
Cum Te cobori în cămăruţă
Şi-mi dai credinţă şi putere!

Maria Luca

Vom mai trăi experiențe

Vom mai trăi experiențe
Din care multe-om învăța
În cursul scurtei existențe
Iar osanle vom ‘nălța.

Mai fi-vor zile fără soare
Și, totuși, nu ne-om întrista
Chiar dacă vine vreo ninsoare
Tot lângă Mire noi vom sta.

Nu e la capăt încercarea,
Mai fi-vor valuri mici și mari
Da-ntotdeauna vindecarea
Ne face și mai buni stegari.

Zdrobite suflete-n durere
De la Cuvânt n-or abdica
Simți-vom iarăși adiere
Când Însuși El ne-a ridica.

Un drum rămas ‘pân la răsplată
Cu spini și roci ne va „primi”
Dar niciodată…niciodată
Abandonare n-om simți.

Știm că necazul nu dispare
(Așa a spus Cel răstignit)
Da-n orice zi și-n orice stare
Privim spre spațiul infinit.

O, luptele nu-s pe sfârșite
Dar biruința e cu noi
Vom fi ființe fericite,
Vom înfrunta multe nevoi.

Vom mai gusta experiențe
Menite să ne facă tari
În cursul scurtei existențe
Vom deveni mai temerari.

George Cornici

Prințesa în rugini…

…’mi suspină plâns-cocor în geană…
În adierea rece de afară,
Șoptesc uscate crengile golite:
-Prințesa în rugini trebuie s-apară…

Se luptă soarele la-amiaz’
Să țină ziua-n vară dar-n amurg,
Reci șoapte se desprind,
În vântul ce suspină – afară.

…Surprinse, florile-n grădini,
Își schimbă din culoare;
‘N tristeți de vară mă adun,
Îmbrățișând iubirile-i solare.

”La sfat” pe crengi stau zgribulite,
Familii gureșe de vrăbii;
Se uită printre crengi spre cer,
În ciripit, iubirile din vară-mi sperii.

…Un fum de crengi uscate se ridică,
Dinspre grădini îmbrățisând-nserarea;
Miroase-a poamă dulce-n rod,
În mulțumiri lui Dumnezeu să-nceapă:
Sărbătoarea!

Sanda Tulics