5 Octombrie

„El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” 1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac; dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19).

Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său.

Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

E timpul să stai în picioare

„Și El a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală de scriitor la brâul lui. Și Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății și fă un semn pe frunțile oamenilor care suspină din cauza urâciunilor care se fac.” Ezechiel 9:4

E timpul ca să dovedești
Prin viața ta ce-i Adevărul
Unde pășești să strălucești
Cum a făcut Mântuitorul.

E timpul să stai în picioare
În atâtea văi ca valea Dura
Cu curaj sfânt, determinare
În lacrimi s-onorezi Scriptura.

E un nor de martori înainte
Ce au scris cu viața lor istorii
Și sus, pe plaiurile sfinte
Ei se numesc biruitorii.

Ești fiu al Regelui Suprem,
Biruitorul peste moarte
Și porți pe frunte al Lui semn
Iar numele ți-e scris în carte.

Să lupți când îți pare ostilă
Cărarea crucii, și mai grea
Să porți și tu haina umilă
A Domnului în viața ta.

Nu-ți pierde inima, fii tare
Ridică-te și tu să scrii
În rândul sfinților, onoare
Pe-a vremii file, pe vecii.

Gabriela Bucur

28 August

„Undelemn pentru sfeşnic.” Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt.

Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare.

Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 August

„Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari.” Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul.

Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult. Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare.

Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Calea, Adevărul și Viața

Isus este Calea noastră, drum sigur pe-acest pământ,
Binecuvântat cu sânge și sfințit prin Duhul Sfânt.
Calea-i duce către ceruri, Har și Pace-n ea găsești.
Nu mai sta în îndoială, doar pe El să-L urmărești !

Isus este Adevărul, decantat, clar, Absolut .
Fără paznici și zăvoare, gratis tuturor vândut…
Cere să-l lași sa lucreze, fericire pentru tine,
Deci deschide-I și-L primește, doar pe El, Supremul Bine !

Isus este Viața vie, bând din El ești săturat,
Te-a iubit deplin la cruce, mântuit, răscumpărat.
Totul scump dar, fără plată, doar să-I fim însoțitori,
Să-L primim cu drag în casă, să-I fim recunoscători !

Cale, Adevăr și Viață, am găsit numai prin El,
El ne caută pe nume , Sfântul Domn Emanuel !
De aceea cu iubire, ce vine din tronu-I Sfânt ,
Să-L mărturisim de-a pururi, tuturor pe-acest pământ !

Si viata vesnica este aceasta, sa te cunoasca pe Tine , singurul Dumnezeu Adevarat si pe Isus Hristos pe care l-ai trimes Tu! Isus este esenta existentei noastre pamantesti, fara El nu avem nici un sens…

Cristinel Agape  

Epistola a doua

Prezbiterul, așa Ioan semnează
A doua lui epistolă când scrie
Alesei Doamne, cum întruchipează
Biserica iubită și cea vie

Și către-a ei copii cu prisosință
Ce îi iubesc c-o dragoste curată
Cu-acei care-au ajuns la cunoștință
De adevărul sfânt și fără pată.

Căci adevăru-acesta ce transformă
Rămâne-n noi ca o ființă vie. .
Nu poate fi schimbat sub nici o formă
Ci fi-va-în noi întruna, pe vecie.

O, harul, pacea, marea îndurare
În adevăr, cu voi necontenit
Fie din partea dragostei cea mare
A Tatălui și-a Fiului iubit.

Avut-am foarte multă bucurie
Când am aflat copiii tăi umblând
În adevăr, după porunca vie
Primită de la Tatăl nostru Sfânt.

Și-acum, te rog, nu-ți scriu poruncă nouă
O Doamnă, ci pe-aceea care-o știm
De la început ea ne-a fost dată nouă
Ca unii pe-alții, noi, să ne iubim.

Și dragostea, stă doar în viețuirea
După a Lui porunci, cum ne-a cerut
Porunca-i să umblăm, s-avem trăirea
Precum am auzit la început.

Că-n lume-s mulți acum amăgitorii
Ce neagă că Isus veni-va-n trup
Acesta-i Antihrist și-nșelătorii
Ce prin minciună, de Hristos vă rup.

Ca nu cumva să pierdeți, păziți bine!
Rodirea muncii voastre în lumină. .
Ci să primiți așa cum se cuvine
Răsplată glorioasă și deplină.

Oricine cu grăbire-o ia ‘nainte
Și nu rămâne neclintit și tare
În ale lui Hristos învățăminte
Pe Sfântul Dumnezeu, în el nu-l are.

Dar cine nu s-abate ci rămâne
La-nvățătura Lui ce stă-n picioare
Și-a Lui porunci consideră stăpâne
Pe Tatăl și pe Fiul el îi are.

De vine cineva fără să-aducă
Aceste-nvățături de neclintit
Să nu-l primiți. lăsați-l să se ducă
Și nu cumva să-i ziceți ” Bun venit!”

Căci orișicine-l va primi în casă
Spunându-i ”Bun venit!”. . și toate cele
Ori nu-nțeleg ori poate nu le pasă. .
Se fac părtași la faptele lui rele.

Aș vrea ca să vă spun mai multe lucruri
Dar nu voiesc doar scrise pe hârtie
Doar cu cerneală scrise-n niște șiruri
Deși v-aduc și ele bucurie.

Nădăjduiesc și gură către gură
Ca să vorbim, și inima-mi suspină
Să vin la voi, de Domnul se îndură
Și bucuria s-o avem deplină.

Copiii sorei tale cea aleasă
Cu drag și dor, în sfântă unitate,
Nu pot să-ți spună cât de mult le pasă. .
Ci îți trimit cu toții sănătate.

Daniel Hozan

15 Iulie

„Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.” Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-l lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă.

Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Şi se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă.

Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Iulie

„Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.” Exod 20:25

Altarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el. Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu. Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar.

Ar fi bine ca păcătoşii să-şi amintească că, în loc să perfecţioneze lucrarea Mântuitorului, încrederea lor carnală o pângăreşte şi o dezonorează. Numai Domnul trebuie să fie înălţat în lucrarea de ispăşire, şi nici urmă de ciocan sau daltă omenească nu va fi suportată. încercarea de a adăuga ceva la ultimele cuvinte ale lui Isus Christos, sau de a Îmbunătăţi ceea ce Iehova Domnul a făcut desăvârşit, este o blasfemie. Păcătosule tulburat, lasă-ţi jos uneltele. Aruncă-te în genunchi în implorare umilă. Acceptă-L pe Domnul Isus ca altar îl ispăşirii tale, şi odihneşte-te numai în El. Mulţi falşi credincioşi vor fi avertizaţi împotriva doctrinelor în care cred citind textul din dimineaţa aceasta.

Există prea multe tendinţe de a aranja şi împăca adevărurile revelaţiei printre creştini; aceasta este o formă de necredinţă şi lipsă de respect. Să ne luptăm împotriva lor şi să primim adevărul aşa cum este, bucurându-ne de doctrinele Cuvântului sunt pietre necioplite, şi că astfel sunt mai potrivite pentru a construi un altar Domnului.

Meditatii C.H. Spurgeon

5 Iulie

„Chemaţi să fiţi sfinţi.” Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte bine cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări.

In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi”. Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi” de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei.

Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Iunie

„Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon