Legea lui Newton

28 noiembrie

Text: Luca 2:40-50

Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?

Luca 2:49

Ne aducem aminte de Isaac Newton ca de renumitul om de
stiinta din secolul 17 care a descoperit legea gravitatiei. Ceea
ce nu stiu cei mai multi, este ca el a fost si un crestin devotat. De
fapt, in timp ce era in culmea carierei sale in fizica si matematici,
a decis sa-si concentreze atentia asupra studierii Cuvantului lui
Dumnezeu. Cand unul dintre colegii sai a incercat sa-l momeasca
sa se intoarca din nou la cariera sa stiintifica, Newton a raspuns:
„Nu vreau sa-mi mai irosesc timpul fara folos, atunci cand trebuie
sa ma ocup de afacerile Regelui”. Cu toate ca si-a mentinut inter-
esul pentru stiinte, a acordat prioritate scopului teologic.

Raspunsul lui Newton este o provocare facuta oricarui crestin.
Cat de devotati suntem noi in „afacerile Regelui?” Chiar daca nu ni
se cere sa renuntam la cariera noastra pentru a ne consacra slujirii
cu norma intreaga in lucrarea crestina, aceasta nu trebuie sa ne
opreasca de-a mai lucra pentru Domnul. Indiferent de ceea ce
facem pentru a ne catiga existenta, trebuie sa ne dedicam in primul
rand pentru slujirea lui Dumnezeu, in si prin preocuparile noastre
de zi cu zi. Poetul de cantari spune: „Ambasador a fi a celor din
vecii”. si oriunde ne-am afla, trebuie sa fim in „afacerile Regelui”.

Ceea ce L-a preocupat si L-a fascinat pe Domnul nostru Isus
Cristos, chiar de copil, a fost sa faca voia lui Dumnezeu – sa fie in
afacerile Tatalui Sau. Simtim si noi la fel? Poate ca serviciul sau
profesia noastra este considerata laica, dar haideti sa facem ca
„afacerile Regelui” sa ne fie consacrarea primordiala. – P.R.V.

Cei ca cauta adevarata viata

O pot gasi-ntr-un singur fel:

Servindu-I Domnului cu consacrare,

Zilnic traind doar pentru El.” – Branon

Deoarece sarcinile sunt grele, nu indraznim.

sa ne odihnim; din moment ce ocaziile sunt scurte,

nu indraznim sa amanam.

Painea zinica

Prietenie

Nu e bine să fii singur
Fără prieteni, fără frați
Ne dorim cu toți desigur
Prieteni buni și-adevărați.

Unii-au prietenii puține
Alții au nenumărate
Încât nici nu pot reține
Prieteniile-adunate.

Devenind cumva mândrie
Portofoliu, palmares
Povestind la toți să știe
Despre marele progres.

Te gândești: cum de se poate?
Care-i marele secret?
Dar de fapt în realitate
Ei sunt doar pe internet.

Nu-i filozofie mare
Nici valoare, nici virtute
Să ai cercul cât mai mare
Cu grămada, zeci și sute.

Prietenia este bună
Însă poate fi banală
Când relația comună
Este numai virtuală.

Unii, ce nici din greșală
Nu-s în stare să salute
Crezi că-n viața cea reală
Au de gând să te ajute?

Mulți declară prietenie
Apăsând pe tastatură
Dar îți poartă dușmănie
Îmbibați fiind de ură.

Unii care ”țin la tine”,
La. . relația adâncă,
Ei postează să știi bine
Totdeauna ce mănâncă.

Tot așa din prietenie,
Ce mașini și-au mai luat
Alții, într-o agonie,
Să vezi ce-au mai vizitat.

Numai like-uri să primească
Doar atât de fapt contează. .
Prietenia nefirească
Tocmai asta demonstrează.

Prieteni numai de fațadă
Nu conteză că-s o mie
Dacă fac numai paradă
Sunt doar prieteni de hârtie.

Dacă-n lumea virtuală
Te seduce-al lor parfum. .
Cum e-n lumea cea reală
Când îi întâlnești pe drum?

Prin probleme actuale
Printr-o suferință-acută
Gesturile virtuale
Ce rezolvă? cât ajută?

Prietenia-adevărată
Vrând-nevrând se dovedește
Prietenia de durată
Tot mai rar azi se găsește.

Prietenul care iubește
Orișicând o să-ți arate
Când necazul te lovește
Că-ți ajunge ca un frate.

Când dureri te afectează
Când nenorocirea vine
Prietenul care contează
Suferă și el cu tine.

Gata ca să-ți înțeleagă
Suferințele cumplite
Orișice cuvinte leagă
Să te-ajute sunt menite.

Dincolo de conspirații
Și-ale amăgirii șoapte
Cei care devin ca frații
Dovedesc mereu prin fapte.

În final, cu toți căldura
Prieteniei vom simți
Și vom realiza sudura
Când și noi la fel vom fi.

Nu doar prieteni de hârtie
Figuranți sau virtuali
Când vorbim de prietenie
Noi să fim acei reali.

Prin Cuvîntu-I ne provoacă
Chiar Isus, Sfântul model
” Ce dorești alții să-ți facă
Fă tu altora la fel !”

Daniel Hozan

Invata sa asculti

Text: Iacov 1:21-27

Fiţi împlinitori ai Cuvantului, nu numai nişte ascultători, înşelandu-vă singuri.‘ Iacov 1:22

Într-o misiune de evanghelizare din New York, un vagabond îmbrăcat murdar obişnuia să stea tolănit pe bancă, în timp ce se predica Evanghelia, pană în momentul în care predicatorul făcea o mică eroare în citarea unui verset din Biblie. In acel moment se ridica în picioare şi dădea referinţa exactă şi conţinutul versetului. Muncitorii îl strigau: „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Ştia foarte bine o mulţime de versete biblice. Auzise atat de multe predici, dar nu şi-a schimbat niciodată felul de viaţă. Au trecut mulţi ani de cand am citit despre această întamplare cu „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Mi-am adus aminte de ea recent cand un tanăr ce purta o Biblie mare la el mi-a spus că nu predic „destul de tare”. Mi-a spus: „Predicatorul nostru ne-o zice pe şleau!” Se părea că-i place ca adevărul să fie strigat cu voce tare, dar, oare, acest adevăr i-a schimbat viaţa? Mă tem că nu. Omul îi făcuse soţiei o viaţă atat de mizerabilă, că aceasta l-a părăsit. Tovarăşii lui de lucru îşi pierduseră respectul pentru el, deoarece se dădea mare pios.


Cand Isus a ţinut predica de pe munte (Matei 5-7), viaţa Sa era o confirmare a celor spuse. Şi El aşteaptă de la noi să ne punem cuvintele în acţiune în acelaşi fel. Nu este suficient să ştim cele ce a învăţat Isus; intenţia Sa a fost ca aceste cuvinte să producă schimbări majore în vieţile noastre. Este bine dacă ne exprimăm părerea de rău pentru păcate după ce am citit Biblia. Dar dacă totul se reduce numai la atat, atunci suntem numai „nişte ascultători”, înşelandu-ne singuri. Scopul primordial al adevărului biblic este împlinirea lui. împlinirea lui face ca Dumnezeu să fie mulţumit. – H.V.L.

Te iubim, Isuse! Adesea declarăm.
Dar suntem gata voia-Ţi sfantă s-ascultăm?
Cei ce-ascultă-n Duhul, fără să se-abată
Arăta-vor dragostea adevărată.” – D.J.D.

Un pas spre împlinirea Cuvântului valorează cat ani întregi de studiu asupra Cuvântului

Painea zilnica

O adevarata „stire falsa”

Text: Matei 27:62-28:8

„… înşelătorul acela, pe cand era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia”.” Matei 27:63

Conducătorii iudei din vremea Domnului Isus au fost atît corecţi cît şi greşiţi în legătură cu învierea Lui din morţi. Deşi nu credeau că El va învia din morţi, ştiau că o ştire falsă în legătură cu aceasta va avea un efect tragic. Este întotdeauna deosebit de periculos să fii înşelat de şarlatani religioşi, iar ei nu vedeau altceva în Isus decît un înşelător. Dar erau cu totul greşiţi crezand că ucenicii Săi ar fi încercat să-I fure trupul din mormant şi să pretindă apoi că a înviat. Ideea aceasta era ridicolă. Urmaşii Domnului erau prea devastaţi de moartea Sa, pentru a încerca un asemenea lucru.


Fapt este că Isus Cristos a înviat din morţi, spre spaima duşmanilor Săi şi spre uimirea ucenicilor Lui. Evenimentul a fost înregistrat de către martorii oculari şi nu a fost doar consemnat mai tîrziu de către scriitori, cum s-a pretins. Savanţii încă mai descopere noi mărturii care confirmă că Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda au scris într-adevăr cărţile atribuite lor. Mai mult, mesajul învierii a făcut ca sute de mii de oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu în primul secol. Şi azi, la mai mult de 1900 de ani, mulţimile cred încă în Isus Cristos şi sunt transformate de puterea Sa mantuitoare.
Da, o falsă pretenţie că Isus ar fi înviat din morţi ar fi putut produce mari daune. Dar faptul că El a învins moartea este cea mai mare forţă din istoria umanităţii. Să ne bucurăm împreună cu afirmaţia lui Pavel: „Dar acum Cristos a înviat din morţi, parga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20).            – H.V.L

Iar voi ce-aţi plans în întuneric
Şi nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastră zbuciumare
Sculaţi! Cristos a înviat!  ”      A. Vlahuţă

în ciuda duşmanilor Săi, Isus a înviat din morţi

Painea zilnica

Credinta adevarata

Text: Iacov 2:14-26

Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu iţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Iacov 2:18

Credinţa mantuitoare este întotdeauna aceea care se manifestă prin fapte. Ea ne face nu numai să ne încredem în Dumnezeu pentru toate nevoile zilnice, dar ea este motivaţia faptelor noastre bune. Una din cele mai puternice mărturii a raportului dintre creştinism şi suferinţa umană, şi nevoile ei este tocmai binele pe care credincioşii îl fac, datorită relaţiei lor cu Cristos. De exemplu, în secolul al 17-lea, profesorul August Francke a fondat şi a condus un mare orfelinat în Germania. In secolul al 18-lea, George Whitefield a făcut acelaşi lucru în America. In secolul al 19-lea, George Mueller a pus bazele unui orfelinat care a devenit căminul a peste 2000 de tineri din Anglia. C. H. Spurgeon a pus bazele unei misiuni de ajutorare a copiilor săraci şi ai nimănui din Londra.

Toţi aceşti bărbaţi au fost creştini devotaţi. Într-una din zile, un necredincios l-a atacat pe Spurgeon în credinţa sa. (Anglia anilor 1800 avea societăţi de liberi cugetători care nu făceau nimic pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar denunţau credinţa în Cristos). Spurgeon i-a amintit necredinciosului de binele ce izvorăşte din creştinismul evanghelic. Apoi, printr-o afirmaţie similară cu strigătul triumfal al lui Ilie, a declarat: „Dumnezeul care răspunde prin (orfelinate) acela să fie adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:24).
Poate că nu vom ajunge în paginile istoriei ca faptele noastre ce le facem să fie amintite, dar în sfera noastră limitată de influenţă putem fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări oamenilor aflaţi în nevoi. Orice faptă bună făcută altora în numele Iui Isus exprimă credinţa noastră prin fapte.- D.J.D.

Nimic nu pot face, doar Domnul Cristos
îmi poate salva şi sufletul meu.
Dar pot ca un rob, munci bucuros
Din dragostea Fiului lui Dumnezeu.”   – Anonim.

Acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă si dovedeşte harul Lui prin fapte.

Painea zilnica

Deși e lumea întinată

Deși e lumea întinată,
De mult prea multă răutate,
Eu nu vreau a trădării plată,
Ci cu iubire mai curată,
Să fiu o slugă devotată,
Semănător de bunătate!

Deși e lumea înrobită,
De mult prea multele-i păcate,
Eu nu vreau viață nesfințită,
Ci o credință împlinită,
Să fiu în valea cu ispită,
Semănător de libertate!

Deși e lumea derutată,
De-a veacului babilonie,
Eu nu vreau calea necurată,
Ci separare luminată,
Să fiu în valea întunecată,
Semănător de bucurie!

Deși e lumea greu legată,
De-a patimilor neputință,
Eu nu vreau viață subjugată,
Ci izbăvire adevărată,
Să trag în holdă brazdă dreaptă,
Semănător de biruință!

Deși e lumea învrăjbită,
De mult prea multă nedreptate,
Eu nu vreau turmă necăjită,
Ci dragoste desăvârșită,
Să fiu în lumea risipită,
Semănător de unitate!

Deși e lumea azi cuprinsă,
De foc străin, de necredință,
Eu vreau din cer să fie ninsă,
În harul Domnului cuprinsă,
Să fiu în ea lumină aprinsă,
Semănător de pocăință!

Deși e lumea adormită,
De duhul veacului fălos,
Eu vreau să fie-acum trezită,
Din somnul morții izbăvită,
De judecată pregătită,
Un rod al jertfei lui Hristos!

Teodor Groza

Adevarata unitate

Dumnezeu din înălțime a venit într-o grădină,
În Edenul de-altădată, plin de slavă și lumină,
Dornic să împărtășească harul Său și bucuria
În răcoarea dimineții cu Adam și cu soția.

În închipuirea noastră au fost clipe neuitate
De reală părtășie și de sfântă unitate.
Biblia nu povestește frumusețea revederii
Omului cu Creatorul, de dinaintea căderii.

Dar deodată o făptură, fără seamăn de vicleană,
A pătruns pe poarta minții. Nimeni n-a băgat de seamă.
Eva îngrijea grădina și se-oprise lângă-o floare.
Iar Adam lipsea, pe semne, ocupat cu-altă lucrare.

Dar când Eva amăgită a călcat porunca veche
Și spre șarpe-și aplecase neglijent a ei ureche,
A intrat răul în lume printr-o viață de păcate
Și a dispărut prin farmec orice gând de unitate.

Lumea-ncearcă simularea unității dintre oameni.
Chiar când ai intenţii bune vei culege doar ce sameni.
Dumnezeu a plâns atuncea când omul s-a pus pe fugă
Și-a venit din cer Stăpânul pe cel rău ca să-l distrugă.

Dar nu folosind nuiaua sau decretul de-arestare,
Sau punând îngeri să-l lege și să-l pună la-nchisoare.
Ci-a venit Isus cu trupul să-l zdrobească sus pe cruce
După cum, prin trup, Satana poate pe-orice om seduce.

Asta-i singura pedeapsă, cea când moartea a murit
Și când adversarul nostru e înfrânt și pedepsit.
Să-L slăvim pe Salvatorul pentru marea izbăvire
Ce, odată cu-nvierea, ne-a adus-o prin iubire.

El e cheia unității drepte și adevărate
C-a urcat sus pe Golgota și-a purtat crucea în spate.
Fără El noi am fi singuri, diavolul ne-ar persifla
Și-apoi zi de zi în pene tot mai mult el s-ar umfla.

Dar slăvit să fie Domnul, sus în cer și pe pământ,
Că prin harul Său cel mare El ne-a dat și Duhul Sfânt!
N-avem teamă de dușmanii care L-au lovit pe El.
El i-a spulberat prin cruce, prin blândețea lui de Miel.

Iar când va veni în slavă, diavolul va fi legat
Și-ntr-o groapă cât planeta iarăși va fi aruncat.
Doar atunci noi vom fi una cu Domnul Isus Hristos
Care, din mormânt și moarte, pentru veci de veci ne-a scos.

Corneliu Livanu 

Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Adevărata înviere

Sunt mulți acei din lume
Ce an de an, mereu,
Îl răstignesc pe Domnul
Isus Hristos al meu.

Sunt mulți ce bat în cuie
Morți idoli, moarte cruci,
Dar Învierea Sfântă
Doar Tu, Isuse, aduci.

Sunt mulți cei ce se-nchină
Icoanei fără grai,
Dar Tu, Isuse Sfinte,
O veșnicie-mi dai.

Sunt mulți ce-și fac prin piețe
Cruci mari, dar ce folos. . .
Căci numai Tu, Isuse,
Faci traiul meu frumos.

Sunt mulți în lumea asta
Ce fac pomeni de soi,
Dar nimănui nu-i pasă
De Tine și de noi.

Sunt mult prea mulți, Isuse,
Ce fac mătănii lungi,
Dar de-i privești, adesea
La nas nu le ajungi.

Sunt tot mai mulți aceia
Ce-și spun religioși,
Fac totul la soroace,
Dar câți sunt credincioși?

Eu n-am venit aicea
Să judec, nici să-ndrept,
Dar tare mă-ntristează
Suspinul Tău din piept!

Și cum putea-voi, oare,
Să nu fiu întristat
Când Tu suspini cu lacrimi
Pentru al meu păcat?

Dar după întristare
ʼMi-aduci un zâmbet lin
Și ștergi cu-a Ta-ndurare
Prea greul meu suspin,

Căci știu că-a Ta-nviere
E Viață pentru noi,
Și pentru asta, Doamne,
În veci nu dau ʼnapoi!

Puchea Dorel 

 

Adevarata casnicie

Căsnicia-i marca-registrata
De Cel ce e Domnul domnilor
Monument dintr-un băiat si- o fata
Salvgardand al lumii viitor.

Casnicia-nseamna fericirea
De-ati vedea tu visul implinit,
De-a te intregi intru’ fiinta
Cu omul ales si preaiubit.

Casnicia-nseamna asociere
Cu cel ce Iti e complementar,
Pentru a forma o unitate
Cu cel daruit tie in dar.

Casnicia depune-o marturie
Despre armonia Trinitatii,
Ea Biserica impodobeste
Pentru Cel ce-I Domnul mantuirii.

Casnicia exprima iubirea
Ce o daruieste Dumnezeu,
Ea e baza jertfirii de sine
Ce ne-a oferit-o Fiul Sau.

Casnicia aduce lepadarea
Sinelui ce duce-n egoism,
Ea te-nvata sfanta lectiune
Cum sa treci testul de altruism.

Casnicia-ofera demnitatea
De te-asocia cu Dumnezeu,
Pentru a zidi celula vietii
Ce razbeste tot ce e mai greu.

Casnicia-nseamna acceptarea
Jumatatii ce te implineste,
Ce e-n fond darul divinitatii
Ce te completeaza si iubeste.

Nelu Rosu