O adevarata „stire falsa”

Text: Matei 27:62-28:8

„… înşelătorul acela, pe cand era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia”.” Matei 27:63

Conducătorii iudei din vremea Domnului Isus au fost atît corecţi cît şi greşiţi în legătură cu învierea Lui din morţi. Deşi nu credeau că El va învia din morţi, ştiau că o ştire falsă în legătură cu aceasta va avea un efect tragic. Este întotdeauna deosebit de periculos să fii înşelat de şarlatani religioşi, iar ei nu vedeau altceva în Isus decît un înşelător. Dar erau cu totul greşiţi crezand că ucenicii Săi ar fi încercat să-I fure trupul din mormant şi să pretindă apoi că a înviat. Ideea aceasta era ridicolă. Urmaşii Domnului erau prea devastaţi de moartea Sa, pentru a încerca un asemenea lucru.


Fapt este că Isus Cristos a înviat din morţi, spre spaima duşmanilor Săi şi spre uimirea ucenicilor Lui. Evenimentul a fost înregistrat de către martorii oculari şi nu a fost doar consemnat mai tîrziu de către scriitori, cum s-a pretins. Savanţii încă mai descopere noi mărturii care confirmă că Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda au scris într-adevăr cărţile atribuite lor. Mai mult, mesajul învierii a făcut ca sute de mii de oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu în primul secol. Şi azi, la mai mult de 1900 de ani, mulţimile cred încă în Isus Cristos şi sunt transformate de puterea Sa mantuitoare.
Da, o falsă pretenţie că Isus ar fi înviat din morţi ar fi putut produce mari daune. Dar faptul că El a învins moartea este cea mai mare forţă din istoria umanităţii. Să ne bucurăm împreună cu afirmaţia lui Pavel: „Dar acum Cristos a înviat din morţi, parga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20).            – H.V.L

Iar voi ce-aţi plans în întuneric
Şi nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastră zbuciumare
Sculaţi! Cristos a înviat!  ”      A. Vlahuţă

în ciuda duşmanilor Săi, Isus a înviat din morţi

Painea zilnica

Credinta adevarata

Text: Iacov 2:14-26

Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu iţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Iacov 2:18

Credinţa mantuitoare este întotdeauna aceea care se manifestă prin fapte. Ea ne face nu numai să ne încredem în Dumnezeu pentru toate nevoile zilnice, dar ea este motivaţia faptelor noastre bune. Una din cele mai puternice mărturii a raportului dintre creştinism şi suferinţa umană, şi nevoile ei este tocmai binele pe care credincioşii îl fac, datorită relaţiei lor cu Cristos. De exemplu, în secolul al 17-lea, profesorul August Francke a fondat şi a condus un mare orfelinat în Germania. In secolul al 18-lea, George Whitefield a făcut acelaşi lucru în America. In secolul al 19-lea, George Mueller a pus bazele unui orfelinat care a devenit căminul a peste 2000 de tineri din Anglia. C. H. Spurgeon a pus bazele unei misiuni de ajutorare a copiilor săraci şi ai nimănui din Londra.

Toţi aceşti bărbaţi au fost creştini devotaţi. Într-una din zile, un necredincios l-a atacat pe Spurgeon în credinţa sa. (Anglia anilor 1800 avea societăţi de liberi cugetători care nu făceau nimic pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar denunţau credinţa în Cristos). Spurgeon i-a amintit necredinciosului de binele ce izvorăşte din creştinismul evanghelic. Apoi, printr-o afirmaţie similară cu strigătul triumfal al lui Ilie, a declarat: „Dumnezeul care răspunde prin (orfelinate) acela să fie adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:24).
Poate că nu vom ajunge în paginile istoriei ca faptele noastre ce le facem să fie amintite, dar în sfera noastră limitată de influenţă putem fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări oamenilor aflaţi în nevoi. Orice faptă bună făcută altora în numele Iui Isus exprimă credinţa noastră prin fapte.- D.J.D.

Nimic nu pot face, doar Domnul Cristos
îmi poate salva şi sufletul meu.
Dar pot ca un rob, munci bucuros
Din dragostea Fiului lui Dumnezeu.”   – Anonim.

Acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă si dovedeşte harul Lui prin fapte.

Painea zilnica

Deși e lumea întinată

Deși e lumea întinată,
De mult prea multă răutate,
Eu nu vreau a trădării plată,
Ci cu iubire mai curată,
Să fiu o slugă devotată,
Semănător de bunătate!

Deși e lumea înrobită,
De mult prea multele-i păcate,
Eu nu vreau viață nesfințită,
Ci o credință împlinită,
Să fiu în valea cu ispită,
Semănător de libertate!

Deși e lumea derutată,
De-a veacului babilonie,
Eu nu vreau calea necurată,
Ci separare luminată,
Să fiu în valea întunecată,
Semănător de bucurie!

Deși e lumea greu legată,
De-a patimilor neputință,
Eu nu vreau viață subjugată,
Ci izbăvire adevărată,
Să trag în holdă brazdă dreaptă,
Semănător de biruință!

Deși e lumea învrăjbită,
De mult prea multă nedreptate,
Eu nu vreau turmă necăjită,
Ci dragoste desăvârșită,
Să fiu în lumea risipită,
Semănător de unitate!

Deși e lumea azi cuprinsă,
De foc străin, de necredință,
Eu vreau din cer să fie ninsă,
În harul Domnului cuprinsă,
Să fiu în ea lumină aprinsă,
Semănător de pocăință!

Deși e lumea adormită,
De duhul veacului fălos,
Eu vreau să fie-acum trezită,
Din somnul morții izbăvită,
De judecată pregătită,
Un rod al jertfei lui Hristos!

Teodor Groza

Adevarata unitate

Dumnezeu din înălțime a venit într-o grădină,
În Edenul de-altădată, plin de slavă și lumină,
Dornic să împărtășească harul Său și bucuria
În răcoarea dimineții cu Adam și cu soția.

În închipuirea noastră au fost clipe neuitate
De reală părtășie și de sfântă unitate.
Biblia nu povestește frumusețea revederii
Omului cu Creatorul, de dinaintea căderii.

Dar deodată o făptură, fără seamăn de vicleană,
A pătruns pe poarta minții. Nimeni n-a băgat de seamă.
Eva îngrijea grădina și se-oprise lângă-o floare.
Iar Adam lipsea, pe semne, ocupat cu-altă lucrare.

Dar când Eva amăgită a călcat porunca veche
Și spre șarpe-și aplecase neglijent a ei ureche,
A intrat răul în lume printr-o viață de păcate
Și a dispărut prin farmec orice gând de unitate.

Lumea-ncearcă simularea unității dintre oameni.
Chiar când ai intenţii bune vei culege doar ce sameni.
Dumnezeu a plâns atuncea când omul s-a pus pe fugă
Și-a venit din cer Stăpânul pe cel rău ca să-l distrugă.

Dar nu folosind nuiaua sau decretul de-arestare,
Sau punând îngeri să-l lege și să-l pună la-nchisoare.
Ci-a venit Isus cu trupul să-l zdrobească sus pe cruce
După cum, prin trup, Satana poate pe-orice om seduce.

Asta-i singura pedeapsă, cea când moartea a murit
Și când adversarul nostru e înfrânt și pedepsit.
Să-L slăvim pe Salvatorul pentru marea izbăvire
Ce, odată cu-nvierea, ne-a adus-o prin iubire.

El e cheia unității drepte și adevărate
C-a urcat sus pe Golgota și-a purtat crucea în spate.
Fără El noi am fi singuri, diavolul ne-ar persifla
Și-apoi zi de zi în pene tot mai mult el s-ar umfla.

Dar slăvit să fie Domnul, sus în cer și pe pământ,
Că prin harul Său cel mare El ne-a dat și Duhul Sfânt!
N-avem teamă de dușmanii care L-au lovit pe El.
El i-a spulberat prin cruce, prin blândețea lui de Miel.

Iar când va veni în slavă, diavolul va fi legat
Și-ntr-o groapă cât planeta iarăși va fi aruncat.
Doar atunci noi vom fi una cu Domnul Isus Hristos
Care, din mormânt și moarte, pentru veci de veci ne-a scos.

Corneliu Livanu 

Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Adevărata înviere

Sunt mulți acei din lume
Ce an de an, mereu,
Îl răstignesc pe Domnul
Isus Hristos al meu.

Sunt mulți ce bat în cuie
Morți idoli, moarte cruci,
Dar Învierea Sfântă
Doar Tu, Isuse, aduci.

Sunt mulți cei ce se-nchină
Icoanei fără grai,
Dar Tu, Isuse Sfinte,
O veșnicie-mi dai.

Sunt mulți ce-și fac prin piețe
Cruci mari, dar ce folos. . .
Căci numai Tu, Isuse,
Faci traiul meu frumos.

Sunt mulți în lumea asta
Ce fac pomeni de soi,
Dar nimănui nu-i pasă
De Tine și de noi.

Sunt mult prea mulți, Isuse,
Ce fac mătănii lungi,
Dar de-i privești, adesea
La nas nu le ajungi.

Sunt tot mai mulți aceia
Ce-și spun religioși,
Fac totul la soroace,
Dar câți sunt credincioși?

Eu n-am venit aicea
Să judec, nici să-ndrept,
Dar tare mă-ntristează
Suspinul Tău din piept!

Și cum putea-voi, oare,
Să nu fiu întristat
Când Tu suspini cu lacrimi
Pentru al meu păcat?

Dar după întristare
ʼMi-aduci un zâmbet lin
Și ștergi cu-a Ta-ndurare
Prea greul meu suspin,

Căci știu că-a Ta-nviere
E Viață pentru noi,
Și pentru asta, Doamne,
În veci nu dau ʼnapoi!

Puchea Dorel 

 

Adevarata casnicie

Căsnicia-i marca-registrata
De Cel ce e Domnul domnilor
Monument dintr-un băiat si- o fata
Salvgardand al lumii viitor.

Casnicia-nseamna fericirea
De-ati vedea tu visul implinit,
De-a te intregi intru’ fiinta
Cu omul ales si preaiubit.

Casnicia-nseamna asociere
Cu cel ce Iti e complementar,
Pentru a forma o unitate
Cu cel daruit tie in dar.

Casnicia depune-o marturie
Despre armonia Trinitatii,
Ea Biserica impodobeste
Pentru Cel ce-I Domnul mantuirii.

Casnicia exprima iubirea
Ce o daruieste Dumnezeu,
Ea e baza jertfirii de sine
Ce ne-a oferit-o Fiul Sau.

Casnicia aduce lepadarea
Sinelui ce duce-n egoism,
Ea te-nvata sfanta lectiune
Cum sa treci testul de altruism.

Casnicia-ofera demnitatea
De te-asocia cu Dumnezeu,
Pentru a zidi celula vietii
Ce razbeste tot ce e mai greu.

Casnicia-nseamna acceptarea
Jumatatii ce te implineste,
Ce e-n fond darul divinitatii
Ce te completeaza si iubeste.

Nelu Rosu

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS

Să ai, nu numai să spui că ai

“Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos.” (Matei 13.12)

Când Domnul i-a arătat unui om multă milă, îi va arăta şi mai multă. Puţină credinţă este ca primul ou într-un cuib; se vor mai adăuga şi altele. Numai să nu avem o credinţă de formă, ci o credinţă adevărată. Ce nevoie este pentru noi, care am primit mult, să arătăm credinţa noastră prin lucrările noastre şi să ne ferim de a o arăta prin vorbele noastre, când nu avem nimic. Căci într-o zi sau alta chiar aceste vorbe ne vor fi luate, daca n-am avut decât vorbe. Ameninţarea este tot atât de adevărată, ca şi făgăduinţa.

Binecuvântat să fie Dumnezeu! Când El a început să reverse asupra noastră harurile Duhului Său, în aşa fel încât să avem puţin, El continuă să o facă, până ce acela care n-avea decât puţin, dar care într-adevăr avea acest puţin, să fie adus la starea de a avea din belşug. Oh, să dorim acest belşug! Să căutăm cu înfocare plinătatea. Dacă este bine să cunoaştem mult, este cel mai bine să iubim mult. Este mare lucru să avem multă iscusinţă ca să-i slujim lui Dumnezeu, dar este mai preţios sa avem belşug de credinţă ca să avem încredere că Dumnezeu ne va da iscusinţă în toate împrejurările.

Doamne, pentru că Tu m-ai făcut să-mi recunosc păcatul, creşte în mine ura împotriva păcatului. Pentru că Tu mi-ai dat credinţa în Isus, creşte Te rog această credinţă la înălţimea siguranţei depline. Tu m-ai făcut să Te iubesc, fă-mă în stare să am pentru Tine o puternică iubire.

Charles Spurgeon

Adevărata îndeletnicire a inimii

“Puneţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1Timotei 4.15)

Aici avem practic făgăduinţa că, împlinind cu atenţie darurile noastre pentru lucrarea Domnului, vom face progrese văzute de toţi. Nu vom fi folosiţi printr-o citire în grabă a Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai printr-o adâncă meditaţie. În cunoaşterea lui Dumnezeu nu vom creşte prin marele număr de fapte bune făcute cu nepăsare – numai pentru a fi făcute – ci dându-ne pe noi înşine în tot ceea ce facem. În fiecare muncă se găseşte o răsplată; numai să nu fie făcută în grabă şi de mântuiala, ci din toata inima.

Dacă ne împărţim pe noi înşine între Dumnezeu şi Mamona, între Domnul Isus şi noi înşine, nu vom avea propăşire. Trebuie să ne dedăm în întregime lucrării sfinte, sau altfel vom fi nişte leneşi în lucrurile cereşti, iar munca noastră nu va avea o răsplată. Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Să fiu în întregime, fără a-mi cheltui puterea de muncă pentru lucruri pământeşti. De ce să mă amestec în politică sau distracţii deşerte? Sunt creştin? Slujba pentru Domnul Isus să fie singura mea ţintă. Să ne dedăm în totul lucrării pentru slava Domnului Isus, dacă dorim ca Biserica şi lumea să simtă influenţa puternică dorită de Dumnezeu.

Charles Spurgeon