In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

Ce taină adâncă este viața…

Ce taină adâncă este viața și ce trecătoare,
E ca un câmp cu flori și pajiște de fân…
Dar ce am semănat plângând, trudind în vale,
Ce-am strâns aici cu Domnul în sfânta lui lucrare,
Acestea sunt comori ce-n veci de veci rămân!

Ne trec ani buni din viață ca să pricepem bine,
Vremelnicia noastră și rostul de sub soare…
Scriptura ne ajută când stăm în rugăciune,
Să nu descurajăm în lumea cu suspine,
Ci să trăim slujind cu multă înflăcărare!

Viața-i prețioasă căci e un dar divin,
De aceea orice om nu are-n bani valoare…
Însă avem în fire, , , un virus, un venin, ,
Păcatul neascultării ce-aduce răni și chin
Și numai prin Hristos există vindecare!

Să înțelegem viața așa cum se cuvine,
E stradă cu sens unic ce duce-n veșnicie…
Ferice în veci de omul ce calea strâmtă ține,
Trăiește prin credință și face ce e bine,
El gustă de aici, eterna bucurie!

Viața nu-i un film, nici basm și nici noroc,
Ci luptă să avem o inimă curată…
Dacă tu fugi de Tatăl, mergi spre un veșnic foc,
Dar când te întorci cu lacrimi ești mântuit pe loc,
Te-așteaptă răsplătirea la dreapta judecată!

de Teodor Groza

De ce Dumnezeule, de ce?

Text: Iov 42

„In cei din urmă ani ai săi. Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvantări decat primise în cei dintai.” Iov 42:12

Cand moartea răpeşte pe cineva drag dintre noi, printr-o boală sau un accident, sau cand alte tragedii ne lovesc, durerea ne poate copleşi şi ne întrebăm: „De ce, Dumnezeule, de ce?” Deşi El nu ne revelează toate motivele pentru care s-au petrecut lucrurile astfel, ne dă totuşi, uneori, răspunsuri parţiale.
O tanâră mamă din Anglia secolului al 19-lea, pe nume Josephine Butier, s-a întors acasă într-o zi şi a fost martora oculară a morţii tragice a singurului ei copil. Micuţa Evangeline, văzand-o pe mămica sosind acasă, a alergat la balconul apartamentului de la etajul doi ca s-o întampine. S-a aplecat peste balustradă şi a căzut sub ochii îngroziţi şi neputincioşi ai mamei. întreaga lume din jurul doamnei Butier s-a prăbuşit. In căutarea ei după mangaiere, s-a întors spre o femeie evlavioasă ce locuia în vecini, care i-a spus: „Dumnezeu a luat la Sine pe fetiţa pe care ai iubit-o aşa de mult; dar sunt o mulţime de copii ai nimănui care au nevoie de dragostea unei mame ca tine”. Cuvintele acelea au condus-o pe doamna Butier în viaţa de reformă socială şi de slujire creştină, care a adus speranţe în mii de inimi. Nu putem spune că Dumnezeu, în providenţa Sa, a lăsat ca moartea să-i răpească doamnei Butier fetiţa, pentru ca nenumăraţi alţi copii să fie ajutaţi prin eforturile ei?

Pierderile lui Iov au fost enorme, dar din suferinţele lui, Iov a ieşit cu o cunoaştere mai intimă a lui Dumnezeu – şi cu o grandioasă porţiune a Scripturii care i-a ajutat pe milioane de oameni în încercările lor. Ai suferit vreo pierdere? Dumnezeu nu-ţi va da o explicaţie deplină a faptului, dar îţi va dărui putere să treci prin ea. „De ce, Dumnezeule?” , poate fi chiar întrebarea pe care El doreşte să I-o pui. Şi dacă asculţi cu supunere, vei găsi răspunsul.       – D.J.D.

„Raţiunea adancă a-ncercărilor mele
Nu pot, o Isuse, deplin s-o-nţeleg.
Ajută-mă, Doamne, Te rog, ca să văd
Măcar o frantură din planu-Ţi întreg. ” – D.J.D.

„Marile încercări adesea precedă marile victorii„

Painea zilnica

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

“Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

“Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

Ce mare esti!

Se lasă noapte adâncă,
Şi o linişte deplină peste toate…
Nu pot să dorm ştiind,
Că Tu eşti treaz
Şi mă veghezi de-aproape…
Emoții mă cuprind
Şi ştiu că-s în prezența Ta
Şi pot să-ți spun,
Nestingherit de nimeni,
Tot ce gândesc şi simt,
Să-ți povestesc de toate! …

Dar ce vorbesc? …
La celălalt capăt de pământ,
Soarele-i sus,
Şi lumea-n alergare
Şi poate mii ‘şi-ndreaptă glasul,
În rugă către Tine,
Prin Iisus,
Mijlocitorul tuturor acelor care,
Şi-au spălat haina vieții-n sânge sfânt! …

Însă mai ştiu un lucru…
Că eşti atât de mare,
Că mintea, timpul, spațiul,
Nu Te-ncape! …
Că fiecare stea,
Cunoşti ce nume are,
Chiar dacă într-o zi, ea va dispare…
Le chemi la Tine
Şi ele, Ți se-nchină la picioare! …
Cum dar atunci,
Să nu-mi ştii gândurile,
Miile…
Ce-mi trec hai-hui prin minte? …
Şi firele din părul meu,
Le ştii numărul până la ultimul,
Neînsemnat…
Ce mâine cade jos
Şi moare! …

Toate acestea,
Nu sunt la întâmplare! …
Ci vor să îmi comunice ceva:
Că-n măreția Ta,
Eu totuşi am valoare! …
Şi că nici o secundă măcar,
Din viața mea, scurta si trecatoare,
Nu sunt mai puțin în atenția Ta,
Chiar dacă milioane de rugăciuni odată,
Ți se aduce la picioare! …

Ce mare eşti, Doamne!
Căci mintea şi inima şi duhul meu,
Aşeaptă o transformare,
Să înteleg măcar puțin mai mult,
Să Te cunosc și să mă minunez,
Aşa cum nici un înger,
Har nu are! …

Ce mare eşti! …
Ce mare! …

Mihaela Tureatca 

E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

“Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

Balada dorurilor

Târzie, adâncă noapte, cu luna cenușie,
Dar inima-mi veghează zorii, ce stau să-nvie.
Nu, să nu credeți că am băut prea târziu cafeaua!
Nu sunt nici gândurile, cele care-mi întunecă steaua
Ci sunt DORURILE, neînduplecatele,
Aprinsele, ascuțitele, încăpățânatele…
Doruri după ucise izvoare,
Dor după frântele raze de soare,
Dor dupa El-dorul plecării
Dorul de îngeri-dorul cântării.
Piroane abstracte care, scrijelind fără milă,
Pereții odăilor mele interioare de-argilă,
(Precum odinioară sub umbra de șarpe
Toiagul lui Moise, stânca doritelor ape)
Fac să țâșnească râuri neprihănite,
Cu valuri mari, cristaline, sfințite,
Ce se revarsă mereu ca o cascadă
Fără ca altcineva din jur să o vadă.
Pe obrajii arzând în jăratecul aprinselor necuvinte,
Mereu, și niciodată deplin mistuite
Cât timp se vor numi DORURI,
Cât timp vom avea ca decoruri
Aceste mizere alei de cetate,
Aceste bucăți de Gomora în spate!!!

Dar acum știu ce voi face, iată,
Le voi lua bucată cu bucată,
Le voi uni într-un mănunchi de nefericire,
Îl voi înveli într-o coală de iubire
Și cu el la piept, voi porni pe urmele Lui, crezând,
Călător spre creasta muntelui sfânt
Preda-l-voi pământului îmbibat cu Slavă și Viață,
Și dintr-odată, totul, totul, se va schimba la față!

Iar zorii ce-așteaptă să vină, mă vor găsi ferice, chiar dacă în tină,
La coliba clădită pe munte, aproape de cruce,
Unde noaptea-i cu stele, iar plânsul e dulce.

Preschimba-se-vor dorurile-n crampeie de Rai
Si-auzi-voi un inger, cantandu-mi din nai!!!

Rodica Cacuci Simionas

Pruncul minunat

Vremea, e în fapt de seară
Totul este liniștit,
Doar păstorii cu mioare
Stau și totu-i neclintit

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif stă ca s-o asiste
Căci va naște, de îndată

Singuri sunt, vin de departe
Și abia s-au așezat,
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toți i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-n noptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru copilașul său.

Liniștea și pacea adâncă
E-ntreruptă, vin din cer
Îngeri, care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister

S-a născut Cel așteptat
Fiul, Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc

Îngerii, roată au făcut
Și-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale, se auzeau

Păstorii când au aflat
Grăbiți au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinț Ceresc
Într-un loc umil, în noapte
Acum, să-L vadă doresc.

Ei, tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mielușei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Și de îngerii, ce-I cântă,

Magii de la răsăsrit
Conduși de o stea veneau
Și cu toți când L-au văzut
În fașa Lui se-nchinau

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăție
Pruncul cel Sfant, a venit

Cântă Cerul si Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea, zboară ca gândul
Și de ea, toți, au aflat.

Florența Sărmășan