Atunci și-acum

Totul era, atunci, o noapte
Cu rătăciri și cu căderi
Se auzeau ciudate șoapte
Veneau dogori, nu adieri.

Eram pe drumul spre pierzare
Speranța era moartă-n noi
Eram cuprinși de nepăsare,
Eram eșecuri, nu eroi.

Ni se vorbea de pocăință
Iar noi ziceam că sunt povești
În noi domnea o neputință
Nu stările dumnezeiești.

Privirea se-ndrepta spre glie
Nu spre Ținutul pitoresc
N-aveam în suflet veselie
Ci doar un sentiment lumesc.

Cântarea ne era străină
Coșmarul nu se mai sfârșea
Și nu știam că în Lumină
Puteam doar fericiri avea.

Ce trai lipsit de-nsemnătate!
Ce viață plină de amar!
Atunci n-am vrut divinitate
Și ne-am îndepărtat de har.

ACUM

Când Fiul ne-a chemat la Sine
Cu glasul Lui convingător
Ne-a spus că El ne va susține
Și că va fi un Blând Păstor.

S-a risipit întunecimea
Raza Iubirii ne-a schimbat
Urcăm, urcăm spre înălțimea
Unde poporul e chemat.

Acum privirea ni se-ndreaptă
Nu spre eșecul omenesc
Și orice gând și orice faptă
Poartă un semn dumnezeiesc.

Azi faima nu ne-nteresează
Dorim dulceața din Cuvânt
C-așa o stare se formează
S-accepte sfântul Legământ.

Trăim cu gândul la răsplată
Fiind deplin încredințați
Că niciodată, niciodată
În beznă nu vom fi lăsați.

Necazul nu ne mai doboară
Avem refugiu și-adăpost
Din Slavă harul se coboară
Și știm că-i fără nici un cost.

Azi revelații ne inundă
Și știm precis de unde vin
Speranța nu se mai scufundă
Ci face sufletul senin.

Minunea vieții e păstrată
În ființele ce s-au predat
Și-Ți mulțumim, o, sfinte Tată
Că din pierzare ne-ai scăpat.

George Cornici

Altă dată…

… Altă dată, poate mâine,
Când își strânge pomul floarea,
Când se-nchide largul zării și își leapădă splendoarea,
Când e boală şi nu-i pâine,
Iar tu n-ai nici o ieșire pentru starea disperată,
Fiindcă-atunci când ai de toate, totul lași pe altădată.

— Astăzi suntem ocupați,
Însă, dacă insistați,
Ne legăm că într-o zi
Vom veni
S-auzim ce ne-ndemnați.

… Altă dată, peste-un an,
Peste doi sau cine știe?
Să te-nsori, să-ți creşti copii, să mai faci ce-o fi să fie,
Adunând ban lângă ban;
Până-ți intră moartea-n casă, iar tu n-ai nici o putere
Fiindcă nu cunoşti odihna ce-ți aduce mângâiere.

— Vă-nțelegem doleanța,
Însă azi păstrați distanța,
Că avem nițică treabă
Și e grabă,
Că se-apropie vacanța.

… Altă dată! Nu e vreme
Chiar acum de pocăință –
Doar eşti om de omenie – şi- ai să cauți şi credință,
Însă ai ceva probleme.
O, de-ai prinde izbăvirea, nu cumva să vin-o zi
Când vei căuta chemarea, însă n-o vei auzi.

— Azi suntem cam obosiți,
Însă, mâine, mai veniți;
Despre viața de apoi
Vrem și noi
Să cunoaștem ce gândiți.

… Stai, ascultă! Nu auzi
Cum în inimă-și fac locul stropi de rouă, muguri cruzi?
Nu simți Vestea minunată
Cum s-a-ntors să-ți spună iarăși să n-o lași să stea în drum?
Cum s-aștepți o altă dată? !
Ce te-mpiedică acum?

Viorica Mariniuc 

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers

De ce nu pot veni după Tine acum?

..Doamne, – l-a zis Petru, – de ce nu pot veni după Tine acum?” loan 13:37

Sunt momente când nu poţi înţelege de ce nu poţi face ce vrei. Când Dumnezeu aduce în viaţa ta o perioadă de goliciune, nu te grăbi s-o umpli, ci aşteaptă. Acea perioadă de goliciune poate veni ca să te înveţe ce înseamnă sfinţirea; sau poate veni după sfinţire, ca să te înveţe ce înseamnă slujirea. Nu porni niciodată la drum înainte de a fi călăuzit de Dumnezeu. Dacă ai cea mai mică îndoială în privinţa vreunui drum de urmat, înseamnă că El nu te călăuzeşte în acea direcţie. Ori de câte ori te îndoieşti dacă trebuie să faci un anume lucru, nu-l face.La început poate vezi clar care este voia lui Dumnezeu – întreruperea unei prietenii, ruperea unei relaţii de serviciu – ceva ce simți desluşit că este voia lui Dumnezeu să faci; dar nu acţiona niciodată sub impulsul acestui sentiment.

Dacă faci aceasta, îţi vei crea dificultăţi pentru a căror rezolvare va fi nevoie de ani de zile. Aşteaptă timpul pregătit de Dumnezeu pentru a te convinge de un lucru şi El va face aceasta fără să-ţi provoace suferinţe sau dezamăgiri. Cînd este vorba de voia providenţială a lui Dumnezeu, aşteaptă ca El să acţioneze. Petru n-a stat în aşteptare înaintea lui Dumnezeu, ci a presupus în mintea lui de unde va veni încercarea; dar încercarea a venit de unde nu se aştepta. „Îmi voi da viaţa pentru Tine.” Declaraţia lui Petru a fost sinceră, dar pornită din ignoranţă. „Isus i-a răspuns: «… nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori».”

Aceste cuvinte au fost rostite de Cel care-l cunoştea pe Petru mult mai bine decât se cunoştea el însuşi. Petru nu-L putea urma pe Isus, deoarece nu se cunoştea pe sine şi nu ştia de ce este capabil. Devotamentul natural poate fi suficient ca să ne atragă Ia Isus, să ne facă să simţim fascinaţia Sa, dar nu ne va face niciodată ucenicii Săi. Devotamentul natural se va lepăda întotdeauna de Isus, într-un fel sau altul.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Acum sau niciodată

Azi se face o strigare,
În popor se-aude-un glas,
Lung răsună o chemare,
Ce te-ndeamnă: „Fă un pas!”

De eşti tânăr, nu contează,
Sau bătrân tu chiar de eşti,
Vocea blândă nu-ncetează
Să te cheme cât trăieşti…

Om bogat de-ai fi, cu nume,
De te ştie-nalt orcin’,
De îţi merge faima-n lume
Ca un soare-n cer senin,

Sau de-ai fi un om în zdrenţe,
Fără cinste-n jurul tău,
Făr’ cuvintele măreţe,
Şi mereu, de-ţi merge rău,

Orişiunde-ai fi, oricine,
Nu contează chiar nimic…
Căci atunci când moartea vine,
Tot  părea-va-ți mult prea mic…

Vine-o zi când viaţa care
O trăieşti pe-acest pământ,
Viaţa ta ce poate-ţi pare
Că-i mai lungă ca un vânt,

Se sfârşi-va-n clipe-amare,
Dispărea-va ca un nor,
Şi-ai să laşi în urmă-n zare,
Tot ce-ai strâns cu-atâta zor…

Şi  apoi, o veşnicie,
Vei sta trist, mereu plângând,
Vei zăcea în neagra glie,
Cu păreri de rău în gând;

Sau vei sta în veci în faţa
Lui Isus dacă-L primeşti,
Răsplătit-a-ţi fi speranţa,
Dacă astăzi Îl iubeşti.

N-amâna. Poate la noapte,
Vei pleca de pe Pământ,
Îndepartă orice şoapte,
Vin’ acum, la Domnul Sfânt.

Poţi să ai tu siguranţa
Că trăi-vei înc-un ceas?
Oh, amice,  scapă-ţi viaţa!
Fă acuma primul pas!

Azi ai şansa mântuirii,
Azi tu poţi să fii iertat.
Ieşi din groapa răzvrătirii,
De Isus eşti aşteptat!

Prieten drag, nu rătăci…
Adu-ţi povara toată
La Isus. Te va primi;
Acum, sau niciodată!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Fă-o acum!

“Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău.” Matei 5:25

În acest verset Isus Cristos a stabilit un principiu foarte important: Fă ce ştii că trebuie să faci, acum, şi fă-o repede; dacă nu, un proces inevitabil va începe să lucreze şi va trebui să plăteşti până la cel din urmă bănuţ prin durere, agonie şi necaz. Legile lui Dumnezeu sunt neschimbătoare, nu există nici o modalitate de a te sustrage lor. Învăţătura lui lsus pătrunde exact în miezul fiinţei noastre. Este un lucru natural să am grijă ca adversarul meu să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin, dar Isus spune că este o chestiune de o importanţă veşnică şi imperativă pentru mine ca eu să-i plătesc adversarului meu ceea ce-i datorez.

Din punctul de vedere al Domnului nostru nu contează dacă eu sunt înşelat sau nu; ceea ce contează este ca eu să nu-i înşel pe alţii. Insist eu asupra drepturilor mele sau plătesc ceea ce datorez din punctul de vedere al lui Isus Cristos? Fă repede ce ai de făcut, judecă-te acum! În problemele morale şi spirituale trebuie să faci acest lucru imediat; dacă nu, procesul implacabil va începe să lucreze. Dumnezeu este hotărât să aibă copii atât de puri, de curaţi şi de albi ca zăpada proaspătă şi, cât timp există neascultare faţă de vreo învăţătură de-a Lui, El îi va îngădui Duhului Său să folosească orice metodă pentru a te face ascultător.

Insistenţa noastră de a dovedi că avem dreptate este aproape întotdeauna o indicaţie că, undeva, suntem neascultători. Nu e de mirare că Duhul ne îndeamnă atât de puternic să rămânem cu perseverenţă în lumină! “Impacă-te degrabă cu pârâşul tău.” Ţi-ai cercetat relaţiile tale cu alţii şi ai descoperit că ai mânie în inimă? Mărturiseşte-o repede, rezolvă repede problema în faţa lui Dumnezeu. Împacă-te cu celălalt – fă acest lucru acum!

Oswald CHAMBERS

Întotdeauna acum

“Vă implorăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar” 2 Corinteni 6:1.

Harul de care ai avut parte ieri n-ajunge şi pentru astăzi. Harul este bunăvoinţa îmbelşugată a lui Dumnezeu; poţi oricând conta pe prezenţa lui, ca să beneficiezi de el. “Prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări”- aici vine examenul răbdării. Nu reuşeşti să te bazezi pe harul lui Dumnezeu în aceste situaţii? Spui tu: “O, de data asta nu contez pe harul Lui!”? Nu e vorba să te rogi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute, ci să îţi însuşeşti acum harul lui Dumnezeu.

Noi facem din rugăciune o pregătire pentru lucrare, dar în Biblie nu găsim nicăieri aşa ceva. Rugăciunea este exerciţiul de apelare la harul lui Dumnezeu. Nu spune: “Voi răbda aceasta până când voi putea merge să mă rog”. Roagă-te acum; apelează la harul lui Dumnezeu în momentul în care eşti în nevoie. Rugăciunea este cel mai practic lucru; ea nu este actul reflex de devoţiune. Rugăciunea este ultimul lucru în care învăţăm să apelăm la harul lui Dumnezeu. “In bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli” – în toate aceste arată că apelezi la harul lui Dumnezeu, har care te va face o pricină de uimire, pentru tine şi pentru alţii. Apelează acum, nu după aceea.

Cuvântul cel mai important din vocabularul spiritual este acum. Indiferent unde te vor duce împrejurările, continuă să apelezi la harul lui Dumnezeu în orice situaţie ai fi. Una dintre cele mai mari dovezi că apelezi la harul lui Dumnezeu este aceea că poţi fi umilit fără să manifeşti altceva decât harul Lui. “Neavând nimic…” Nu-ţi păstra niciodată nimic. Revarsă tot ce ai mai bun din tine; fi întotdeauna sărac. Nu fi niciodată diplomat şi grijuliu cu bogăţiile pe care ţi le dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă sărăcie triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers

Iubește Creștine

Oferă mereu ce vrei să primești,
Arată la toți că poți să iubești,
Așa cum Hristos te-a iubit și pe tine,
Iubește mereu, Iubește Creștine.

Iubește, iubește și iarăși iubește,
Căci Dragostea zilnic în inimă-ți crește,
Iubește și ziua și noaptea că-i bine,
Iubește mereu, Iubește Creștine.

Iubește când palmele vin ne-ncetat,
Iubește când toți te-au descurajat,
Iubește căci Domnul iubirii îi cu tine,
Iubește oricând, Iubește Creștine.

Aceasta-i porunca venită de sus,
Iubește o frate cum iubește Isus,
Iubește când crezi că nimic nu e bine,
Iubește într-una, Iubește Creștine.

Acesta e sfatul ce ți-l spun acum,
Iubește azi frate căci Domnul e bun,
Iubește când toți cei jur râd de tine,
Iubește o, frate, Iubește Creștine.

Nichifor Nicu

Eliberare imediată

“Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile” (Naum 1.13)

Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: “Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile”.

Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, “Acum”, zice El, “voi sfărâma jugul de pe tine”. “Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut”. Dacă El a zis “acum”, nimeni n-are voie să zică “mai târziu”.

Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. “Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi,” Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta.

Charles Spurgeon