La seceriș

Am ascultat Isuse-a Ta chemare
Și iată-mă în lanul Tău venit…
Dar nu-i ușor… și arșița e mare
Și sunt din ce în ce mai istovit.

Muncesc dar parcă snopii nu se leagă
Mă uit și parcă munca mi-e-n zadar
Sunt obost și uneori n-am vlagă
Mă lupt în vânt și gustul mi-e amar.

Gândindu-mă adânc la răsplătire
Privind la snopii mei ce nu sunt mulți…
O Doamne, spre-al Tău Tron de Strălucire
Pornesc umil dorind să mă asculți.

Cu pasul tremurând, cu fața plânsă
Spre Tine, drag Părinte, mă-ndrept iar
Cu inima din piept atât de strânsă
Dorind să dai slujirii mele har.

Căci înserarea-încet, încet se lasă
Iar lucru-n câmpul Tău e pe sfârșit
De peste tot se-ntorc pe rând acasă
Din lucrătorii ce i-ai tocmit.

Ei au muncit din zori în largul zării
Prin ploi și aprig vânt, cu ochii plânși
Sfârșind acum în pragul înserării
Din câmp se-ntorc pe rând cu snopii strânși.

Privesc cum se întorc și mi-e rușine
Ei vin cîntând deși-s așa trudiți
Dar snopii lor artă-atât de bine…
Iar după muncă fi-vor răplătiți.

Muncesc și eu pe câmp de-o bună vreme
Dar prea mulți snopi din spice n-am făcut
De-ar fi acum Stăpânul să mă cheme
Cum pot justifica timpul pierdut?

Căci munca-n câmp înseamnă dăruire
Înseamnă rugăciune, ispitiri
Vrășmașilor să le arăt iubire
Păstrând credința fără șovăiri.

Iar spicele sunt oamenii pe care
Cumva spre Dumnezeu i-am îndreptat
Spunându-le de Rai și de Pierzare
Și pentru care sincer m-am rugat.

Iar vânturi, ploi și arșița cea mare
Ce fără milă îmi brăzdează fața
De fapt ele-ntăresc a mea lucrare
Și-o zi la seceriș e toată viața…

De-aceea vin ‘naintea Ta Părinte
Din nou cerându-Ți milă și-ajutor
În lanu Tău, prin arșița fierbinte
La strâns de snopi, să-mi dai elan și spor.

Și-atunci când voi veni cu snopi-acasă
”Rob credincios” aș vrea să fiu numit
Să pot să stau și eu la Sfânta Masă
Cu-acei ce pentru Tine s-au trudit.

Cât viața trupul nostru o să-l poarte
Mulți snopi pentru Isus să adunăm
Iar ca răsplată dincolo de moarte
Cu El o veșinicie-o să serbăm.

Nu mai e mult, curând se înnoptează
Dar pân’ atunci să strângem snopi cu drag
Știind un singur lucru ce contează:
Acel ce ne-a tocmit… ne-așteaptă-n prag.

Daniel Hozan

Corbi

Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața
și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
                                                                      1 Împărați 17:6
 
Era-ntr-o zi – îmi amintesc prea bine –
Când, la o masă, mi-a vorbit un corb,
Mirându-mă, căci eu credeam că-i… orb:
 – Ce faci tu printre noi, aici, creștine?!
 
Mi-a fost rușine… una cu pământul
M-aș fi făcut de, cumva, se putea…
În timp ce corbul, parcă, mai vorbea
Și-mi biciuia auzul cu cuvântul.
 
M-am ridicat, spunându-mi, cu durere,
Că-n așa loc eu nu mai vreau să fiu…
Că s-a-ntâmplat … dar nu e prea târziu
Să mă întorc acasă din… cădere…
 
De-atunci trecură anii ca o boare,
Dar întrebarea-n minte mi-a rămas,
Deși demult ieșit-am din impas:
Și-un corb e de folos în lume, oare?!
 
Și gândul mi s-a dus înspre Ilie,
Stând, pentru-o vreme-n vale, la Cherit,
Acolo, unde corbii au venit
Să îl hrănească – după cum se scrie.
 
Și iată cum, deși sunt necurate,
Aceste păsări, rămânând tot corbi,
De-or fi prin preajmă, când paharu-l sorbi,
Pot să te-oprească:  – Nu ai voie, frate!
 
Sunt căi multiple, chiar nebănuite,
Prin care Domnul îți vorbește, blând,
Să te întorci acasă mai curând
Din rătăciri mârșave, tăinuite.
… Era-ntr-o zi… – îmi amintesc prea bine –
Din anii tineri, încă ne-ncercați,
Pe care lumea mi-i voia furați…
Și poate fi o zi și pentru tine…
 
Ioan  GIURA

Calatoresc tacut

Eugen Tifrea

Mersul acasa

Text: Filipeni 1:19-26

„Sunt strans din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine… ” Filipeni 1:23

Meditaţia asupra experienţei morţii, în special în urma unei suferinţe, nu este una din cele plăcute. Chiar şi aşa, pentru creştini, moartea înseamnă a merge Acasă. înseamnă a fi condus în prezenţa Mantuitorului, înseamnă a pleca din lumea aceasta, din mijlocul încercărilor şi durerilor ei, spre bucuria şi binecuvântările cerului. Pavel a vorbit despre dorinţa de a „se muta şi să fie cu Cristos”, ceea ce este „cu mult mai bine” decat a rămane aici jos pe pămant (Filipeni 1:23).
In excelenta sa carte: „Cand cei dragi sunt luaţi de moarte” Lehman Strauss a făcut unele comentarii interesante asupra cuvântului din greacă, tradus prin „a se muta”. El scrie: „Folosirea lui este metaforică în modul cum este utilizat în nautică atunci cand o corabie îşi ridică ancora din dana portului pentru a pleca în larg, sau în militărie, atunci cand oastea îşi strange corturile pentru a porni în marş.

In lumea antică grecească termenul era folosit şi atunci cand cineva era eliberat din lanţuri precum şi pentru a scoate un anumit produs din războiul de ţesut. Aşa este descrisă moartea în Biblie. Aici suntem ancoraţi în greutăţile şi suferinţele vieţii. Prin moarte, puntea se ridică şi ancora se adună pe tambur şi vom pluti spre ţărmul de aur. În moarte, ne adunăm corturile taberei şi pornim spre cer”. Strauss continuă să descrie ce încantare vom experimenta cu toţii atunci cand, după ani mulţi de despărţire de cei dragi, va veni în sfarşit ziua cand ne vom îndrepta spre casă. Astfel este moartea pentru cel credincios – o plecare Acasă pentru a fi cu Domnul! – R.W.D.

„Ziua-i scurtă – voi pleca în asfinţit
Ca să fiu cu Domnul care m-a iubit.
Văd în depărtare ţărmul însorit
Şi casa frumoasă ce mi-a pregătit.” – Vandali

„Pentru creştin cuvantul cer se pronunţă: A-C-AS-„

Painea zilnica

Nu esti inca acasa

Text: Filipeni 3:17-4:1

„Dar cetăţenia noastră este in ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.” Filipeni 3:20

Eroii de azi sunt adesea supraestimaţi. Multe din personalităţile sportului, cantăreţi sau stele de cinema, primesc aclamaţii care sunt cu mult mai mari decît nivelul realizărilor lor. Pe de altă parte, creştinii fac lucruri cu semnificaţii eterne, prin rugăciune şi slujire pentru Domnul, şi îşi petrec întreaga viaţă în obscuritate. Pentru a nu pierde perspectiva reală, trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că viaţa aceasta este numai o pregătire pentru gloria care va urma.
Istorisirea de mai jos, foarte cunoscută de altfel, va ilustra a ceastă afirmaţie.

Cand Theodore Roosevelt era preşedinte, a fost la o partidă de vanătoare în Africa. La reantoarcerea în Statele Unite, un misionar care se reîntorcea după 40 de ani de slujire din junglele Africii, călătorea cu acelaşi vapor. Cand vaporul a ancorat, aclamaţiile şi aplauzele celor ce-l aşteptau pe şeful executiv american, au însoţit debarcarea sa; dar, nu a fost nimeni care să-l aştepte pe misionar. Pe moment, omul lui Dumnezeu a fost cuprins de milă faţă de el însuşi. S-a gandit, că atunci cand preşedintele vine acasă după o scurtă partidă de vanătoare, sute de persoane s-au adunat să-l salute. Dar, Doamne, cand unul din lucrătorii Tăi, unul din misionarii Tăi, vine acasă după o viaţă de slujire, nu e nimeni să-l salute. Imediat însă a auzit parcă şoapta Domnului: „Dar, fiul Meu, tu nu eşti încă Acasă”.
Copilule al lui Dumnezeu, nu te-ai simţit şi tu la fel ca misionarul acela credincios? Atunci uită-te la binecuvântata realitate exprimată atît de frumos de textul de azi. Cetăţenia ta nu e în lumea aceasta. Intr-o zi vei primi salutul binemeritat de bun venit acasă. – D.J.D.

„Cand munca-ţi va fi gata,
Duios te va chema acasă.
O, ce sfantă bucurie
Şi revedere glorioasă! ”  – Anonim

„Cea mai bună folosire a vieţii este s-o cheltuieşti pentru ceea ce poate ramanea după ea„

Painea zilnica

Marea dimineață

Când treci prin valea rece a umbrei morții,
Și împotriva ta îți sunt sorții.
Când umbre reci se lasă și e seară
Iar tu pornești acum spre o altă țară.

Aș vrea să-ți spun, că acolo suferințe nu-s,
Că toate câte au fost, toate s-au dus.
Și legăturile și lanțurile nu-s
În stare să reziste la cuvântul lui Isus.

Acolo sus e o altă țară,
Nu-i iarnă, ci e veșnic primăvară,
Și acolo florile au toate un miros frumos,
Căci răspândesc mireasma lui Hristos.

Da, nu mă va ținea nici glia nici mormântul,
Când din înaltul cerului strigav-a iar Preasfântul,
M-oi ridica atunci la o nouă viață,
Când trâmbița a suna în marea dimineață.

Îl voi vedea pe El și toți vom fi acasă,
Cu glasul Lui chemanev-a pe toți la masă,
Se va încinge apoi Să ne servească,
Și vom serba, acolo în patria cerească.

Dar până atunci, voi sta dormind sub glie,
Voi aștepta pe Domnul meu ca să revie,
M-oi odihni de zbuciumul și frământările din viață,
Până într-o zi, când va fi marea dimineață.

Vasile Les  

Credința

Știi că El e începutul?
Și de-atunci ai fost văzut
Când a fost creat trecutul
Dumnezeu te-a cunoscut.

Nu e nicio întâmplare,
Nu există explicație:
Dumnezeu e-Acela Care
Te-a făcut a Sa creație.

De la El avem credința
Și făptura minunată,
El ne-a-ntipărit ființa,
Veșnic binecuvântată.

De la El avem cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut.

De aceea, crede frate,
Ca să nu te ieie somnul.
Crede numai și ascultă,
Iată ce vorbește Domnul:

Până când tot fugi de Mine?
Până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea
Cu deșertăciuni lumești?

Până când Mă lași afară?
Neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă?
Spune-Mi oare, până când?

Te-am eliberat de patimi,
Te-am spălat printr-un botez
Te aștept de mult în lacrimi
Inima să-ți cercetez…

Dar tu fugi mereu de Mine
Să Mă cauți, niciun gând…
Tot aștept să stau cu tine
Si Mă-ntreb dar, până când?

În zadar crezi că ești bine,
În zadar crezi că trăiești,
În zadar îndemni pe alții,
În zadar te obosești,

Dacă nu vorbești cu Mine
În cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer,
Totul e deșertăciune.

Ce te temi să stăm de vorbă?
Crezi c-o să îți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri?
Stii tu bogăția Mea?

N-am nevoie de la tine
Nici măcar de-un vârf de ac…
Nu sunt toate ale Mele?
Oare nu chiar Eu le fac?

Vreau ca-ntreaga ta ființă
Să rămână credincioasă,
Căci pe-acei ce au credință,
Îi voi lua la Mine-Acasă.

Stai aproape lângă Mine
Căci iubirea ce se-arată,
Ce o pun acum în tine,
Este necondiționată.

Atunci binecuvântatul
Om, din vechiul răsărit
Va sta lângă Împăratul
Veșnic și desăvârșit.

Binecuvântați cuptorul,
Binecuvântați durerea,
Căci prin ea, Învățătorul,
Pregătește învierea.

Omul când e-n suferință
Ca să-și apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credință
Vinde binecuvântarea.

Tu ești unul din aceia?
Dac-ai fi un corp lovit
Tu ți-ai lepăda scânteia
Pentru-a fi tămăduit?

Nu îmi spune, știu răspunsul:
Dac-am fi mai credincioși,
Nu ne-am teme de durere
Și am fi mai bucuroși.

Puneți astăzi întrebarea:
Ai dori să mergi în Rai?
Dar ‘nainte de aceasta,
Spune, ce credință ai?

Doamne, dacă-n suferință
Treci pe frați și pe surori
Dă-ne Tu la toți credință,
Să ieșim biruitori!

O secundă, stinge teama
Spune-I Lui durerea ta
Spune-I: Doamne, puneți mâna
Astăzi peste viața mea!

Tu ai fost mereu cu mine
Iar atunci când am picat,
Mâna Ta vindecătoare
M-a atins și m-a salvat.

Doamne, dă-mi credință mare
Și putere să aleg,
Calea Ta unde e soare
Ca să pot să înțeleg

Că nu pot mereu alege
Doar ce-mi place mie-aici
Căci Isus, El te culege
Ca să poți să te ridici.

Am văzut că El lucrează
Prin ai Săi copii iubiți
Vreau doar să vă mai spun și vouă
Ca să vă mai pregătiți.

Nu alegeți voi, ci Domnul
Căci El știe mult mai bine,
El a știut și-a voastră roadă
Căci a știut și pentru mine.

Și-n final, să nu vă temeți,
Fiindcă Domnul vă iubește,
Folosiți-vă credința
Și Isus vă folosește.

Mioc Alina

Să te întorci acasă

Acum e timpul potrivit
Să te întorci acasă!
Să dai uitării orice gând,
Iar lacrima s-o laşi căzând,
Să nu se mai oprească.

Acolo-n pragul părintesc,
Unde te-aşteaptă dorul,
Unde se naşte orice vers
Căci se opreşte-n loc de mers
Al meu şi-al tău piciorul;

Acolo să te-ntorci oprind,
Pribeag ce-ai fost în viaţă.
Din pâinea Tatălui mâncând
Ca cel mai trist copil flămând
Să iei mereu din masă.

Să ţi se-aline golul tău
Şi foamea, şi iubirea
Căci eşti un fiu de Dumnezeu
Ce-a rătăcit în valul greu
Când a lovit orbirea.

Şi-n chipul tău să te renaşti
Din lacrimi şi iubire,
Să regăseşti ce-ai căutat
În lumea-ntreagă de păcat—
A vieţii fericire!

Mihai Ghidora 

Se merită

Se merită astăzi să fii ne-mplinit,
Să te simţi ca şi cum nu acasă,
Să te mângâie spinii în vale plângând,
Se merită astăzi să fii ne-mplinit
Simţind că un dor te apasă…

Se merită astăzi de soare să-nduri,
În pulberea vremii să dăinui,
Iar firea să fie brăzdată-n arsuri—
Se merită astăzi de soare să-nduri
Cu inima-ntinsă spre ceruri.

Se merită astăzi să plângi, să oftezi
Croindu-ţi un drum spre lumină,
Iar doru-n oglinda speranţei să-l vezi,
Se merită astăzi să plângi, să oftezi
Spre ţinta salvării deplină.

Chiar dacă ţi-i bobu-n pământ aruncat
Şi-l uzi doar cu lacrimi în sine—
Se merită, frate, să fii resemnat,
Ca bobul cel bun în pământ aruncat
Şi-odată să ieşi la lumină!

Mihai Ghidora 

Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes

“Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” “…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

“În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. “Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

A spune: “O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. “Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! “Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

Oswald CHAMBERS