Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Unicul Tezaur!

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
Doamne, Tu ești stânca mea! Ps. 18:1-2 (a).

Ref. Ps. 18:1-2; Iov 42:2; Ps. 18:16.

Stânca mea, tăria mea, cetățuie tare
Te iubesc din inimă, Domnul meu cel Mare
Fără Tine ce aș fi? – Un nimic, doar humă, abur
Doar prin Tine este ”a fi”, Tu ești Unicul Tezaur!

Știu că Tu poți totul, Doamne, împotrivă nu-ți stă nimeni
În Tine-i viața, calea, rostul, este cineva asemeni?
Nu-i, căci tu ești Sfântul Soare, Unicul, de la-nceput
Ce măreț, și ce splendoare-i tot ce-n Tine-i conceput!

Părinte peste vremi, soroace, ce veghezi cărare, cale
Minunat în tot ce-ai face, la umbra aripilor Tale
Caută adăpost fii din țărână, înfiați prin Jertfa-n Dar
Stăpân pe clipa cea haină, îi porți cu drag, Preasfânt Olar!

Fii lăudat în orice vreme, preasfințit în orice ceas
Numele Tău Sfânt azi cheme, pământeni în rugă, glas
Venereze în ardoare, pe Cel Sfânt, Cel înviat
În viața – clipă de sub soare, mereu, mereu fii înălțat!

Lidia Cojocaru 

Când știi că viața ta e trecătoare

Psalmul 90, Eclesiastul 11:9, Ieremia 2:33,
2 Timotei 3:1-17, Ev. Luca 15:11-32…

Când știi că viața ta e trecătoare,
Că ești în lume doar un călător…
De ce trăiești cu multă nepăsare?
De ce pășești așa la întâmplare,
De ce nu ești creștin ascultător?

Când știi că viața ta e ca un abur,
Ce se arată puțintel sub soare…
De ce trăiești așa de imatur?
Nu știi că poate moartea prematur,
Te poate căuta și-i fără îndurare?

Când știi că viața ta e ca o floare,
Ce astăzi înflorește dar mâine se usucă…
De ce să mergi pe căii înșelătoare,
Ce știi că duc la urmă la pierzare?
Tu poți alege Calea ce înspre ceruri urcă!

Când știi că viața ta e ca un vis,
Ce tu alegi de este frumos sau un coșmar…
De ce să fugi de Domnul spre abis?
Întoarce-te la El, să-ajungi în Paradis.
Te rog să pui chiar astăzi păcatelor hotar.

Când știi că viața ta e un dar neprețuit,
Că sufletul e veșnic mai scump ca lumea toată,
Când știi că ai un scop în lume rânduit,
De ce să fii de diavol mințit și jefuit,
Când tu ești o făptură de Dumnezeu creată?

Când știi că viața ta e luptă, pregătire,
Școală cu multe teste spre lumea ceealaltă…
De ce să crezi povești ce duc în rătăcire?
Tu ai prin Cartea Sfântă lumină și sfințire,
O naștere din nou, credință-adevărată!

Când știi că viața ta e astăzi în ruine,
Trăiești cumplita dramă de fiu risipitor…
Te rog să te ridici din starea de rușine,
Întoarce-te din lume cu lacrimi cu suspine…
Acasă te așteaptă un Tată iertător! ! !

Teodor Groza

Dumnezeu, asta ne cere

Motto: „” Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este
măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.”” Psalm 39:4.

Dacă omul ar fi singur,
Doamne, cât ar fi de greu!
Dar din slăvile cerești
Ne veghează Dumnezeu.

Și în orice împrejurare
Dumnezeu e pentru noi
Un ajutor ce nu lipsește
Niciodată în nevoi.

El ne încinge cu putere,
Ne dă liniște și pace;
De n-ar fi de partea noastră,
Oare omul ce s-ar face?

Că ce-i omul? Doar un abur
Ce se arată puțintel,
Se ridică, apoi piere
Și toți vor uita de el.

Omul ce-i? Praf și cenușă…
Omul e ca o suflare;
Zilele-i sunt ca o umbră,
Viața lui e trecătoare.

Toate zilele-i sunt pline
De trudă, fără răgaz,
Însă truda lui în viață
Nu este decât necaz.

În zadar strânge comori
Să le aibă pe pământ
Dacă nu strânge din cele
Vrednice de cerul sfânt.

În zadar omul și-adună
Comori pentru el mereu,
Dacă nu se-mbogățește
Și față de Dumnezeu.

Dar omul care-n cer și-adună
O comoară nesecată,
Pentru osteneala lui
Domnul îi va da răsplată.

Când se sfârșește firul vieții –
Orișicât ar fi de lung,
Și bogatul, și săracul
Tot la Dumnezeu ajung.

Și fiecare va răspunde-n
Acea zi a cercetării,
De la cel din urmă rob
Până la împăratul țării.

Atunci va da socoteală
Cum a trăit aicea jos:
Călăuzit de duhul lumii
Sau de Duhul lui Hristos?

Atunci va primi răsplata
După cum i-a fost trăirea –
Iar umblarea cu Hristos
Îi va aduce mântuirea.

Omul numai prin credință
E socotit neprihănit –
Prin credința în Hristos
Omul este mântuit.

Omul credincios să aibă
Dragoste, bunăvoință…
Făcător de roade bune
Vrednice de pocăință.

Pocăință – înseamnă fuga
De tot ce e rău pe pământ;
Pocăința-i ascultarea
Care vine prin Cuvânt.

Pocăința-i depărtarea
De ispită și păcat –
Și apropierea neîntreruptă
De Cel Sfânt și-Adevărat.

Prin pocăință se ajunge –
După cum a spus Isus,
La nașterea din Duh și apă,
Sfânta naștere de sus.

Fără nașterea din nou
Nici un om de pe pământ
N-o să vadă Împărăția
Dumnezeului cel Sfânt.

Fraților, asta ne cere
Și vrea Dumnezeu să fim:
Sfinți… Și ca niște lumini
În lume să strălucim.

Cu o vorbire, totdeauna,
Cu har și cu sare dreasă,
Să răspundem fiecăruia
C-o vorbire sănătoasă.

Dezbrăcați de omul vechi
Și de vechile prescripții,
Îmbrăcați în omul nou
Și înnoiți în duhul minții,

Că omul dinafară trece
Și într-o zi se va sfârși,
Pe când omul dinăuntru
Se înnoiește zi de zi.

Și s-adunăm comori în cer,
Cum ne cere pocăința,
Să rămânem lângă Domnul
Că în Domnu-i biruința! Amin!
Ioan Vasiu 

E minunat și te iubește…

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău
pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Ps. 8:1.
____________________________________________________

În alergare – călător, ascultă un tril de păsărele!
Privește un soare lucitor și-o armonie dintre stele!

Privește o floare-n frumusețe, ascultă un susur de izvor,
Un fluturaș ce-ți dă binețe, în tandrețea fină un fulgușor…

Codrul tainic, minunat, câmpiile mănoase-n zare,
Oceanu’ învolburat, muntele tenace, tare,

Un nouraș, ce iute fuge și-un curcubeu frumos pe cer,
Ploaia ce rod bogat aduce, vântul ce pare un mister,

Admiră un apus de soare, roua-n sclipiri mărgăritare,
Universul în splendoare, zile, nopți în îngânare,

Opera măreață – omul, sculptura Mânii Grandioase,
Toate-ți spun: nu vezi pe Domnul? El dă creației radioase:

Suflare, mers, succesiune  în Cuvânt Divin și Creator!
Necuprins de rațiune, Strălucitor Făuritor –

Te vrea între îngeri mii și mii, în străluciri mărețe, sfinte!
O cât mai stai? Hai vino! Vii? – Chemarea vieții ia aminte!

Superbă-i Mâna Ziditoare, Magnifică, Divină, Sfântă!
Tot ce vezi mai ține-n floare și vorbește, te încântă:

Cu a Lui răbdare și iubire, cu a Lui milă, șanse – mii!!!
Acceptă-l Domn! Fii în sfințire, și-i fi mai sus de galaxii!

Azi, El mai e Mântuitor, Salvator și Grațiere,
Mâine – Drept Judecător… Respingi? Renunți? – Îți vrea înfiere!

Azi mai poți! Mâine nu știi… Azi mai ești! Mâine cum stai?
Iubirea nu-i nesocoti! Când viața nu-i decât un pai…

O floare în bătăi de vânt, un abur ce apare-n zare,
Cosit ca iarba ești în câmp… Vino-n Brațul de Salvare!

Lidia Cojocaru 

Te aștept, Isuse!

Ce-i viața mea pe acest pământ?
E doar un abur dus de vânt,
E doar o șoaptă, un cuvânt,
Un zâmbet de copil, un cânt,

Un cânt de pasăre în zori,
Scăldat în raze aurii,
Ce se revarsă peste flori,
Cu gingașe și vii culori,
Ce Te așteaptă, ca să vii.

Să vii Isuse să mă iei,
Cu Tine-n cer, în paradis
La Tine-n țara Ta de vis.
Unde-s pășuni cu mii de miei
Și stoluri mari de porumbei.

Unde e pace, e odihnă,
Nimic și nimeni nu te-apasă,
Și orice suflet are tihnă
Și este-n siguranță acasă.

Te aștept Isuse ca să vii.
Ajută-mă să-Ți fiu supus,
Prin mari furtuni și vijelii,
Să trec prin greu, cu bucurii,
Să fiu cu Tine-n ceruri, sus.

Dar fără El, fără Isus
Am fost un arbore distrus,
De vânt, de secetă, de ploi,
O rugă fără de răspuns,
O mare plină de nevoi.

Ce-i fără de Isus un om,
E fără flori și rod un pom,
Ce-așteaptă de a fi tăiat,
Și-n focul veșnic aruncat.

Dar e ceva, tu poți schimba
Chiar astăzi trista soarta ta!
Alege azi, să fii iertat!
Alege azi, și fii salvat!
Amin.

Ce-am fi fost noi?

Ce-am fi fost noi? O rasuflare…
Un abur spulberat de vant
Caci fara Tine nu e soare
Nici bucurie, nici culoare,
Nici adevar si nici cuvant

Ce-am meritat? Nimic vreodata
Caci pacatosi am fost mereu
Dar Tu in dragostea-Ti de Tata
In ziua-aceea neuitata
Ne-ai dat un Fiu de Dumnezeu.

Unde-am fi mers? Inspre pierzare
De nu ne-ar fi iubit de fel
Dar El in slava si splendoare
Ne-a dat viata si iertare
Isus Cristos Emanuel

Si ce vom fi? O stralucire
Lumina sfanta-n vesnicii
Si Il urmam plini de iubire
Caci El ne-a dat o fericire
Ce lasa-n inimi bogatii

Si ce vom spune? Maranata!
Pe nori de slava va veni,
Prietene, fii si tu gata
Caci vine Isus cu rasplata,
Pe tine cum te va gasi?

Noi vom zbura spre vesnicie
Pe aripi ca de porumbel
Si in eterna bucurie
Ii vom canta o melodie
Ce inca nimeni nu o stie
Si vom fi-n veci de veci cu El.

Samuel Ghiran