Mai adă-mi Doamne încă-o zi …

Mai adă-mi Doamne încă-o zi
Spre-a-Ţi scrie-un vers de dor!
Să-Ţi spun vreun of ce s-ar ivi
Şi-un păs ce nu s-ar potrivi
Cu Crezu-mi arzător,

Dar şi vreun gând imaculat
Venit cu har şi-alean
Ca mulţumire-n vis curat
Pentru-ajutorul ce mi-ai dat
Să-alung pe cel viclean!

Mai adă-mi Doamne, de vei vrea,
Şi-o dragoste de vis!
Mă iartă-atât cât s-o putea
De-o vină scoasă-n calea mea
De răul din abis,

Şi dă-mi, PreaSfinte şi-un cuvânt
De pace-n bun destin,
O faptă bună pe Pământ
Şi-un preafrumos deznodământ
La viaţa ce Ţi-o-nchin!

Horia Costina

28 Martie

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă.” Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul.

Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât?

Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea…

Meditaţii C. H. Spurgeon

Distanțarea

Distanțarea, definită
Într-un termen potrivit,
E vitală și menită
Cât trăiești, cât n-ai murit.

Distanțarea, când e cazul
Să rămâi necompromis,
Te ferește de necazul
Și de drumul spre abis.

Distanțarea-i sănătate,
Când respiri aer curat
De iubire și dreptate,
Oxigen neîntinat.

Distanțarea-i obligată
Când sistemul e infect,
Te menține fără pată
Într-un mediu imperfect.

Distanțarea de gândirea
Ce-l conține doar pe om
Vindecă îmbolnăvirea
Cu-al ego-ului sindrom.

Distanțarea de rostirea
Vorbei pline de venin,
Îți păstrează strălucirea
Unui cer mereu senin.

Distanțarea de ispita
De-a cârti nemulțumit
Te ferește de copita
Unui gând nepotrivit.

Distanțarea-i libertatea
Căptușită-n îndrăzneli,
Demolând mentalitatea
Ce propagă îndoieli.

Distanțarea-i apropiere,
Când în suflet vrei mereu
De acum, spre încheiere,
Să rămâi cu Dumnezeu.

Lucian Cazacu 

Divina rânduială

E-un răsărit în orice fericire
Şi e firesc să fie şi-un apus,
Chiar peste-al mării-ntins e-o mărginire
Şi-n cel mai mare rău e-un bine-ascuns.

E un abis în orice suferinţă,
Dar înspre culmi‎ de crez doar ea ridică,
‎Atunci atârni de-a Lui făgăduinţă
Când perspectiva ta devine mică‎.

E mult pelin în orice-amărăciune,
E-un gust amar când truda ţi-e-n zadar,
‎Dar pacea dată nouă-n rugăciune
E‎-al mângâierii cel mai dulce dar‎!

Nepreţuită-i ultima speranţă
În noaptea cea mai grea de-a licărit,
Dar mai de preţ e sfânta siguranţă
Când toate-n jur, pe rând, s-au năruit‎.

‎E-o veşnicie, parcă, aşteptarea
Unui răspuns ‎ce-ntârzie să vină,tara,lumina,
Însă ce glorioas-a fi chemarea
Când vom păşi în ţara de lumină!

Olivia Pocol