Măreţie şi splendoare

Mă plec în faţa măreţiei Tale sfinte
Şi recunosc Domnia Ta, în viața mea
Ascultă glasul meu şi dă-mi cuvinte
Să preamăresc deplin lucrarea Ta.

Tot ce ai creat, e o splendoare
E măiestria unui mare arhitect
Cu mâna Ta, ai aşezat hotare
Şi toate se supun si se opresc.

Tot universul stă în închinare
În fața unui Creator desăvârşit
Înconjurat de Slavă şi onoare
De frumuseți, ce nu mai au sfârşit.

Când ochii Tăi privesc întinsul zării
Iar soarele răsare, chiar din mări
Apoi se ascunde, după culmea văii
Recunoscând a Tale mari puteri.

Se închină astrele în faţa Ta Stăpâne
Şi stele cad din cer, când le priveşti
Când sutele de galaxii, le chemi pe nume
Şi toate-ți spun: O cât de mare eşti!

Venim şi noi cu coru-ntreg de astre
De galaxii, de stele şi de nori
Alături de luceferii de dimineață
Te preamărim de seara, pâna-n zori.

Şi-n fiecare zi te adorăm Stăpâne
Căci viaţa noastră, Tu ai Luminat
Prin soare, ce răsare şi apune
Pe bolta unui cer inmaculat.

Cu apele ce izvorăsc din stâncă
Şi satură atâţia însetaţi
Iar, roua dimineţii se proşterne
Peste câmpii şi peste munţi înalţi.

Cu toată strălucirea bogăției
Şi atâtea frumuseți, ce ai creat
Minunea ce cuprinde-adâncul mării
Prin toate Doamne, Tu eşti Lăudat.

Iar, într-o zi când vom ajunge acasă
Splendori, ce mintea noastră n-a visat
Şi frumuseţi ce ochiul nost de carne
Să vadă pe pământ, nu i-a fost dat.

Dar, când lumina razei Tale sfinte
Va transforma deplin fiinţa mea
Te voi privi în toată Măreția
Şi voi slăvi în veci Lucrarea Ta.

Ion Popescu 

Reclame

Eşti descurajat în devotamentul tău?

“Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai…. apoi vino şi urmează-Mă.”Luca 18:22

“Când a auzit el aceste cuvinte…” L-ai auzit vreodată pe Stăpânul tău spunând ceva foarte greu pentru tine? Dacă nu, mă întreb dacă L-ai auzit vreodată spunând ceva. Isus Cristos spune mulle lucruri pe care le ascultăm, dar de fapt nu le auzim. Insă atunci când auzim, cuvintele Lui sunt uimitor de severe.Isus n-a părut deloc interesat ca acest tânăr bogat să facă ceea ce I-a spus El şi n-a făcut nici o încercare să-l ţină lângă El. I-a spus doar “Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă”. Domnul nostru nu a insistat niciodată, nu a linguşit niciodată pe nimeni, nu a atras pe nimeni în cursă; El doar spunea cele mai severe cuvinte pe care le-a auzit vreodată o ureche omenească, iar apoi îi lăsa pe oameni cu ele.

L-am auzit vreodată pe Isus spunându-mi un cuvânt sever? Mi-a spus vreun lucru personal pe care l-am ascultat de bunăvoie? Nu ceva pe care să pot expune sau să pot explica altora, ci un lucru pe care L-am auzit spunându-mi-1 mie? Acest om a înţeles ce a spus Isus, a auzit clar acele cuvinte şi le-a măsurat însemnătatea – şi aceasta i-a frânt inima. El n-a plecat sfidător, ci a plecat întristat şi cu totul descurajat. El venise la Isus plin de înflăcărarea unei dorinţe sincere, dar cuvintele lui Isus l-au îngheţat pur şi simplu; În loc să-i producă un devotament entuziast, i-au produs o descurajare care i-a frânt inima. Isus nu s-a dus după el, l-a lăsat să plece.

Domnul nostru ştie foarte bine că, o dată ce cuvântul Său este auzit, mai devreme sau mai târziu va aduce roade. Ceea ce este îngrozitor este că unu dintre noi împiedicăm cuvintele Lui să aducă roade în viaţa noastră Mă întreb ce vom spune când ne vom hotărî cu adevărat să-I fim devotaţi Lui în lucrul pe care ni-l arată El? Un fapt este sigur: Isus nu ne va reproşa niciodată nimic.

Oswald CHAMBERS

Muzica creștină

Ciprian Barsan

De câțiva ani ascult intens cântări de la Oastea Domnului. M-am scârbit și săturat de circul înregistrat în unele adunări numit “închinare”. Am trei copilași și mă înfior ca vor vedea sub umbrela creștinismului asemenea circ religios.

Citez un gând pe care l-am spus deseori: “Nu poți să iei un cântec care a fost scris în foame, cu sânge, în frig, în lanțuri, și tu să-l cânți bătând din palme, unduindu-ți șoldurile și sărind în sus printre lumini de discotecă.” I. B.

Un pastor baptist mi-a spus cândva că ar boteza mai degrabă prunci decât să boteze necredincioși care n-au nici o mărturie a vieții noi. Eu aș boteza mai degrabă prunci decât să mă întorc într-o șandrama cu muzică de divertisment, spectacol și concert.

Când tinerii risipitori vor să se întoarcă acasă nu vor căuta locul cu cea mai multă gălăgie.

Am stat într-o adunare baptistă aproape trei ani…

Vezi articolul original 390 de cuvinte mai mult

Un Dumnezeu venit de sus!

Un Dumnezeu venit de sus!
În lumea asta atât de rea…
Dar fără El nu se putea?
Să nu mai credem în nimic?

A fost demult în cer un sfat,
Și o-ntrebare clar s-a pus:
Cine îl va răscumpăra pe om?
Nu a răspuns decât: Isus!

Un Dumnezeu pe tronul Său,
În cerul sfânt și plin de slavă,
Pe Diavol l-aruncat în hău,
Că vru acesta să domnească!

Iar după Diavol și alți îngeri,
Ce s-a găsit păcat la ei…
Au fost în cer atâtea frângeri,
De perfecțiuni și de eteri…

În mintea Lui de Dumnezeu
Acesta a făcut un plan!
Ca cerul să se completeze,
Dar cum așa? Cu care neam?

Cu stele, lumi și orizonturi,
Cu alți îngeri imperfecți?
Cu străluciri sau cu afronturi,
Puterilor cerești atleți?

Lăsă aceste toate planuri…
Și Dumnezeu alese omul!
Un chip al Lui cu noi elanuri,
Un suflet viu la fel ca Domnul!

Al nostru Dumnezeu știa,
Că cerul nu putu cuprinse,
Că peste mii și mii de ani,
El pe pământ Se coborâse…

Dar până atunci, într-o grădină,
Adam cu Eva au clacat!
Ei au primit atunci lumină,
Mâncând din el… aveau păcat!

Și de atunci până acum,
Lucrăm din greu acest pământ,
Și toți, cu mare greumânt,
Murim pe al vieții drum…

Satan crezu că dovedise
Lui Dumnezeu că omu-i slab…
El va alege-n scurta viață,
Din ăst motiv, ce-i este drag!

Dar omul a ales credința,
Pentru că sufletu-i tânjea…
Avea din El din Duhul slavei,
Din Dumnezeu avea viața…

Și astfel lupta se dădu,
Până când steaua a lucit!
În Betelemul din Iudeea
Din Cer un Dumnezeu venit!

Și astfel omenirea toată,
De la Adam pân’ la Isus
A mai primit o șansă-n plus,
Să nu aleagă viața moartă…

De ani și ani, de mii de ani,
Prin om, se umple veșnicia…
Iar Dumnezeu o dă cu drag,
Prin har să simtă bucuria!

Și astfel omul pe pământ,
Trăiește scurt și plin de boli,
Puține șanse, sărbători,
Dar tot alege pe Isus!

E Diavolul înfrânt pe veci!
Că planul omenirii sus
L-a împlinit Domnul Isus
Când s-a creat pământul!

El a răspuns cu viața Lui,
Ca omul să primească
O viață scurtă pe pământ,
Cu șansa să aleagă!

S-a pus garantul lumii-ntregi
Cu dor de veșnicie,
Venind în iesle, stând pe lemn,
Trăind în sărăcie…

Și astfel noi avem prin har,
Un mare dar, să știm ce-i viața!
Și să-L alegem pe Isus!
E Dumnezeu venit de sus!

Bulzan Marian Gigel 

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria “a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: “Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – “Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. “Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

Oswald CHAMBERS

Copacii din pădure

Un vânt, un foc sau putregaiul,
Pot să distrugă lemnul verde
Tu ești copac într-o pădure
Chiar dacă-ți vine greu a crede
Plantat de Domnul prin credință
Pus lângă apa de izvor
Cu frunze, roade și verdeață
Copac printre atâți arbori

Pădure verde cu pomi vii,
Plantată de Domnul Isus
Te-nalți spre ceruri tot mai sus
Ești mare între măreții!
Fii veselă și bucuroasă
Că Domnul îți poartă de grijă
Securea nu a fost înfiptă
La rădăcina din copaci.

Și Cel ce judecă pământul
Își cercetează toți pomii
Vrea ca pădurea lui cea verde
Să aibă numai bogății!
Suntem cu toții pomi sădiți
Prin dragoste și bunătate,
Scăpați am fost de foc și moarte
Prin lemnul crucii altoiți.

Și toți copacii din pădure
Să-și cerceteze starea lor
Că dacă a venit uscarea
Ea a venit din interior
Stăpânul poate doar să taie
Tu singur poți să curățești
E viața ta, copacul verde…
Ai grijă să nu rătăcești.

Și de nu poți să vezi pădurea
Și de nu poți să stai cu-ai tăi
Dacă din pricina furtunii
Ești doborât, cu vânătăi…
Stăpânul poate să ridice
Să sape a-tale rădăcini
Să scoată putred și păcat
Făcând din tine om divin.

Tu ai nevoie de Isus
Ca bucuria ta să crească
Prin Duhul Sfânt se poate azi
Ca inima să îți rodească!
Să înverzești iarăși la loc
Să scoți fierul securii afară
Prin seva vieții de putere
Să-ajungi în mununata țară!

1 Cronici 16:33 ”Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.”

Semne ale naşterii din nou

“Trebuie să vă nasteţi din nou.” loan 3:7

Răspunsul la întrebarea: “Cum se poate naşte un om bătrân” este următorul: Atunci când el este îndeajuns de bătrân ca să moară – să moară faţă de drepturile sale, faţă de virtuţile sale, faţă de religia sa, faţă de orice şi să primească înlăuntrul său viaţa care n-a fost niciodată acolo înainte. Viaţa cea nouă se manifestă prin pocăinţa noastră conştientă şi sfinţenia noastră inconştientă.

Tuturor celor ce L-au primit… (Ioan 1:12). Cum am dobândi cunoaşterea lui Isus- printr-o percepţie spirituală interioară sau prin ceea ce-am învăţat ascultându-i pe alţii? Am eu ceva în viaţa mea care mă leagă de Domnul Isus ca Mântuitor al meu personal? Întreaga istorie spirituală trebuie să aibă ca temelie cunoaşterea personală a lui Isus Cristos. A fi născut din nou înseamnă a-L vedea pe Isus.

Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu(loan 3:3). Caut eu semne ale impărăţiei lui Dumnezeu sau recunosc domnia Lui? Naşterea din nou îmi dă o nouă forţă vizuală prin care încep să discern domnia lui Dumnezeu. Domnia lui a existat tot timpul, ea fiind legată de natura Lui: acum, o dată ce am primit natura Lui, pot să văd domnia Lui.

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte (1 loan 3:9). Încerc eu să nu mai păcătuiesc sau am încetat să mai păcătuiesc? A fi născut din Dumnezeu înseamnă a avea puterea supranaturală a lui Dumnezeu de a înceta să păcătuiesc. În Biblie nu găsim întrebarea: ..Poate un creştin să păcătuiască?” Biblia spune cu tărie că un creştin nu trebuie să păcătuiască.Lucrarea eficientă a vieţii celei noi se arată în faptul că nu mai păcătuim – nu doar avem puterea să nu mai păcătuim, ci am încetat să mai păcătuim. I loan 3:9 nu spune că noi nu putem păcătui, ci că, dacă ascultăm de viaţa lui Dumnezeu din noi, nu trebuie să păcătuim.

Oswald CHAMBERS

N-am făcut nimic să merit

N-am făcut nimic să merit
Acest HAR mântuitor,
N-am făcut nimic să merit
Iertarea păcatelor.

N-am făcut nimic să merit
IUBIREA de Dumnezeu,
N-am făcut nimic să merit
Isuse să fii fratele meu.

N-am făcut nimic să merit
De la moarte sufletul să-mi scoți,
N-am făcut nimic să merit
Această JERTFĂ care e pentru toți.

N-am făcut nimic să merit
Să aștepți UȘA sa îți deschid,
N-am făcut nimic să merit
Mâna sfântă sa-mi întinzi.

N-am făcut nimic să merit
Să mă IERȚI acum 2000 de ani,
N-am făcut nimic să merit
Dar te-au pironit romanii.

N-am făcut nimic să merit
Să îmi ȘTERGI fărădelegea,
N-am făcut nimic să merit
Înțelepciunea sa-mi descoperi.

N-am făcut nimic să merit
Însă TU m-ai iubit enorm,
N-am făcut nimic să merit
Dar azi EȘTI al meu DOMN.

N-am făcut nimic să merit
Să mi te fi descoperit,
N-am făcut nimic să merit
Dar Tu ÎMPĂRĂȚIA Ta mi-ai oferit.

N-am făcut nimic să merit
Să îmi MODELEZI cuvântul,
N-am făcut nimic să merit
Să îmi cerni cugetul, caracterul.

Ștefania Gina Ștef 

Disciplinarea

“Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: “O, aceasta trebuie să fie de la diavol”.

Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: “Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”.

Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât m-ar costa.

Oswald Chambers

Laudă Creatorului !

Psalmul 146
„Lăudaţi pe Domnul!
Laudă, suflete, pe Domnul!”

Când zăresc soarele cu plete de aur,
Ce împarte în jur lumină și lauri,
Sufletu-mi zvâcnește sub haina de tină;
-Slăvit să fii, Doamne, izvor de lumină!

Îngerii îî deschid încet a sa poartă,
El pornește zâmbind pe eterna roată,
De lumină e plin carul său de aur;
-Slăvit să fie în veci, al nostru Faur!

Împarte voios raza sa albă, caldă,
Și la praful umil, și la casa înaltă,
Ciocârlia se înalță, cântă în zori;
„-Există un mare și măreț Creator!”

Ridic și eu spre cer brațele de tină,
Căci și în ele e un strop de lumină,
Ce capătă aripi și se înalță mereu,
Vestind slava și lumina lui Dumnezeu!

Sufletu-mi tresare sub haina de tină,
Strigă;”Sunt un strop din Râul de lumină,
Părinte ceresc am eu, dincolo de nori;
Ce mare și măreț e al meu Creator!”

Floarea soarelui privește până târziu,
Luminătorul creat de Domnul cel Viu,
Mă simt și eu floare, din soiul „Păcătos”,
Îmi întorc capul după Soarele Cristos!

Laudă -L, soare, călător neobosit,
Laudă -L, mierlă, prin al tău scump ciripit,
Laudă-L pe Domnul, și tu, suflet al meu,
Laudă -L, căci El este Părintele tău!

Cu harfă din cascade, fluier de izvor,
Cântă natura „Ce mare Creator!”
În ciripit de păsări și parfum de crini,
Îți cânt un imn de slavă, Creator divin!

Arancutean Eliza