Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Anunțuri

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

“Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: “Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane.

Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibilitatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în “maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El n-a obosit; a trecut prin ispită “fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

Oswald CHAMBERS

Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

La ce e bună ispita?

“Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

Oswald CHAMBERS

IAR E PUTIN, CAREVASĂZICĂ…

Popas pentru suflet

A apărut un videoclip cu acest domn Pîrvulescu. Cum se exprima și duduia Pippidi și alții, iacă ce zise și dumnealui:

CRISTIAN PÎRVULESCU ASOCIAZĂ DRAMA FAMILIEI BODNARIU CU TOTALITARISMUL NAZIST, INSTRUMENTALIZAREA FRICII, ATACAREA VALORILOR EUROPENE ŞI INFLUENTE DIN PARTEA RUSIEI.

Cristian Pîrvulescu, cunoscut analist politic şi profesor la Facultatea de Stiinţe Politice din cadrul SNSPA, membru fondator al platformei RESPECT, organizaƫie creată cu scopul de a contracara Coaliƫia pentru Familie şi organizarea referendumului prin care căsătoria este definită ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, a declarat de curand intr-un interviu urmatoarele:

„Este vorba de o fractură logică, tipică campaniilor totalitare, în care se încearcă punerea în coliziune a unor valori. Nu e pentru prima oară când se întâmplă lucrul ăsta. De fapt, ceea ce ne-a înspăimântat pe mulţi, este că vom găsi elemente ale acestei ideologii în trista perioadă dintre cele două războaie mondiale, care…

Vezi articol original 233 de cuvinte mai mult

Un vameș pocăit sau fariseu?

Motto: „”Să nu ne mai judecăm, dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic  care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.””

Rom.14:13.

Să nu privim ca fariseul, pe altu-n amănunt,
Crezându-ne și noi mai buni decât suntem,
Și să vedem în ochiul altuia un pai mărunt,
Dar bârna din al nostru, să n-o vedem.

Noi ușor vedem greșeala unui frate
Și suntem gata să îl judecăm mereu,
Dar suspinele căinței lui adevărate
Le aude și le cunoaște Dumnezeu.

Nu îi vedem în suflet zbuciumul, furtuna,
Nici remușcarea sinceră ce îl cuprinde;
Dar Dumnezeu e Cel ce vede întotdeauna
O inimă scăldată-n lacrimi șiroinde.

Ne amintim de ale lui greșeli, cu ușurință,
Și altceva nu-i mai vedem decât greșeala;
Atunci, uităm ușor de faptele-i de pocăință
Dar Dumnezeu din cer le ține socoteala.

Ne repezim să judecăm după înfățișare
Și nu vedem ce chinuri l-au străpuns
În inima-i ce strigă: ‘Doamne, îndurare!’
Dar Dumnezeu e Cel ce vede în ascuns.

Nu judecata omenească se impune
Chiar de o dorim să fie înțeleaptă,
Că anii mulți nu dau înțelepciune,
Nici bătrânețea judecata dreaptă.

Scriptura face oamenii să înțeleagă
Că Cel ce judecă e Însuși Dumnezeu,
Și fiecare dintre noi poate s-aleagă
Ce vrea să fie: un vameș pocăit sau fariseu?

Ioan Vasiu

Viorel Iuga: De ce se amestecă Biserica în problemele statului? De ce nu îşi vede Biserica de treaba ei şi să lase Statul să decidă în problemele de zi cu zi? 

CrestinTotal.ro

Cu puţin timp în urmă, cineva îmi spunea că a fost întrebat: De ce se amestecă Biserica în problemele statului? De ce nu îşi vede Biserica de treaba ei şi să lase Statul să decidă în problemele de zi cu zi? Gândindu-mă că mai mulţi cetăţeni sinceri ar putea avea în minte întrebarea aceasta, am decis să vă împărtăşesc succint următorul răspuns:1. Pentru că familia nu este a Statului, ci a noastră, a cetățenilor.

Ştim că în multe țări, chiar dacă în unele nu se exprimă încă direct, Guvernul se vede patronul, proprietarul cetățenilor, al familiilor şi al copiilor. Ei bine noi, românii, nu înghițim acest tratament. Felul în care ne sunt tratați bunicii care şi-au dat sănătatea şi sângele pentru țară nu este doar problema Statului, ci în primul rând a noastră. Modul în care ne sunt tratați părinții care au ales să rămână în România, care şi-au jertfit…

Vezi articol original 967 de cuvinte mai mult

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

“Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o “cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

“Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. “Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: “Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

Oswald CHAMBERS