Poarta împărăţiei

“Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe;El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu.Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. “Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – “Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: “Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

Oswald CHAMBERS

E timpul vietii

Orele bat
Şi clipele trec
Şi raza de soare
Se-nalţă pe cer;
E timpul vieţii,
E timpul de zbor.
Ridică-ţi privirea
Şi-aleargă spre nori,
Căci tot ce-i ’nainte:
Ogoare şi vii,
Ţi-a dat Domnul slavei
Să-mparţi bucurii;
Să-I pui la picioare
Cununa de dor,
Să-ţi dea măreţie
Prin oameni şi flori.
Prin floarea gingaşă
S-ajungi să cunoşti
Întreg universul
Şi lumea de jos.
Ca toate-mpreună
Să-ţi spună mereu:
„Rămâi şi slujeşte-I,
Şi-n veci n-ai să mori !”

Socaciu Elisabeta CatalinaSoca 

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

„Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc.” Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. “Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – “Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune “Fii spiritual”, ci “Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor “pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: “De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: “O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: “O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

Oswald CHAMBERS

Neghina-i destul de crescută…

Pastor Ciprian Barsan

Neghina-i destul de crescut?
Iar grul abea se z?re?te !
Mai mul?i sunt acei p?c?to?i,
P?catul n lume domne?te !

E mult? minciun? ?i patimi
n lumea ce cnt? credin?a,
S-au dus cei care credeau
n adev?rul ce schimb? fiin?a !

Pu?ini mai sunt printre noi
Dintre acei plini cu putere !
Tr?im ale sfr?itului vremi
Cu zile ce-or fi mult mai grele !

Cuno?tin?a atinge cote nalte
Sunt doctori n fapte murdare,
Stric?ciunea se vede, se simte,
Miroase a moarte-n altare !

E doliu la intrare-n templu
?i moarte n lumea cea vie,
Se-aud vaiete ?i strig?te
Pe strada numit? robie !

Din ce n ce mai multe locuri
Sunt goale-n s?lile cre?tine,
Sunt pline str?zile de oameni
Ce-alearg? dup? mbog??ire !

Nu mai au timp de rug?ciune
Nici de o vorb? n?eleapt?,
Se duc s?rmanii dup? moarte
?i dup? iadul ce-i a?teapt?.

Sunt biciuiti de mna firii
nct…

Vezi articol original 235 de cuvinte mai mult

Lupul răzvrătirii

Cât de blând îmi pari și tandru
Și-nțelept. Ești lup bătrân…
N-ai toiag și nici nuiele
Să mă pedepsești cu ele.
Mi-ai făcut staul de leandru;
N-ai vrea tu să-mi fii stăpân?

Uite-au început să-mi iasă
Dinți de câine-nfometat
Și-mi vine să mușc din turmă
Ca să nu-mi mai dea de urmă;
Și să port sub lâna deasă
Blana ta de lup turbat.

Nu mai vreau s-aud mustrarea.
Nu-L mai sufăr pe Păstor!
Vreau s-alerg prin văi de gheață
Să cunosc ce-i aia viață
De hoinar. Să uit cărarea
Spre-adăpostul oilor.

Ce ciudat… Așa, deodată,
Parcă simt o sete rea
Și-mi vine să sfâșii-n noapte
Mielușeii albi de lapte
Și să sorb, ca niciodată,
Sânge cald din turma mea!

Vai ce hău și ce meandru
Să mă știu lup între oi…
Plânge-n rugăciuni Păstorul;
Vrea s-aprindă-n mine dorul
După dealul cu trifoi!
Dar ia să mănânc din leandru…

…………….

Și-adormise sub un pom;
Lupul cel bătrân ca moartea
Își ceruse însă partea
Omorându-și prada-n somn…!

Tot așa, ca lupii-n turmă
Îmbrăcați în piei de oi,
Răzvrătiți, ne pierdem frații…
Chiar de știm că vinovații
Ce-or plăti până la urmă
Suntem, Doamne, numai noi!

Mănescu Mihaela 

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată “Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”.

Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat.

El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. “Eu şi Tatăl una suntem.” “Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

Oswald CHAMBERS

DE CE?

Popas pentru suflet

De la o singură biserică, deși împrăștiată în toată lumea cunoscută atunci, avem astăzi nenumărate denominații creștine, cu tot atâtea nuanțe specifice fiecărei congregații!

De ce? Dacă este un singur Domn, o singură credință și un singur botez, de ce?

Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Iuda 1:3

Experiența divizării pe care o trăim astăzi nu este nouă. Foarte curând după Cincizecime, fascinați de oportunitățile relevanței și beneficiilor asociate slujirii, au apărut lupii răpitori.

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Fapte 20:29-30

Practic, orice divizare…

Vezi articol original 855 de cuvinte mai mult

Suntem străini

Suntem străini prin lume jos
Călătorind întruna
Cu-un dor de Țara lui Hristos
Şi să primim cununa,

Suntem pribegi, singuri pe drum
Prin vânt şi neagră noapte,
Tânjim după un Loc mai bun
În veşnica Cetate!

Doar Duhul Sfânt triumfător
Ne e călauzire
S-ajungem în sfântul Pridvor
In ziua de răpire.

Sunt tot mai mulți tâlhari acum
Ascunşi printre tufişuri
Pândind pe cei ce merg pe drum
Prin văi şi prin suişuri.

Primejdii sunt la orice pas,
Dar Dumnezeu cel Veşnic
A spus: Nicicând n-am să te las!
Şi El ne este Sfeşnic

Ne poartă înspre Veşnicii
Pe aripi de putere,
Şi ne revarsă bucurii
Chiar şi-n cruntă durere!

El cântăreşte-n mâna Sa
Povara ce-o vom duce
Şi ne-ntăreşte-n lupta grea
Să nu tăiem din cruce.

Când valul e de neoprit
Şi greu peste măsură,
El, ca un Tată Preaiubit
De-ai Săi copii se-ndură

Şi mustră marea, cât ar fi
Ea de învolburată,
De tine nu se va lipi
Nimic, căci El ți-e Tată!

El duce sarcina ta grea
Să nu-i simți tu povara
Să poți ajunge-n Țara Sa
Să uiți toată ocara.

Când toate împotrivă-ți sunt,
Şi nu mai vezi scăpare,
Trădat de toți, bătut, înfrânt,
Ajuns la disperare,

Să ştii că numai Unul, sus
Acela ți-este Frate
E preaiubitul nost Isus,
El luptă cu dreptate!

El surpă ce nu-i adevăr,
Şi nimiceşte răul
Ce pentru tine-i un mister;
El răscoleşte hăul,

Nimic nu poate fi ascuns
Sau tăinuit vreodată
De Cel ce este mai presus
De bolta înstelată!

El ştie tot, chiar viața ta
În mâna Lui o ține
Din toate doar El te-a scăpa
Dacă rămâi cu Sine!

Nu prin puterea ta mai stai
Şi azi încă-n picioare,
Ci Dumnezeu de sus, din Rai
Te-a întărit pe cale!

Să-i mulțumeşti cu dor nespus,
Să stai în umilință,
Să fii ascultător supus,
Slujeşte-I cu credință!

Aşteaptă-L până va veni,
Cu haina nepătată,
Să poți pleca spre veşnicii
Spre Țara minunata!

Valentin Ilisoi 

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS