Adevărul Tău deplin

Adevărul Tău deplin
Ne sfințește în chip divin
El ne îndreaptă și ne arată
Calea cea adevărată.

Ca să mergem toți pe ea
În Împărăția Ta
Să cântăm cu bucurie
Căci Biserica Ta-i vie

Duhul Sfânt în noi l-ai pus
Și ne-ai ridicat în sus
În inimă avem izvoare
Ce aduc viața viitoare.

Ele curg spre orșicine
Care prin credință vine
La Domnul Isus Hristos
Care iartă pe păcătos.

El mult a suferit
Pentru noi căci ne-a iubit
Ne-a adus la toți vestirea
Căci El este Mântuirea.

El e calea adevărată
Și Lumina ce ne arată
Adevărul cel divin
Și-n el ne sfințește, amin!

Constantin Sferciuc 

Puterea Lui Dumnezeu, nu a noastra

Text: Psalmul 46

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…” Psalmul 46:1

Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mîngaiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decat suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In cateva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercand să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dandu-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.


În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfarşitul puterilor. Chiar şi atunci cand suntem slabi în credinţă, ori cand simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră.
Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci cand valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemandu-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvantului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă.      – H.G.B.

Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfîrşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.” 
– D.J.D.

Cand nu-ţi mai rămîne nimic decat Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient

Painea zilnica

E acea zi…

Privesc prin filele vieții,
Nu e nimic nou să nu știu
Cu bune și rele, trecute
Parcă trăiesc, acel moment viu

Nu e nimic nou de remarcat
Doar viața din viată, ce s-a născut
Acel moment unic, curat
Ce mi-a deschis calea, spre cunoscut

E acea zi minunată, de cercetare
E ziua aceea, e ceasul Divin
Când mintea și gândul e-n frământare
Primind din cer, viață din plin

E acea zi, ce cu chin a fost scrisă
În cartea vieții, acel Sfânt tezaur
Pentru mine, e calea deschisă
Mai scumpă, decât cel mai prețios aur

Aceasta-i comoara, pe care o am
Nu-s vrednic de ea, dar mulțumesc
Să fiu primit în acest Sfânt neam
Și o viață cu Dumnezeu, să trăiesc

E Harul Ceresc, Dar fără plată
Doar, să cred în Cel ce-Anviat
O comoară, ce nu am visat vreodată
Îți mulțumesc Doamne, că Te-ai Îndurat.

Bandi Sebastian Alexandru 

Vindecarea orbului

Text: 2 Corinteni 4:1-6

Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării… „2 Corinteni 4:3

Pastorul Walter B. Hinson predica într-un oraş unde unul dintre prietenii săi lucra ca medic de ochi. Într-o zi, Hinson s-a oprit pe la biroul lui şi l-a găsit plin de bucurie. Cand predicatorul l-a întrebat care este motivul veseliei lui, doctorul i-a răspuns: „L-ai văzut pe bătranul acela care a ieşit cand ai intrat tu în cabinet? N-a mai văzut vreo floare sau chipul copiilor săi de multă, multă vreme. Trăieşte la ţară, şi cu cateva luni în urmă a venit să-l consult. După ce l-am examinat, i-am spus că eu cred că vederea lui ar putea fi restabilită. Azi am făcut ultima operaţie pentru ochii săi. Cand am terminat, l-am dus afară şi i-am arătat gloria dimineţii. I-am restabilit vederea!” Ce privilegiu pentru un doctor să fie în stare să redea vederea unor ochi orbi!


Ca şi creştini, avem un privilegiu asemănător. Putem ajuta pe cei orbi spiritual să vadă. Îi putem aduce la Isus Cristos pe aceia pentru care „Evanghelia este acoperită”. Apostolul Pavel a scris: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împâcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20). Chiar înaintea înălţării Sale la cer, Isus a spus: „…îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Aceste versete vorbesc despre responsabilitatea credinciosului de-a fi un ambasador al lui Cristos, un martor care poate spune: „Am fost orb, dar acum văd”.
Ce chemare extraordinară! Putem „da lumina cunoaşterii” lui Isus Cristos celor din lumea întunecată de păcat (2 Cor. 4:6). Cine ar putea cere un privilegiu mai măreţ!  – P.R.V.

Aud strigand cu disperare
Din noapte si ruină:
„Voi ce-aveti lumina vieţii
Dăruiţi-ne lumină!”” – Oxenham

Dacă creştinismul tău e valoros, se merită să-l împărtăşeşti altora

Painea zilnica

Toamna din mine…

Ciprian I. Bârsan

Afară e toamnă şi parcă e-un vis
Ce zboară spre cer şi se-aprinde,
Privirea mi-o-ndrept spre pământul ce-i nins
De frunzele roşii căzute…

Afară-i frumos, iar eu am în piept
O oază de dor după Sine
Căci nu L-am uitat şi încă-L aştept
Să vină, să-mi facă iar bine…

În sufletul meu e o pace şi-un har
Cum n-am mai simțit niciodată,
Speranța îmi creşte şi n-are hotar
Redându-mi iubire curată…

Mă simt iar iubită şi-n suflet primesc
Credinţă şi chiar mângâiere,
Pe drum eu alerg şi nu obosesc
Şi cresc din putere-n putere…

De dorul Său astăzi scriu vers după vers
Şi vreau să-l citească oricine
Chiar dacă se pare că n-are-nţeles,
Chiar dacă e toamnă în mine…

Delia W.

Vezi articolul original

Cum așteptăm răspunsul?

Așteptăm răspunsul cu multă răbdare
Știm că va veni la timpul potrivit
Va fi înlăturat tot ce ne doare
Vom fi mulțumitori pentru ce am primit.

Cu nerăbdarea nimic nu rezolvăm
Al nostru Tată, mereu, ne susține
Veniți creștini crezul să-l promovăm
Lăsând ființa, oricând, să se-nchine!

Ce rezultat ne-ar da frământarea?
Ce folos când îndoieli ne pătrund?
Uneori, parcă, nu simțim cercetarea
Și nici nu simțim sfatu-i profund.

Așteptând răspunsul fără cârtire,
Știind că îngeri păzitori sunt trimiși
De-al nostru Domn nu va fi despărțire,
În temnița-ngrijorării nu vom fi-nchiși.

Planul Lui pentru noi e, oricând, perfect
Răspunsul nu-i mai devreme, nici mai târziu
Dar vom vedea binefăcătorul efect
C-al nostru Dumnezeu e prezent și e viu.

Chiar acum, așteptând, El lucrează,
Pregătește cel mai potrivit tratament
Dușmanul care-acum înaintează
Face cale-ntoarsă fără argument.

În liniște când așteptăm vindecarea
Conlucrăm cu Cel ce bine ne vrea
Vom activa credința, răbdarea,
Vom depăși o situație grea.

Așteptăm răspunsul convinși că sosește
La ceasul hărăzit de Stăpânul Creator
Și-atunci vom vedea cum, exact, se-mplinește
Tot ce s-a spus în eternul Decor.

George Cornici

Stand pe ambele picioare

Text: 2 Timotei 1:8-14

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. „2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atat cunoştinţe biblice cat şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stand cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).
Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coboraşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, cand cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stancă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o varstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa. Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora.
Cunoştinţa şi experienţa sunt amandouă esenţiale vieţii creştine. Oare tu stai pe amandouă picioarele?   – H.V.L.

Doamne, învaţă-mă Cuvantul Tău cel sfant,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pămant.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă. ”  – D.J.D.

Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată

Painea zilnica

O felie de… cer

La moara lui Felix

Când cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.

Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.

Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzneală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de... cer!

Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.

Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi... cerul întreg?

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Început de an şcolar

Afară miroase a toamnă
Iar soarele mai rece luminează
Vara, parcă a trecut în goană
Şi zilele, vizibil se scurtează.

Îmbrăcămintea cea de vară
De-acum aţi pus-o-ntr-un dulap
Mai repede se face seară
Şi ne trezim cu noaptea-n cap.

De-aş fi avut putere-n rugăciune
Ca şi Iosua bunoară
Te-aş fi rugat Prea Bunule Stăpâne,
Lungeşte această minunată vară!

Dar totuşi ştiu că Tu conduci
De ani şi ani a soarelui cărare
Te rog acum la fel să faci
Cu-aceştia mici, cu fiecare.

Apucă Tu cu mâna sfântă
Mânuţa lor în mâna Ta
Iar rugăciunile le-ascultă
Când înspre Tine se vor îndrepta.

Le dă inţelepciune să înveţe
Şi ascultare de părinţii lor
Din Cartea sfântă, dă-le Tu poveţe
Şi fă-i copiii Tăi pe viitor!

Viorel C.