8 August

Ţes pânze de păianjen.” Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului.

Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns.

Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Prietenia-i un tezaur

Prietenia e-o comoară, e-un adevărat tezaur,
Dacă știi s-o prețuiești, n-ai nevoie nici de aur.
Cine are un prieten sincer cu adevărat,
Dumnezeu l-a fericit și e cel mai câștigat.

Prietenia sinceră, fără scop și viclenie,
Este de neprețuit, este o bijuterie.
Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să fii cinstit,
Nu să umbli cu vrăjeli și să minți necontenit.

Dacă minți, nu-i prietenie, este doar un scop ascuns,
Unde nu-i sinceritate, fățărnicia a pătruns.
Un prieten nu-l câștigi pentru a-l batjocori,
Nu, nu asta-i prietenia, nu așa fac prietenii.

De-asta-i rară prietenia, fiindcă nu-i sinceritate,
Numai adevărul leagă oamenii în unitate.
Când persistă-n prietenie o minciună cât de mică,
Te cuprinde și invidia dar și o sinistră frică.

De-asta-i bine și frumos prietenul să-l prețuiești,
Nu să-l cauți doar cu scopuri și apoi să-l părăsești.
Prietenul adevărat nu stropește cu venin,
Ci rămâne lângă tine și de-s ploi și de-i senin.

Asta-nseamnă prietenie, restul este doar gargară,
Prietenia e-un câștig, nicidecum nu-i o povară.
Cine are un prieten, astăzi când e tot mai greu,
Este binecuvântat și-mplinit de Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

7 August

Pe drept esti iubit.” Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian.

Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge — „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe.

Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară şi Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16).

Meditaţii C. H. Spurgeon

De ce a câștigat David ?

Ciprian I. Bârsan

David a câștigat o luptă imposibilă cu Goliat pentru că el a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. David nu s-a uitat la cât de mare, puternic și pregatit era Goliat, ci s-a uitat țintă către Cel care putea să-i dea biruință.
Ce l-a făcut pe David să nu se înspăimânte de situația extrem de gravă pe care o avea de înfruntat? Ce motivație ar fi putut sta în spatele unui adolescent care s-a hotărât să meargă împotriva celui mai de temut dușman al întregii lui țări.

O armată întreagă, de mii de soldați bine antrenați, tremură în fața acestui uriaș pericol pe de o parte, iar pe cealaltă parte: un copil, unul singur era gata să înfrunte același pericol, făcând astfel istorie.
David era singurul dintre miile de oameni prezente acolo care credea cu adevărat într-un Dumnezeu care poate totul. David a crezut pe cuvânt când Dumnezeu, prin proorocul Samuel…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Plecăm… și ce rămâne după noi?

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Grămezi de pietre goale și noroi,
O viață petrecută în păcat,
Al firii noastre pământești aluat.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Doar o mulțime de străini și goi,
De oameni fără niciun Dumnezeu
Stând rânduri-rânduri împrejurul tău.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Mulțimile de „grindini” și de „ploi”
Din viața ta de patimi pe pământ
Până-ai să pleci din viață spre mormânt…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Ispite și necazuri vin puhoi
Căci omul viețuiește în păcat
Și pleacă-n veșnicie neiertat…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Se-adună-n viață anii ca un roi,
Acum ești tânăr, mâine ești bătrân…
Tu pleci și toate-n urma ta rămân…

Plecăm… și ce putem lua cu noi
Când toate-n viața asta sunt gunoi?
Nimic din tot ce-ai strâns pe-acest pământ
Nu poți să iei cu tine-n cerul sfânt.

Plecăm… și ce putem lua cu noi?
Credința, bucuria vieții noi
Pe care Dumnezeu ne-o dă de sus
Îndată ce ne-ntoarcem la Isus.

Te-ndemn, de-aceea, suflet scump și bun,
Să-L iei cu tine pe Isus la drum,
Să nu dai drumul mâinii lui Isus
Oprindu-te în Patria de Sus.

 Dorel Puchea  

6 August

Străjerule, cât mai este din noapte? ” Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul” (Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin?

Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie
Căci zorii dimineţii au sosit;
Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie
Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!
O, vino chiar acum, Isuse blând.
Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iubire cu miros de cer frumos!

Iubire cu miros de cer frumos,
O, câte lucruri a mai scris în tin’ Hristos!
Câte descopăr când pășesc poteca ta
Și câte revărsări de har găsesc în ea!

Iubire cu miros de-altar curat
Câte porniri în mine-ai transformat!
De nu era în cale jertfa Ta
Pierdut aș fi, uitat pe calea mea!

Iubire, dar din darul lui Hristos
Tu ne înveți ca să trăim frumos
Căci fără tine câte sarcini am purta
Câte nimicuri după noi am tot lua!

Ce grea e ura! Tu ce ușurare duci
Pe brațe când ne porți și ne conduci!
Și când te am, iubesc ce n-am putut
Căci Tu închizi și rana ce-a durut!

Căci de avem în noi o torță de iubire
Ne îndreptăm ușor spre nemurire
Și zările cerești întrezărim
Când lepădam natura noastră, când iubim!

Mai tare ești, iubire, decât boldul morții greu
Te ‘nalți și te cobori din empireu
Ai locuința-n slava lui Hristos
Iau chipul tău și-l schimb pe-al meu lutos!
O, tu, iubire, dar din darul Lui frumos!

Camelia Stîngaciu  

5 August

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El ştie, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli.

Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine.

Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?
Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;
Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate
Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Meditaţii C. H. Spurgeon

La Ticlag

Cand cetatea refugiului temporar ti-e distrusa,
Cand o veste ce nu vrei s-o auzi ti-e adusa,
Cand ajungi sa plangi uneori pana nu mai poti plange,
Cand amaraciunea ce-o ai in suflet te frange,

Cand stramtorarea in care te gasesti este mare,
Cand nu mai ai solutie, nici mod de scapare,
Cand tot ce-a ramas la Ticlag e doar fum si ruine,
Cand nici cei de aproape nu mai sunt pentru tine,

Indrazneste, sprijinindu-te pe al tau Dumnezeu,
Oricat de greu ti-ar fi greul, pentru El nu-i prea greu,
Mergi luptand inainte cu neclintita credinta,
Caci cu El totdeauna vei avea biruinta.

Inspirata din 1 Samuel 30.

4 August

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari.” Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul.

Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult. Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare.

Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Meditaţii C. H. Spurgeon