Unde-i credința ta?

Când sabia lovește și ustură adânc,
Când moartea poposește în jur, amenințând,
Când totul e-ntuneric, când totul e prea grav,
Doar cu Isus alături poți să rămâi om brav.

Când valuri te-mpresoară și nu mai dai de mal,
Când tot ce vezi în față e moartea pe un val,
Ridică-ți iar privirea și gândul tău șoptit
Spre Cel ce-a mers pe ape și vântu-a potolit.

Isus îți poruncește pe ape să pășești,
Doar crede; niciodată să nu te îndoiești,
Privirea, ca și Petru, să nu arunci spre val,
Dar să o ai țintită spre Domnul și spre mal.

Iar dacă ai căzut și simți că te scufunzi,
Crezi că-i atât de simplu… să mori! ? Lângă Isus! ! ?
Oare permite Domnul Petru să se afunde,
Când El e la un metru… și vede, și aude?

Să nu te-ntrebe Domnul: ” Unde-i credința ta?
Nu Eu ți-am poruncit să umbli-n Fața Mea
Și să pășești pe ape, fără să te-ndoiești?
Căci Eu sunt Domn și mării, și astrelor cerești!”

Nu vei avea vreo scuză și nici vreun argument,
Deci crede și te roagă, pășește insistent,
Cu ochii către țintă, cu gândul la Isus –
Cel ce-a murit pe cruce – tot El te duce sus!

Adelina Malancea

25 Martie

„Fiul omului.” Ioan 3:13

Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam.

„Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie.

Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea. Priveşte cum Isus s-a dăruit Iubirii noastre nedesâvârşite, Şi prin iubirea Sa a dovedit Că inimile noastre sunt sfinţite. Când îşi aude Numele slăvit In fapte şi în vorbele de noi rostite, Acordă celor care L-au iubit Comori de dragoste şi suflete-nnoite.

C.H. Spurgeon

RESISTER (Rezistă)!

Ciprian I. Bârsan

Marie Durand (1711-1776), al cărei frate, Pierre Durand, era pastor protestant, s-a născut în 1712 în cătunul Bouchet du Pransles din regiunea Vivararis.

Familia Durand și-a păstrat credința în secret, prin citirea zilnică a Bibliei. Tatăl a organizat întruniri secrete în „Deșert”, unde se țineau din când în când slujbe protestante și tocmai la una dintre acestea mama Mariei a fost arestată din cauza denunțării unui vecin; ea a murit mai târziu în închisoare.

Fratele ei, Pierre, născut în 1700, era deja un predicator talentat, care vorbea la aceste adunări secrete, deși abia avea 20 de ani. Mai târziu a jucat un rol important în bisericile din regiunea Vivarais și a încercat să pună în aplicare deciziile care fuseseră luate la Sinodul din Languedoc în mai 1721; cu toate acestea, a fost arestat și împușcat la 22 aprilie 1732.

Marie Durand a fost arestată și închisă în Turnul Constance din…

Vezi articolul original 130 de cuvinte mai mult