Floarea din grădină

Într-o grădină-n sat, lâng-un izvor
A răsărit un firicel de dor,
Răzbind ‎prin lut, încet se-nfiripează,
Să se ridice, -ntr-un târziu cutează.

‎E primavară, e călduţ, e soare
Şi s-a-nălţat şi delicata floare
Îmbobocită, fragedă, sfioasă
Şi toţi se miră cât e de frumoasă!

Îndrăgostită, plină de lumină,
S-a-mprietenit cu florile-n grădină,
Mereu întreabă, caută cu mirare,
Ar vrea să-şi înţeleagă-a ei chemare.

‎Florile vara-şi dau în vânt parfumul,
Iar gâzele-au să vină cu duiumul:
“De soare să te bucuri cât se poate!”
‎Aşa-i vorbiră ale ei surate.

‎Câte miresme, ce culori, ce vis! …
Să fie-acesta noul paradis?
Ce-nvăluire blândă de căldură! …
Nici n-a simţit cum săptămâni trecură.

‎N-a observat cum pleacă-n stol cocorii,
‎Nici cum pe boltă se-adunară norii,
Dar într-o dimineaţă, ‎pe răcoare,
Văzu un fluturaş slăbit cum moare… .

‎În altă zi vântul bătu mai tare
Şi-i smulse din petale pe cea mare
Şi a purtat-o-n zările înalte…
A plâns-o, dar le-avea pe celelalte.

Aşa trecu o zi, trecură două
Şi a sosit şi toamna-n lună nouă,
Şi, cum stătea-‎n grădină zgribulită,
Fără podoabă, tristă, dezgolită,

Zări-n pământ un bob, un mic grăunte …
E rodul ei… . ! de-acum o să înfrunte
Şi vânt şi ploi, chiar apriga ninsoare! …
‎Şi se-aplecă-n duioasă-mbrăţişare.

‎Apoi căzu-ntr-o lungă amorţire …
Sosise-a iernii ‎aspră despărţire
Şi stele mii din cer pe rând căzură
‎Peste-a mea floare şi pe glia sură.
…………………………

‎Nu plâng cu deznădejde a ei moarte,
‎E doar un anotimp ce ne desparte;
În primăvară, la topirea gheţii,
Va fi trezită iar în zorii vieţii.

Olivia Pocol 

21 Martie

„Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frânghiile Orionului?” Iov 38:31

Dacă suntem tentaţi să ne lăudăm cu abilităţile noastre, măreţia naturii ne poate arăta cât de firavi suntem. Nu putem mişca cea mai mică stea şi nu putem întârzia nici măcar una din razele dimineţii. Vorbim despre putere, dar cerurile râd de încumetarea noastră. Când Găinuşa, un mănuchi scânteietor de stele, străluceşte în nopţile primăvărarice, noi nu o putem opri, şi când se ridică Orionul, iar anul este legat în frânghiile iernii, noi nu putem să ne eliberăm de puterea lui îngheţată. Anotimpurile se succed după orânduirea divină. Întregul neam omenesc nu le poate schimba orarul. Doamne, ce este omul? In domeniul spiritual, ca şi în natură, puterea omului este limitată.

Când Duhul Sfânt trezeşte bucuria în suflet, nimeni nu ne poate întrista. Toată răutatea şi priceperea omului este neputincioasă în faţa puterii dătătoare de viaţă a Mângâietorului. Când El vizitează o biserică şi o reînviorează, nici cei mai înverşunaţi duşmani nu pot rezista; ei pot ridiculiza lucrarea, dar nu o pot opri aşa cum nu pot opri ascensiunea Găinuşei. Dumnezeu vrea, şi se împlineşte. Pe de altă parte, dacă Domnul, în înţelepciunea şi dreptatea Sa, orbeşte un om şi acesta cade pradă păcatului, cine îl poate elibera? Numai Dumnezeu poate să topească gheaţa morţii spirituale de pe un individ sau un popor. El dezleagă frânghiile Orionului, şi nimeni altcineva n-o poate face. Ce binecuvântare că o poate face!

O, fie ca El să facă o minune în seara aceasta! Doamne, alungă iarna din sufletul meu şi adu primăvara în loc. In ciuda tuturor eforturilor mele, eu singur nu pot să-ţi scutur sufletul de moarte şi amorţeală, dar Ţie toate lucrurile îţi sunt cu putinţă. Am nevoie de puterea ta cerească, de razele iubirii Tale, de lumina harului Tău — acestea sunt Găinuşele mele. Sufăr din cauza păcatului şi ispitirii — acestea sunt semnele prevestitoare ale iernii mele, teribilul meu Orion. Doamne, lucrează o minune în mine şi pentru mine. Amin.

C.H. Spurgeon