Ești bucuria mea și-a mea iubire

Ești bucuria mea și-a mea iubire
Ești sprijinul meu tare în nevoi
Ești scutul sfânt în vremi de pustiire
Și pace când în juru-mi e război.

Ești pâinea mea când sunt la strâmtorare
Și apa vie-n arșița cea grea
Mi-ai fost și-mi ești cetate de scăpare
Și stâncă de-ancorare-n vreme rea.

Tu ești puterea ce mereu mă ține
Ești Cel ce-n slăbiciune mă-ntărești
Ești Domnul meu ce-mi faci atâta bine
Și niciodată nu mă părăsești.

Nu-mi întorci spatele în încercare
Ci mă ridici atunci când sunt căzut
Mi-aduci Isus balsam de vindecare
Și mă mângâi atunci când sunt bătut.

Tu-ai scris în dreptul meu cândva Viață
Cu litere de foc acolo-n cer
Și-ai ridicat norul cel greu de ceață
Căci nu ai vrut într-un ungher să pier.

Tu ai umplut întreaga mea ființă
De dragoste de râvnă și de dor
M-ai copleșit cu-a Ta bunăvoință
Și-ntre dușmani mi-ai fost apărător.

Ești fericirea mea pentru vecie
Ești soarele meu drag și luminos
Întreaga mea viață Ți-o dau Ție
Prieten minunat Isus Hristos.

Puiu Chibici  

17 Martie

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vorfi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.” Matei 5:9

Aceasta este cea de-a şaptea fericire, şi şapte, este numărul desăvârşirii la evrei. S-ar putea ca Mântuitorul să fi plasat împăciuitorii pe locul şapte fiindcă sunt persoanele cele mai apropiate de omul desăvârşit în Christos Isus. Cel care vrea să aibă parte de fericire, atât cât este posibil pe pământ, trebuie să ia seama la a şaptea fericire şi să devină un împăciuitor. Mai există o semnificaţie, în poziţia textului. Versetul precedent vorbeşte despre fericirea celor „cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Este important că trebuie să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Firea noastră împăciuitoare nu va accepta niciodată păcatul sau îngăduirea răului. Trebuie să ne întoarcem faţa de la tot ce e contrar lui Dumnezeu şi sfinţeniei Sale.

Odată ce inimile noastre sunt pe deplin curate, putem să fim împăciuitori. Nu mai puţin decât precedentul, versetul următor pare să fie aşezat aici cu un scop. Oricât de împăciuitori am fi, lumea ne înţelege şi judecă greşit. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, gândindu-ne că Prinţul Păcii, prin însăşi natura Sa, a adus focul asupra pământului. Deşi a iubit omenirea şi nu a făcut nimic rău, a fost „dispreţuit si părăsit de oameni; om al durerii și obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3).

Pentru ca împăciuitorii să nu fie surprinşi când sunt întâmpinaţi cu duşmănie, versetul următor adaugă: , ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:10). De aceea, împăciuitorii sunt nu numai binecuvântaţi, ci înconjuraţi de binecuvântări. Doamne, dă-ne harul de a urca pe culmea celei de-a şaptea fericiri! Curăţeşte-ne minţile, ca să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Intăreşte-ne sufletele pentru ca pacea noastră să nu se transforme în laşitate sau disperare atunci când, de dragul Tău, suntem prigoniţi!

C.H. Spurgeon