Va fi odat-o lume, a păcii și-a iubirii

Va fi odat-o lume, a păcii și-a iubirii
Unde nu va fi frică, nici foamete nici frig
Unde cei sfinți purta-vor veșmântul nemuririi
Și unde niciodată, cei dragi nu se mai sting.

Va fi o-mpărăție de cântec și-adorare
De coruri infinite ce nu s-or mai sfârși
Va fi o adunare de sfântă sărbătoare
Iar Împărat și Rege, Isus Hristos va fi.

Acolo orice rană adâncă sau durere
Vor fi uitate pururi, căci Domnul va domni
Acolo orice suflet primi-va mângâiere
Căci nu vor mai fi lacrimi, ci numai bucurii.

Va fi odat-o țară în care niciodată
Nu vor mai fi amaruri nici triste despărțiri
Va fi o părtășie cum n-a mai fost vreodată
În patria cerească, cu sfinte străluciri.

Unde vor paște, mielul și leul împreună
Unde nici flori nici frunze nu s-or mai ofili
În raiul fără ură și fara de minciună
De trudă și-alergare, pe veci ne-om odihni.

Va fi o re-ntâlnire de mult timp așteptată
Cu-aceia după care, am suspinat de dor
Ieruslimul nou, cetatea minunată
Va fi căminul nostru în vecii vecilor.

Puiu Chibici  

31 Martie

 „Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi 1-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.” 2 Samuel 21:10

Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au :fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat.

Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperăni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

C.H. Spurgeon

Contract

M-am angajat ca lucrător in vie
Din zori de zi și până pe-nserat
Iar Cel ce mi-a făcut oferta mie
Este stăpân pe-o mare-Împărăție
Nespus e de puternic și bogat.

Stăteam fără de lucru prin piață
Dorind să prind de muncă undeva
Să-mi fac și eu un viitor în viață
Dar neștiind că-mi va ieși în față
Acel ce viața-ntreagă-mi va schimba.

Erau mai mulți ce n-aveau nicio treabă
Ce prin piață timpul și-l pierdeau…
Când dintr-o dată cineva mă-întreabă:
“Vrei lucru?” -“Da! “ “Atunci vino degrabă!
Că-n via mea doresc ca să te iau”.

Am fost nedumerit vreo trei secunde
Chiar se întâmplă? E adevărat?
“Da, tu! , nu te-ndoi!” Domnu-mi răspunde
“Hai îndrăznește! . . vino! , nu te-ascunde
Căci am cu tine-atâta de lucrat”.

“ Eu te cunosc, te-am căutat anume
Vedeam că-ți pierzi tot timpul în zadar
Eu te-am creat, ți-am rânduit un nume
Și pân-acum te-am ocrotit în lume. .
Iar timpul irosit a fost un har”

Pe loc rămas-am fără de cuvinte
Oferta am primit-o bucuros
Primit-am pace-n inimă și-n minte
Când îmi vorbea cu blândele-i cuvinte
Și-apoi mi-a spus că numele-i Hristos.

Mi-a explicat ceva despre simbrie
Că fi-voi mult prea bine răsplătit
Că orișicine lucră-n a Lui vie
Este iertat de orice datorie
Iar plata-i garantată la sfârșit.

Și m-am tocmit cu-n leu pe ziua-ntreagă
Să lucru orice-mi cere necurmat
Chiar dacă minții-i greu ca să-nțeleagă
De-al meu Stăpân un dor nespus mă leagă
Și vreau să-i fiu un foarte bun argat.

Căci am văzut contractul dat și mie. .
De-atunci într-una inima îmi plânge
Știam că am semnat cu bucurie
Căci gândul îmi fusese la simbrie
Dar semnătura Lui era cu sânge.

L-am întrebat să știu ce însemnează. .
De ce-i cu sânge semnătura Sa?
Mi-a spus de Jertfă. . cât de mult contează
De sângele-i vărsat ce garantează
Iertarea Lui și mântuirea mea.

Că El lăsat-a străluciri divine
Și-un chip de rob luând a pătimit
Că Tatăl a decis din înălțime
Ca harul Lui s-ajungă și la mine
Să pot să fiu iertat și mântuit.

Că m-a ales dar nu să-fiu doar slugă
Ci-n haru-i neînțeles m-a înfiat
Că-n Ghetsimani m-a pomenit in rugă
Și-apoi a pus toți demonii pe fugă
Atuncea când din morți a înviat.

Că m-a ales din dragostea Lui mare
Și nu mă lasă singur pe ogor
Când vine vreo ispită, vreo-ncercare
Când nu mai pot, când nu mai am răbdare
Într-una El îmi vine-n ajutor. .

De-atunci lucrez mereu cu-nflăcărare
Și-atunci, când uneori mă poticnesc
Prezența Lui mi-aduce-nviorare
Si-a Lui Cuvânt îmi dă imbărbătare
Din lucrul Lui nicicând să nu m-opresc.

Lucrând, aștept să vină inserarea
Culesu-i greu și nu-s mulți lucrători
Din când in când resimt însingurarea
Și-ar vrea să mă doborârea întristarea
Dar soarele-mi zâmbește printre nori.

Iar la final și soarele se lasă
Și munca-n vie va lua sfârșit
Atunci și eu mă voi întoarce-acasă
Cu bucurie ca să stau la masă
Cu-Acel ce m-a ales si m-a tocmit.

Rasplata Lui va fi cu mult mai mare
Precum e în contractul iscălit
Orice-am lucrat El ia-n considerare
Că-i lacrimă, efort, sau că-i sudoare
Rasplata-i leul, Viața-n infinit.

El cheamă lucrători și azi in vie
Atâta timp cât vocea Lui răsună
De vrei să fi iertat de datorie
Și vrei si tu cereasca Lui simbrie
Acceptă dar, și vei primi cunună.

Daniel Hozan

30 Martie

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.” Plângerile lui Ieremia 3:40

Soţia care îşi iubeşte soţul absent îi aşteaptă cu dor întoarcerea. O separare prelungită îi aduce moarte în suflet. La fel se întâmplă cu sufletele care II iubesc pe Domnul. Ei trebuie să-I vadă faţa. Nu pot îndura să fie departe de părtăşia cu El. O privire dezaprobatoare sau mustrătoare este dureroasă pentru copiii iubitori care nu vor să-şi supere tatăl; ei sunt fericiţi doar când II văd zâmbind. Prea iubitule, la fel ai fost şi tu cândva. Un cuvânt din Scriptură, o mustrare, o atingere cu nuiaua erau destul ca să alergi la Tatăl tău, strigând: „Spune-mi de ce eşti supărat pe mine!” La fel este şi acum? Eşti mulţumit să-L urmezi pe Isus de la distanţă? Poţi să contempli liniştit sfârşitul părtăşiei tale cu Christos? Poţi să înduri să-L vezi depărtându-se de tine fiindcă şi tu te-ai depărtat de El? Te-au despărţit păcatele de Dumnezeu, şi inima ta nu are nici o grijă?

Ingăduie-mi să te avertizez cu blândeţe: este dureros să te văd trăind mulţumit fără să vezi faţa Mântuitorului. Ar fi bine să realizăm ce rău este să avem dragoste puţină pentru Cel care a murit pe cruce, bucurie puţină în preţiosul nostru Isus, părtăşie puţină cu Cel iubit! Îmbracă-ți sufletul în văluri de doliu şi jeleşte-ţi nepăsarea. Nu te opri din plâns! Aminteşte-ţi unde ai primit mântuirea.

Du-te imediat la cruce. Acolo, şi numai acolo, poți să-ţi trezeşti sufletul. Nu contează cât de aspru, cât de nepăsător, cât de mort ai devenit, întoarce-te la condiţia ta naturală, sărac şi zdrenţuit şi mânjit cum eşti. Prinde-te de cruce şi priveşte în ochii Săi. Spală-te în izvorul sângelui. Atunci te vei întoarce la dragostea dintâi. Vei experimenta din nou simplitatea credinţei şi blândeţea inimii.

C.H. Spurgeon

Se strigă din Seir

Se strigă și-astăzi din Seir
Spre cei ce stau de strajă,
Că-al somnului amar potir
Cuprinde cu-a lui vrajă

Pe cei ce stau în turn la post:
Că vine ațipirea,
Că tot ce încă are rost
Își află nimicirea,

Că tot ce-i vrednic și curat
E călcat în picioare,
Iar ce-i firesc, ce-i întinat
Stă-n frunte-n adunare.

Străjerule, cât va mai fi
Din lunga neagră noapte?
Când, oare când vei reveni?
Căci sunt atâtea șoapte

Ce caută să oprească-n drum
Pe cei ce merg pe Cale,
Cei răi prefac totul în scrum
Ștergând urmele Tale;

Au pus în templul Tău cel sfânt
Semnele lor drept semne,
Nu vor s-aud-al Tău Cuvânt,
Nici Duhul să-i îndemne.

Nu vor ca Tu să stăpânești
În propria-Ți lucrare,
Ci interesele firești
Conduc în adunare.

Iar cei ce sunt încă ai Tăi
Te caută cu suspine,
Vor să mai vii, să stai cu Ei
Să Te simtă pe Tine,

Să vadă revărsări de har
Și semne minunate,
Să lași al Duhului Sfânt Dar
În suflete curate!

În cei ce caută slava Ta,
Nu slava lor deșartă,
Nici pofta ce-i în lumea rea
Ci-au haina nepătată… !

Se-aduce și-azi străinul foc
‘Naintea Feței Tale,
Sunt lucruri care nu-și au loc
Să intre-n adunare!

Se vrea a se înlocui
Podoaba Casei Tale:
Sfințirea, ce o dărui
Dreptatea jertfei Tale

Cu ce e fals și e firesc
Cu zgomot și-anarhie,
Ca cel ce e duhovnicesc
Să n-aibă bucurie,

Să nu se poată ridica
La starea ce o cere
Isus în Cartea Biblia,
Să capete putere.

De-aceea nici cuvântul dat
Nu-și are vlaga sfântă;
Ce-i scris pe foaie, redactat
Pe Domnul nu-L încântă.

Căci Duhul Sfânt ce-și are-n El
Cuvântul viu, Solia
Dă viață, caci doar Sfântul Miel
Aprinde-n noi făclia!

Doar El dă har îndestulat…
Și cine poate oare
Să dea, dacă El nu a dat,
Și El nu-i în lucrare?

Se fac lucrări fără de har,
Se zbat să iasă bine;
Dar dacă traiul e murdar,
Iar stima cea de sine

E pusă-n locul cel dintâi,
Nu cum ne cere Cartea;
Cum poți curat ca să rămâi
Ca Domnul să-Și dea partea?

Cum vrei ca ce-i Dumnezeiesc
Să locuiască-n tine,
Când traiul tău e tot firesc
Și faci și ce nu-i bine?

Dar oare în zadar stă scris
În a Scripturii taină
Când Cartea Vieții s-a deschis,
Că cei ce n-aveau haină

Au fost de Domnul alungați
Afară unde-s câinii
Deși, au fost și ordinați
Prin vot, cum fac păgânii!

Vor spune-atuncea îngroziți
Auzindu-și sentința
Toți cei ce-au adunat arginți
Când au vândut credința,

Acea credință dată-n dar
De Mielul sfânt, prin cruce
Ca cei ce au traiul murdar
Viața să apuce,

Crezând în Jertfa din Calvar
Și-n Dumnezeu ca Tată,
Să poată să primească-n dar
Viața fără plată!

„Dar Doamne, nu noi am vestit
Al Tău Cuvânt la lume?
Am scos și draci, și-am proorocit
În al lui Isus Nume?

Și câte nu au mai făcut,
Minuni mari, fapte multe…
Dar în păcate au căzut
Și n-au vrut să asculte

De Cel ce îi chema cu dor
Cu vocea lui duioasă
Să lase lumea, pofta lor
Și să se-ntoarcă-acasă…

Sunt cei ce nu au fost chemați
Prin Sfânta Cercetare,
Ci ei, prin vot de „democrați”
S-au impus în lucrare,

Cei ce-au făcut alte lucrări
Decât ce le-a dat Sfântul,
Cei ce-au trăit în nepăsări
Și n-au păzit Cuvântul.

Cum s-or putea oare scuza,
‘Naintea Celui veșnic?
Că au călcat porunca Sa
Pentru ce e vremelnic?

Să fie ei priviți mai sus,
Să stea acolo-n frunte,
Cinste să capete-ndeajuns
Și plecăciuni profunde,

Să fie ei pe primul loc…
Dar Domnul? unde oare?
Cel care-i Milă dar și Foc
Nu poate-n adunare

Sa Își aleagă El slujbași
Și cin’ sa-i fie robul?
De trebuie ca niște lași
Să fuga chiar de Domnul

Prin ocolișuri, scurtături…
Așa le e cărarea…
Ah Doamne, cât să mai înduri
Să-Ți strice ei lucrarea?

Ridică-Te ca un Viteaz,
Înfruntă mișelia,
Ca cel ce încă este treaz
Să știe că Mesia

Își are dreptul pe deplin
Stăpân să fie-n toate!
– Drept câștigat pe cruce-n chin
Murind pentru păcate,

Pentru acei ce încă vor
Și caută-Împărăția,
Și dovedesc prin traiul lor
Că sunt ai lui Mesia!

Ce-i de făcut? s-or întreba
Acei mușcați de șarpe…
Căci vina este tot mai grea
Și cine să-i mai scape?

Da! Încă mai este și har
Și încă e iertare
Prin jertfa cea de pe Calvar
Mai este vindecare!

Încă se poate ca ce-i rău
Ce e bolnav, pe moarte,
Să fie scris de Dumnezeu
În a Vieții Carte!

Prin pocăință, plâns amar
Regrete și-umilință
Se poate primi viața-n dar
Și Cereasca credință!

Nu e departe, doar sa crezi
Sa-ți schimbi numai purtarea
Iar ce e rau, azi să lepezi
Să vină-nviorarea!

Cuvântul Viu este și azi
Candelă pe cărare,
Ia seama la El, să nu cazi
Cuprins de nepăsare!

Îndreaptă ce e de-ndreptat,
Lucrează spre sfințire,
Să poți avea un trai curat
Spre a Sa proslăvire!

Fii înțelept, nu te-ndoi,
Primește-I dar îndemnul
Căci vine, nu va zăbovi,
Să ai parte de Domnul!

Valentin Ilisoi 

29 Martie

„L-am strigat, dar nu mi-a răspuns.” Cântarea Cântărilor 5:6

Uneori, rugăciunea aşteaptă la poartă ca un solicitant până când deschide Regele să-i umple inima cu binecuvântările pe care le caută. Când ne dă credinţă, Domnul ne încearcă prin întârzieri. El îngăduie ca vocea slujitorilor Săi să răsune ca un ecou. Ei bat la poarta de aur, dar ea rămâne nemişcată, înţepenită în balamale. Ca şi Ieremia, ei strigă: „Te-ai învăluit cu un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră” (Plângeri 3:44). Totuşi, adevăraţii sfinţi au aşteptat mult timp un răspuns la rugăciune. Nu din cauză că rugăciunile lor nu ar fi avut putere, sau nu ar fi fost primite; din cauză că Dumnezeu este un suveran care acordă daruri după bunul Său plac.

Dacă vrea ca răbdarea noastră să fie încercată, va face cum doreşte! Cerşetorii nu trebuie să facă pretenţii în ceea ce priveşte timpul, locul sau forma răspunsului. Trebuie însă să nu considerăm întârzierile refuzuri. Notele de plată ale lui Dumnezeu vor fi achitate întotdeauna. Nu trebuie să-i permitem Satanei să ne clatine credinţa arătându-ne rugăciunile fără răspuns. Rugăciunile fără răspuns nu sunt neascultate. Dumnezeu ţine seama de ele; nu sunt foi zburate de vânt, sunt comori în arhivele Regelui. La curtea cerului există un registru în care este înregistrată fiecare rugăciune.

Incercatule credincios, Domnul tău are un căuş în care strânge toate lacrimile de durere şi o carte în care toate suspinele tale sunt numărate. La timpul cuvenit, cererea ta va primi răspuns. Nu poţi să aştepţi puţin? Nu este timpul Domnului mai bun decât timpul tău? In curând El va reveni, spre bucuria sufletului tău, şi vei arunca sacul şi cenuşa îndelungii aşteptări. Te va îmbrăca în purpura şi inul subţire al dorinţelor tale.

C.H. Spurgeon

A Răsărit Lumina

Marius Alexandru - Poezii

Pe dealul înnegrit, spre Voia Tătălui pășea hulit, scuipat de gloată, purtându-și crucea în spate. Plângeau duios măslinii și florile uscate, neînțelegând misterul Acelui ce iubea. Cu fruntea însângerată, pe lemnul noduros atârna în văzul lumii Cel fără de păcat, Din slavă în blestem, ca să fiu eu salvat; Pe altar, Mielul de jertfă murea încet, Hristos. S-a întunecat tot cerul când a murit Lumina Și-a tremurat pământul cuprins de un fior, „S-a isprăvit”... o șoaptă abia rostită, un șușotit ușor, De acum pe veșnicie e ștearsă toată vina. De-acum moartea-i învinsă și va domni doar Viața, Zâmbesc din nou măslinii și florile înfloresc, Grădina-i plină de culoare iar păsările ciripesc, Și toate-n sărbătoare așteaptă dimineața. A răsărit Lumina din mormântu’ întunecat, Se-aud în ceruri coruri, răsună o melodie, În inimile triste din nou e bucurie, Hristos a înviat! Hristos a înviat! Marius Alexandru, 03/28/2023 Primăvara înflorește iarăși și odată…

Vezi articolul original 172 de cuvinte mai mult

Sunt dependent de har

Sunt dependent de har in existenta
Am viata deoarece Tu ai decis
Indiferent prin ce si cate`oi trece
Razbate`voi atat cat imi este scris.

Sunt dependent de har in mantuire
Am fost salvat prin bunatatea Ta
Merg pas cu pas pe calea cea ingusta
Doar cata vreme ma vei indruma.

Sunt dependent de har in marturie
Dau gust si luminez doar cat imi este dat
Nu pot fi cetatuie in varf de munte
Daca de sursa m`am deconectat.

Sunt dependent de har in orice lucru
Gandesc, vorbesc, sau fac ceva frumos
Numai atunci cand ascultand de Tatal
Ma lupt sa fiu asemeni lui Hristos.

Astazi cand foarte multi crestini alearga,
Fac mult si totusi toate`s in zadar,
Nu ma bazez pe propriile`mi forte
Aleg sa fiu un dependent de har!

Nu stiu exact, dar sigur vine ziua
Cand trece`voi al cerului hotar,
Atunci eu voi striga cat pot de tare

Si-apoi incununat cu harfa`n mana
Plimbandu`ma prin slavi cu pasul rar
Voi indemna pe sfinti, pe fiecare
Dati slava Domnului!!! ,voi mantuiti prin har!

Asa sunt eu, asa`ti doresc si tie,
Prieten drag si rob al lui Hristos
Fii dependent de har in orice lucru
Atunci slujirea`ti va fi cu folos!

 Viorel Iuga 

28 Martie

„Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut.” Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru.

Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui” (Efeseni 1:6).

Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.

C.H. Spurgeon

Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar