APARENȚELE ȘI REALITATEA ONLINE

Ciprian I. Bârsan

Suntem creați pentru viață comunitară, să ne cunoaștem, ajutăm, dezvoltăm, plângem și ne bucurăm împreună.

Dar modernitatea, ne influențează consistent:

Acces la informații / diversiune și fals

Comunicare rapidă / abuz în conversații

Limbaj adaptat tehnicii / pierderea exprimării curate

Acces rapid la resurse / comoditate

Inițierea prieteniilor/ superficialitate în relații

Expunerea fără bariere a mesajelor / abundență și pierdere de timp

Participarea la cursuri și slujbe / autoînșelare

Formarea familiilor / destrămarea familiilor

Exprimarea ca binecuvântare / defăimarea și dezbin

Folosirea Bibliei electronic / neglijarea Sfintei Scripturi

Rugăciunea și predicarea virtual / neglijarea părtășiei.

„Cercetați toate lucrurile și țineți strâns ce este bun. Abțineți-vă de la orice manifestare a răului.” 1 Tesaloniceni‬ ‭5‬:‭21‬-‭22‬ ‭BTF

Petrica Huțuțui

Vezi articolul original

Ne ține Tu de mână !

Din nou pătruns de crunta realitate
Cu sufletu-ntristat, cuprins de tremur
O, Doamne Sfinte, Tu le știi pe toate. .
Mai mult decât știm noi de-acest cutremur.

Eu știu că nu-i nimic la întâmplare
Că mai presus de dincolo de astre
Tu ne veghezi pe unul fiecare
Și numeri orice pas al vieții noastre.

Tu nu lași omenirea-n voia sorții
Iar tot ce noi numim calamitate,
Ce-aduce printre noi urgia morții
Și-atâtea vieți deodată sunt scurtate,

E-un fapt ce se întâmplă-n consecință
Nu-i doar pedeapsă dată-n răzbunare
Ci lumii cufundată-n necredință
Prilej de pocăință și-ndreptare.

Astfel, cu inimi triste, sfâșiate
Ne-ntoarcem iar la tronul milei Tale
O Tată, Creatorule a toate
Deschide îndurării Tale-o cale.

Mai toarnă untdelemnul ce alină
Pe-atâtea inimi de durere frânte
Atinge-i Tu cu mâna Ta divină
Și lasă-Ți mângăierea Ta pe frunte.

Atâția-s sufocați de neputință
Atâtea vieți deodată-au fost scurtate
Atâția trec acum prin suferință
Și-atâtea voci te strigă disperate.

Tu nu ești prea departe la distanță
Ci ești mereu prezent, mereu aproape
O, dă-le vindecare și speranță
De sub ruine-ajută-i ca să scape.

Când nu se vede raza de scăpare
Mai dă-le har din harul Tău de sus
Și sufletelor lor le dă salvare
Prin jertfa Preiubitului Isus.

Ai milă dar, de Turcia Părinte
Dar și de noi prin alte regiuni
C-avem și noi atâtea scăzăminte
Și nu suntem nici noi cu mult mai buni.

Să luăm cu toți de-aici învățătură
Crezând în Tine Doamne pe deplin
Să ne-ndreptăm după a Ta Scriptură
Iar Tu să modelezi al nost’ destin.

Iubirea Ta mereu să ne-nsoțească
S-avem credință-n Tine permanent
Căci alergarea noastră pământească
Se poate-opri în orișice moment.

Deaceea cu căință și cu tremur
Te rog, păzește Doamne-ai Tăi copii
De ape, foc, de molimi sau cutremur
Ne ține Tu de mână orice-ar fi!

Daniel Hozan

11 Februarie

„Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului.

Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului!

Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

C.H. Spurgeon