Întoarcerea la Dumnezeu

Mă uit cu întristare la tot ce ne-nconjoară,
La lumea care astăzi atât s-a transformat.
Tot mai adânc duşmanul în suflete coboară
Şi-o omenire-ntreagă se-afundă în păcat.

Nimic din ce-i al lumii nu-i însă noutate.
Păcatul existase încă de la-nceput.
Atât doar că progresul dorit de om în toate
Se-ntoarce împotriva celui ce-atât l-a vrut.

Un bumerang funebru a devenit averea
Pentru acela care doar asta a visat.
Dar va veni o clipă când gustu-i ca şi mierea
Amar va fi în gura oricărui om bogat.

De-am şti în bogăţie să ne păstrăm decenţa
Şi în prosperitate pe Domnul să iubim,
Chiar Dumnezeu din ceruri ne-ar sătura dorinţa
Ca ascultare sfântă în schimb să-I dăruim.

Dar, nu. Fiinţa noastră atâta de fragilă
Recunoştinţă, însă, uita-va ca să-I dea.
Din mărul cunoştinţei, din nou şi fără milă,
Adami hulpavi şi Eve din nou s-or înfrupta.

Căci Tatăl ne cunoaşte, ca şi olarul vasul,
Şi ştie slăbiciunea neascultării noastre,
De-aceea El doreşte să ne vegheze pasul,
Nu prin palate de-aur, ci prin chilii sihastre.

O, iartă-ne Isuse, suntem aşa departe
De standardul pe care-l aştepţi Tu de la noi.
În loc de mulţumire cum cere Sfânta Carte,
Păstrăm închisă-n lanţuri recunoştinţa-n noi.

Imensă-I bunătatea şi mare Ţi-e iubirea
Pentru fiinţa care-ai creeat-o din pământ,
Dar cât de-nverşunată şi păcătoasă-i firea,
În loc să se sfinţească prin Duhul Tău cel sfânt.

Tu ştii ce îndărătnici şi plini de-a lumii boale
Copiii Tăi în noapte adânc s-au rătăcit,
Dar, din puterea-Ţi mare, în candelele goale
Să pui din nou lumină, să ştim că ne-ai găsit.

Te redescopăr astăzi în marea Ta putere,
Când mă întorc din noaptea în care m-ai găsit.
Eram orbit de lume şi lacom de avere,
Dar Tu mi-ai dat lumină şi-un crez deosebit.

Nimic nu se compară cu gloria-Ţi cerească,
Deşertăciuni sunt toate acestea care pier.
Slăvesc al Tău sfânt nume în viaţa pământească
Şi-ţi voi cânta “Osana” cu îngerii în cer.

Daniel Briciu 

Publicitate