Unii s-au mobilizat, alții se vor mobiliza, iar rugăciunile noastre trebuie să continue.
Să ne rugăm pentru creștinii din Turcia și Siria.
Să ne rugăm pentru frații noștri care deja sunt acolo și ajută.
Să ne rugăm pentru autoritățile implicate.
Să ne rugăm ca prin toate acestea Dumnezeu să fie cunoscut și onorat!
Ps. Sper că suntem recunoscători și că îi mulțumim Domnului că nu suntem în astfel de circumstanțe.
De multe ori în timpul închinării comune mă opresc, nu mai cânt. Vreau pur și simplu să ascult cum cântă biserica. Mă bucur ca un copil atunci când aud biserica cântând. Nu văd cine cântă și cine nu. La noi la biserică și noi predicatorii ne-am coborât la nivelul băncilor. Mergem la amvon doar la predică. E mai bine asa. E mai bine să stai în mijlocul turmei, să auzi respirația celor obosiți și să simți bucuria celui fericit.
Mai apoi mă încântă foșnetul foilor din Scriptură care sunt întoarse pentru a se găsi textul din care se citește. Nu mă deranjează afișarea ecranizată, însă nimic nu se compară cu ochii aplecați a unei congregații și cu degetele ce rasfoiesc Scriptura. De acolo, de pe primul rand, cu spatele spre ceilalți, acel foșnet iți spune unde ești, acel foșnet nu te minte.
Mai apoi iubesc plânsul copiilor din biserică. Plânsul…
Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult
Mă uit cu întristare la tot ce ne-nconjoară,
La lumea care astăzi atât s-a transformat.
Tot mai adânc duşmanul în suflete coboară
Şi-o omenire-ntreagă se-afundă în păcat.
Nimic din ce-i al lumii nu-i însă noutate.
Păcatul existase încă de la-nceput.
Atât doar că progresul dorit de om în toate
Se-ntoarce împotriva celui ce-atât l-a vrut.
Un bumerang funebru a devenit averea
Pentru acela care doar asta a visat.
Dar va veni o clipă când gustu-i ca şi mierea
Amar va fi în gura oricărui om bogat.
De-am şti în bogăţie să ne păstrăm decenţa
Şi în prosperitate pe Domnul să iubim,
Chiar Dumnezeu din ceruri ne-ar sătura dorinţa
Ca ascultare sfântă în schimb să-I dăruim.
Dar, nu. Fiinţa noastră atâta de fragilă
Recunoştinţă, însă, uita-va ca să-I dea.
Din mărul cunoştinţei, din nou şi fără milă,
Adami hulpavi şi Eve din nou s-or înfrupta.
Căci Tatăl ne cunoaşte, ca şi olarul vasul,
Şi ştie slăbiciunea neascultării noastre,
De-aceea El doreşte să ne vegheze pasul,
Nu prin palate de-aur, ci prin chilii sihastre.
O, iartă-ne Isuse, suntem aşa departe
De standardul pe care-l aştepţi Tu de la noi.
În loc de mulţumire cum cere Sfânta Carte,
Păstrăm închisă-n lanţuri recunoştinţa-n noi.
Imensă-I bunătatea şi mare Ţi-e iubirea
Pentru fiinţa care-ai creeat-o din pământ,
Dar cât de-nverşunată şi păcătoasă-i firea,
În loc să se sfinţească prin Duhul Tău cel sfânt.
Tu ştii ce îndărătnici şi plini de-a lumii boale
Copiii Tăi în noapte adânc s-au rătăcit,
Dar, din puterea-Ţi mare, în candelele goale
Să pui din nou lumină, să ştim că ne-ai găsit.
Te redescopăr astăzi în marea Ta putere,
Când mă întorc din noaptea în care m-ai găsit.
Eram orbit de lume şi lacom de avere,
Dar Tu mi-ai dat lumină şi-un crez deosebit.
Nimic nu se compară cu gloria-Ţi cerească,
Deşertăciuni sunt toate acestea care pier.
Slăvesc al Tău sfânt nume în viaţa pământească
Şi-ţi voi cânta “Osana” cu îngerii în cer.
„Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiti-vă aici”. Apocalipsa 11:12
Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-1 aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie: Inima mea e lângă El, la tronul sfânt, Şi răul nu o va putea atinge; Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”. Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer.
Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vâ aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine.
O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.
C.H. Spurgeon
Dumnezeu e în control 