Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Câte au fost trăite așa cum Ți-ai dorit?
În câte Doamne bun am fost și eu ca Tine,
Așa curat și sfânt, un făcător de bine?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Am fost eu măcar una ca Tine, Doamne Sfânt?
Am emanat parfumul ceresc de Dumnezeu,
Sau am lăsat în urmă parfumul celui rău?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
În câte Ți-ai găsit plăcerea Doamne Sfânt?
În câte ai privit zâmbind la robul Tău,
Am fost măcar o clipă copil de Dumnezeu?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
Am fost măcar o clipă ceea ce Ți-ai dorit?
Am fost măcar o clipă o slugă înțeleaptă,
Am împlinit ce-ai lăsat scris măcar o dată?

Din miile de clipe ce mi le-ai dăruit,
N-am fost măcar o clipă, robul ce L-ai dorit.
Dar vreau cât viață-n mine, Isus voi mai avea,
Să pot să fiu acum ce nu am fost cândva.

 Ana Maria Mirăuți  

5 Februarie

„In vremea aceea Isus a luat cuvântul.” Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El.

Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt.

Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon