Iarna iubirii

Ciprian I. Bârsan

Se-aude prin ramuri al iernii prolog
Cu vaiere lungi și stridente,
Și ursu-și împinge tăcerea-n bârlog
Trăind izolări… recurente.

E frigul aievea? Miroase a frig?
Călcând prin tăceri pân-la gleznă
Îi dăm obstinați neiubirii câștig.
Lăsând dialogul în beznă.

Grilaje de fier ridicăm între noi,
Scrâșnind în țâțâna neunsă,
Și-având iarnă-n suflet privim înapoi
Spre dragostea tot mai ascunsă.

Ne strângem comori, ne iubim în oglinzi,
Dar n-avem spre alții iubire,
Și mâinile-ntinse de cei suferinzi
Rămân atârnate-n râvnire.

Răcelii de gheață îi suntem captivi
Și lanțul acesta ne ține,
Dar încă se poate să fim afectivi,
Iubirea nu-i toată ruine.

Nu-i dragostea toată atinsă de ger,
Căci ea-i de divină sorginte,
Iar Cel ce-i iubire revarsă din cer
Spre inimi torentu-I fierbinte.

E iarna iubirii, când focuri se sting,
Dar dragostea încă e vie
În fiii luminii, când ceru-l ating
Cu ruga din inimi, solie.

Simion Felix Marțian

https://simfelixmarblog.com/2023/01/29/iarna-iubirii-2/

Vezi articolul original

Furtuna

Ciprian I. Bârsan

În viața fiecăruia dintre noi a apărut la un moment dat furtuna. Din senin, fără veste, năprasnic, fără șanse de a o evita.

Câteodată semnele ei sunt vizibile, dar nici chiar anunțată furtuna nu poate fi evitată. Ea suprinde întotdeauna și produce teamă..
Șansa Supraviețuirii în furtună o ai atunci când deții o ancoră bună! O ancoră bună îți oferă Siguranță și Stabilitate…

Pentru a supraviețui, Dumnezeu ne-a dăruit un Manual: Biblia! În Evrei 6: 18-19 scrie: „pentruca prin două lucruri cari nu se pot schimba, şi în cari este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care* pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului,”

Înconjurat de valuri, probleme, în necaz și durere sunt SIGUR

1. Dumnezeu mă iubește

Vezi articolul original 61 de cuvinte mai mult

Vom învia

Vom învia prin Duhul lui Hristos
În trup de slavă şi de nemurire.
Dacă leviţi am fost, cu trai pios,
Vom levita atunci mai sus de fire.

Umplease-va văzduhul de splendori,
Cum fluturi ies din mii de crisalide.
Pătrunşi în suflet de cereşti fiori,
Ne-om înălţa cu toţi, spre zări candide.

Din lutul frământat vom răsări,
Pecetluind cu spicul plin rodirea.
Va scăpăta Luceafărul de zi,
În clipa sfântă când va fi răpirea.

Ca de-un magnet vom fi atraşi spre cer,
De o iubire veşnică şi tare,
Lăsând în urmă lutul efemer,
Serba-vom nunta plină de splendoare.

Uimiţi, vom sta cu îngerii în stal,
Pe plai de vis cum au descris profeţii.
Miros plăcut, ca lemnul de santal,
Va emana din arborele vieţii.

Să-L întrebăm pe Cel de nepătruns:
– O, Mire Sfânt, să te arăţi eşti gata?
Iar Duhul ne va da un bun răspuns:
– Să ştiţi că Domnul vine! Maranata!

 Tudor Maier 

3 Februarie

 „Spune-mi… unde îţi paști oile, unde te odihneşti la amiază? ”

Cântarea Cântărilor 1:7 Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-ți paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile II urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare.

„Unde te odihneşti la amiază?” Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?” (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre.

E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeatitta acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.

C.H. Spurgeon