Înc-o zi s-a consumat

Înc-o zi s-a consumat
Din pământeasca viață
Și astăzi iar am constatat
Cum Fiul mult ne-a ajutat
Cu pașnica-i povață.

Înc-o zi, încă un dar
Și câte-or să mai fie?
Și nu știm noi dar al Său har
Ne va scapă din ce-i precar,
Pe răni va pune alifie.

În prag de seară ne gândim
Cum fiecare pas pe cale
A fost păzit cum bine știm
De Cel pe care-L prețuim
Cu cânt și osanale.

Și azi am întălnit nevoi
Și stări apăsătoare
Dar Sfântul Duh al vieții noi
Adus-a spirit de eroi
Și vorbe-alinătoare.

Și astăzi fost-am cercetați
Cum fost-am și-altădată
A fost doar pace între frați
Și știm că nu vom fi uitați
Ci vom primi răsplată.

A mai trecut încă o zi
Și câte-or să mai treacă?
Și nu știm noi dar orice-ar fi
Al nostru Domn ne va păzi
Căci de la noi nu pleacă.

Geoege Cornici

28 Februarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare.

Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7).

Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

Tu m-ai scos dintre ape

Sunny Tranca

Cât mai valorează astăzi viaţa?

Ciprian I. Bârsan

Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decît suflare: ? Isaia 2:22

Cât mai valorează astăzi viaţa? Iată o întrebare pertinentă pe care ne-o putem pune fiecare dintre noi. Răspunsul e ușor de dat, lumea nu mai prețuiește viața, avorturile sunt la ordinea zilei, violența pe ecranele televizoarelor și în casele nostre, valorile divine sunt călcate în picioare. Veșnicia? Prea departe de noi…

Ne încredem prea mult în țărână, uitând prea des de Creator!

Ce mesaj puternic, pertinent și plin de înțelepciune ne transmite profetul Isaia! Nu te încrede în om! De ce?

– Omul este TRECĂTOR, Dumnezeu este TARE!

– Omul a TRĂDAT, Dumnezeu la TRIMIS pe Singurul Său Fiu!

Mântuitorul nostru drag, întreabă istoria: Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?…

Vezi articolul original 45 de cuvinte mai mult

Dis de dimineață

Dacă dis de dimineață
M-am trezit la viață iar,
Raza lină de pe față
Îmi vestește și mă-nvață
Că-i o nouă zi de Har.

Iar lumina de la soare
Ce pătrunde peste tot
Nu-io pură întâmplare
Ci-i un Har așa de mare
Încât să-l descriu nu pot.

Iar că ochi-mi pot să vadă
Tot ce este-n jurul meu. .
E-o puternică dovadă
Ființa mea să se încreadă
Tot mai mult în Dumnezeu.

Să aud, să am vorbire
Să mă mișc și să gândesc. .
Nu-i noroc nici nimerire
Ci pătruns de-a Ta uimire
Știu că-i Harul Tău Ceresc.

Chiar din zorii dimineții
Să fiu Doamne, cercetat
Să deschid Cuvântul Vieții
Să-nțeleg ce-au scris profeții
Este-un Har nemeritat.

Să mă-ncred în Tine Tată
Care din iubire-ai dat
Pe-al Tău Fiu fără de pată
Pentru lumea vinovată
S-o salveze din păcat…

Căci la cea mai grea răscruce
La momentul stabilit
Fiul Tău muri pe-o cruce
Iar jertfirea Lui aduce
Viață nouă, gratuit.

Crucea-i locul care-mparte
Orișicui un nou destin
Dă mahrama la o parte
Și spre viața fără moarte
Îi croiește-un drum senin.

Ce izvor de fericire
Curge din al Tău Calvar
De salvare și iubire
Împăcare, mîntuire
Toate ni le-ai dat în dar…

Căci iubirea-l urmărește
Pe-orice suflet apăsat
Ce se-toarce, se căiește
Mântuirea Ta primește
Ca pe-un Har nemeritat.

Bucuria e deplină,
Viața nu e în zadar
Ne-ai scăpat de orice vină
Și spre Țara de lumină
Mergem mântuiți prin Har.

Astfel dis de dimineață
Sufletul mi-e împlinit
Căci Cuvântul Tău mă-nvață
Duhul Tău îmi dă povață
Să fiu bun necontenit.

Ziua mi-o încep cu Tine
Și mă-nchin Tată Ceresc. .
Știu că Harul Tău mă ține
Fiincă Te gândești la mine. .
Tată drag, îți mulțumesc!

Daniel Hozan

27 Februarie

„Făina din oală n-a scăzut, şi undelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Ilie.” 1 împăraţi 17:16

Iată credincioşia iubirii divine. Gândeşte-te că femeia aceasta avea nevoi zilnice. Trebuia să se hrănească pe ea şi trebuia să-şi hrănească fiul în timpul foametei; pe deasupra, acum trebuia să-1 hrănească şi pe Ilie. Dar deşi nevoia era de trei ori mai mare, mâncarea nu s-a terminat fiindcă avea provizii constante. In fiecare zi mergea la oală, dar cantitatea rămâne aceeaşi. Şi tu, iubite cititor, ai nevoi zilnice. Fiindcă vin atât de des, eşti înclinat să te temi că oala cu făină se va goli într-o zi, şi că ulciorul cu ulei te va dezamăgi. Fii liniştit, conform Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Deşi fiecare nouă zi va aduce noi probleme, va aduce de asemeni şi noi provizii. Chiar dacă ai trăi anii lui Metusalah, şi nevoile tale ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, harul şi mila lui Dumnezeu îţi vor împlini toate necesităţile, şi nu vei cunoaşte niciodată lipsa.

Timp de trei ani, ţinutul în care trăia văduva nu a văzut nici un strop de ploaie, şi stelele nu au vărsat nici o lacrimă de rouă peste pământul pustiit. Foametea, disperarea şi moartea au transformat ţara într-un deşert, dar femeia aceasta nu a simţit foamea niciodată, fiindcă a avut belşug întotdeauna. La fel se va întâmpla şi cu tine. Vei vedea cum se risipesc nădejdile păcătoşilor, fiindcă se încred în propria lor putere. Vei vedea cum se clatină încrederea fariseilor, fiindcă şi-au clădit speranţele pe nisip. Iţi vei vedea chiar propriile planuri spulberate, dar vei găsi apărare la Stânca mântuirii.

Pâinea nu îţi va lipsi, şi vei avea apă din belşug. Este mai bine să-1 ai pe Dumnezeu de partea ta, decât să deţii controlul asupra tuturor băncilor. Poţi să cheltui întreaga bogăţie a Indiei, dar bogăţia infinită a lui Dumnezeu nu se sfârşeşte niciodată.

C.H. Spurgeon

Primăvară

Peste-a lumii vreri aride
Și greoi mirositoare,
Primăvara își deschide
Minunatele-i petale.

Lumina-și scaldă demersul
În parfumul ei magnific
Ce-și așterne înțelesul
De-armonie și pacific,

Și, îmbibată de venin
Lumea dacă-ar fi să fie,
Primăvara, un destin
De lumină nouă-i scrie,

Oferind un adăpost
Sentimentelor de bine
Ce se nasc țintind cu rost
Către vara care vine

Cu avizul timpuriu
Că regina se deșteaptă
Îmbrăcată-n auriu
Și la al ei ospăț ne-așteaptă,

La o masă încărcată
Cu recoltele câmpiei
Și o binecuvântată
Prospețime a veșniciei.

Ioan Hapca 

26 Februarie

„Preotul să-l cerceteze, si dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana.” Levitic 13:13

Deşi această regula poate părea ciudată, este înţeleaptă. Manifestarea exterioară a bolii arăta că trupul leprosului era sănătos. Poate că ar fi bine pentru noi să vedem care este înţelesul simbolic al acestei reguli neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem aplica regulile leprei la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de lepra păcatului, când renunţă la orice îndreptăţire de sine şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci şi numai atunci poate fi curăţat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu.

Păcatul ascuns, nerecunoscut şi nemărturisit este adevărata lepră; dar când păcatul este recunoscut şi mărturisit, lepra primeşte o lovitură de moarte, şi Domnul priveşte sufletul chinuit cu îndurare şi milă. Nimic nu este atât de mortal ca îndreptăţirea de sine, şi nimic nu este mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că suntem păcătoşi, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi ascultată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne convinge de păcat, nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte — mărturisirea va ţâşni spontan de pe buzele noastre. Ce mângâiere oferă acest text păcătoşilor care s-au trezit cu adevărat: însăşi situaţia care îi îndurera atât de tare s-a transformat într-un motiv de speranţă!

Înainte de a te îmbrăca, trebuie să te dezbraci; înainte să clădeşti o casă, trebuie să sapi temelia — şi sentimentul că eşti păcătos este cea dintâi lucrare a harului. Sărmane om plin de lepra păcatului, prinde curaj şi vino la Isus aşa cum eşti. Când recunoaştem că suntem datori Mai mult sau mai puţin, după putere, Primim pe dată de la Domnul ajutor, Iertare, îndrumare şi putere. Doar sărăcia îţi oferă bucurie, Purtându-ţi sufletul în largi păşuni: Când ne încredem în avutul nostru cu tărie, Nu mai primim răspuns la rugăciuni.

C.H. Spurgeon

Psalmul 119 a (1-32)

Ferice de acei fără păcate
În calea lor, oriunde ei pășesc
Că-n legea Domnului ei umblă-n toate
Și-a Lui porunci anume le păzesc.

Ce-L caută din inima lor toată
Care nelegiuiri nu săvârșesc
Ci-n a Lui căi ei umblă fără pată
Și niciodată nu le părăsesc.

Tu-ai dat sfinte porunci, legile Tale
Spre-a fi mereu păzite cu sfințire
O, de-ar ținti întruna a mea cale
Spre-a Tale-orânduiri și-a lor păzire.

Nu voi roși atuncea de rușine
De-Ți voi vedea poruncile pe cale
Cu inima neprihănită-n mine
Te-oi lăuda-nvățând legile Tale.

În al meu suflet am un dor fierbinte
A Tale-orânduiri a le păzi
Spre Tine-nalț această rugăminte:
De tot, o Doamne, nu mă părăsi!

Cum poate dar, un tânăr ca să-și țină
Curată-a lui cărare pe pământ
Spre-a Ta Împărăție de Lumină?
Doar de se-ndreptă după-al Tău Cuvânt.

Te caut dar, din inima mea toată
O Domnul meu, te rog nu mă lăsa
De la poruncile-Ți, să pot vre-o dată
Pe drumul meu să mă abat cumva.

Cuvântul Tău cu-a lui învățăminte
În inima mea-l strâng și mă silesc
Ca împotriva Ta, Slăvit Părinte
Nicicum să nu pot să păcătuiesc.

Da, binecuvântat fii Doamne-ntruna
Învațămă-ale Tale-orânduiri
Vestesc cu-a mele buze totdeauna
A gurii Tale sfinte hotărâri.

Mă bucur și sunt plin de fericire
Când eu urmez a Ta învățătură
De parcă aș avea în stăpânire
Avere și comori fără măsură.

La-a Tale Legi, adânc fac meditare
Și-a Tale căi sub ochi am pe pământ
Cu-a Tale-orâduiri am desfătare
Și nu uit nicidecum al Tău Cuvânt.

Ca să trăiesc, robului Tău, fă bine
Și să păzesc Cuvântul Tău în toate
Deschide-mi ochii ca să văd în sine
A Legii Tale lucruri minunate.

Pe-acest pământ sunt un străin întruna
Să nu-mi ascunzi Poruncile Divine
De dor dup-a Ta lege-ntotdeauna
Mi se topește sufletul în mine.

Pe îngâmfați, Tu-i mustri cu asprime
Pe blestemații ce se rătăcesc
Dispreț, ocară, ia-le de pe mine
C-a Tale-nvățături eu le păzesc

Să tot stea voievozii să vorbească
Spre mine ridicând împotriviri
Dar, robul Tău, să nu se potihnească
El cugetă la-a Tale-orânduiri.

A Tale-nvățături mă desfătează
Și-mi sunt sfătuitori de neclintit
Cum ai făgăduit, mă-nviorează
Căci de țărână-i sufletu-mi lipit.

Eu căile-mi istorisesc pe față
Și Tu m-asculți când fac mărturisiri
Te rog acum, o Doamne, Tu mă-nvață
Ca să cunosc a Tale-orânduiri.

Mă fă ca să pricep aleasa cale
Poruncilor ce-au fost de Tine date
Și-oi cugeta la lucrurile Tale
Ce sunt mereu atât de minunate.

Sufletu-mi plânge de durere-n mine
Ridică-mă după Cuvântul Tău
Mă depărtează, tot mai mult spre Tine,
De calea necredinței, de ce-i rău.

Și dă-mi, o Doamne, sfânta-Ți îndurare
Urmându-Ți legea Ta să mă supun
Aleg a adevărului cărare
Și-a Tale Legi sub ochii mei le pun.

Mă țin de-a Tale-nvățături Părinte
O Doamne, rușinat nu mă lăsa
Alerg pe calea legilor Preasfinte
Că-mi scoți la larg, o Doamne, inima.

Daniel Hozan

25 Februarie

„Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, și s-a pogorât la Iafo.” Iona 1:3

În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-1 spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci.

Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta”. Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie.

Nu putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajutămă să trec de ele”. Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.

C.H. Spurgeon