Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

10 Ianuarie

„Chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” Iov 19:26

Notaţi subiectul aşteptării devotate a lui Iov: „îl voi vedea pe Dumnezeu”. El nu spune „Voi vedea sfinţii” — deşi, fără îndoială, ar fi o fericire negrăită — ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Nu „voi vedea porţile de aur, voi privi zidurile de iaspis, voi primi o coroană de mărire” ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Aceasta este esenţa şi substanţa cerului; aceasta este fericita nădejde a tuturor credincioşilor. Prin credinţă, desfătarea lor este să-L vadă acum în lucrările Sale. Le place să-L întâlnească în părtăşie şi rugăciune, dar în ceruri II vor vedea clar, şi văzându-L „așa cum este” (1 loan 3:2), vor deveni asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu — ce ne putem dori mai mult? O imagine a lui Dumnezeu — ce ar putea fi mai bine?

Unii citează pasajul „chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu” şi găsesc o aluzie la „Cuvântul s-a făcut trup” (loan 1:14) şi la glorioasa Lui arătare, care va fi evenimentul ultimelor zile. Nu vom discuta aici adevărul acestei presupuneri, ci siguranţa că Christos va fi obiectul viziunii noastre veşnice; II vom vedea şi nu ne vom dori niciodată o bucurie mai mare. Nu vă gândiţi că va fi un cerc prea restrâns pentru mintea noastră. Nu va exista decât o singură sursă de desfătare, dar această sursă este infinită. Toate atributele Sale vor fi subiecte de contemplare, şi cum El este infinit în orice aspect, nu trebuie să ne temem că le vom epuiza vreodată.

Lucrarea Sa, darurile Sale, dragostea Sa pentru noi şi gloria Sa în toate ţintele şi acţiunile sale — toate acestea vor fi teme veşnic noi. Patriarhul privea această vedere a lui Dumnezeu ca pe o bucurie personală, „Ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19:27). Gândeşte-te la realitatea fericirii cereşti; gândeşte-te că cerul va fi al tău. „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui” (Isaia 33:17). Orice strălucire pământească se întunecă şi scade până la urmă, dar aici este o strălucire care nu se va întuneca niciodată, o glorie care nu poate scădea: II voi vedea pe Dumnezeu.

C.H. Spurgeon