Botezul Domnului

La moara lui Felix

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu’-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci, Ioan chemând înflăcăra,
Căci pentru cer el aprindea scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
„Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu…

Vezi articolul original 53 de cuvinte mai mult

Vino curand, Te asteptam

Betania Worship Dublin

La poarta timpului

La poarta timpului a bătut
Un ceas necunoscut defel.
Sǎ cǎutǎm pentru început
Cu pace sǎ intrǎm în el.

Sǎ dǎm mândria la o parte
Şi nepǎsarea, gândul rǎu,
Cǎ dincolo de-acestea toate
Rǎmânem singuri doar cu… ‚eu’ .

Sǎ facem bine tuturora;
Nicicând rǎsplatǎ s-aşteptǎm
Iar când se-arată aurora
Spre cer în stoluri sǎ zburǎm.

Sǎ nu ne ţinǎ lanţuri grele
De-acest pǎmânt ce-i trecǎtor,
Cǎ nu aici, ci printre stele
Avem locaş moştenitor.

Dar pân-atuncea fiecare
Cu fapte bune, rugǎciuni,
Cu ochii aţintiţi spre Soare,
Sǎ cǎutǎm sǎ fim mai buni.

Şi sǎ stǎm veghetori la posturi
Cu untdelemn scump cumpǎrat,
Sǎ fim strǎjerii de pe ziduri
Care-l aşteaptǎ pe-mpǎrat.

Sǎ ne-nrolǎm în oastea sfântǎ
Şi pentru Domnul sǎ lucrǎm.
Sǎ fie lupta cât de cruntǎ –
’Napoi nicicând sǎ nu ne dǎm.

Pe cap cu coiful mântuirii,
Cuvântul sabie s-avem
Iar platoşa neprihǎnirii
Sǎ ne-nsoţeascǎ când luptǎm.

Sǎ nu uitǎm de-ncǎlţǎminte,
De râvna Evangheliei
Ce-aduce pace şi dreptate
Printre acei ce-s ai Sǎi miei.

Sǎ ne încingem cu-adevǎrul,
Scutul credinţei sǎ avem.
Sǎ ridicǎm mai sus drapelul
Şi-aşa în vânt sǎ îl ţinem…

Aşa sǎ-ntâmpinǎm pe Domnul
Când reveni-va pe Pǎmânt
C-atunci ni se va stinge dorul
Cǎci am lucrat pentru Cel Sfânt.

Şi vom serba pentru vecie
Serbarea celor mântuiţi,
Şi vom cânta cântări o mie
Cu-acei ce n-au fost biruiţi.

Galati, Cristina Magdalena Francu

7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon