Un susur bland…

Te caut inca, Doamne, desi imi esti aproape
Ca tarmurile marii de-adancile ei ape;
Te-astept sa vii la mine, caci slava Ta o caut,
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut…

Si nu ma-ntorc din cale, ca orbul intre orbi,
Chiar de nu-mi vei trimite sa ma hraneasca, corbi…
Nu poti sa-mi iei durerea, dar poti sa mi-o alini;
Te vreau cu tot cu cruce, Te vreau cu tot cu spini!

Si daca totusi moartea nu poate sa ma ierte,
Mai bine pentru Tine sa fiu ucis cu pietre…
Si-atunci cand de prigoana Tu nu ma vei salva,
Vreau sa Te vad Isuse, arata-mi slava Ta!

Tu stii ce e mai bine, Tu dai si tot Tu iei,
Tu, Cel ce-nchide gura la oameni si la lei…
Cand unora in flacari nici haina nu s-a ars,
Fii Doamne si cu mine, chiar de-as fugi la Tars!

La capat de milenii vom intelege, poate,
Iubirea din durere si lacrimile toate,
Te vom pricepe, Doamne, cand Iti vei spune dorul,
Si-Ti va canta in slava Ioan Botezatorul!

Nu, nu-i mai dulce chinul placerilor lumesti,
Mai dulce-i suferinta atuncea cand iubesti;
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut
E slava Ta, pe care cu-atata dor o caut!

Benoni Catană  

30 Noiembrie

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Dumnezeu?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”.” 2 Cronici 25:9

Aceasta pare să fi fost o problemă foarte importantă pentru regele lui Iuda, şi este posibil să aibă chiar mai multă greutate pentru creştinul încercat şi ispitit. Să pierzi bani nu este plăcut niciodată, şi, când un principiu este implicat, firea nu este întotdeauna gata să facă sacrificiul. „De ce să pierdem ceva folositor? Nu cumva adevărul cere un preţ prea mare pentru a fi cumpărat? Ce vom face fără ei? Aminteşte-ţi de copii şi de venitul nostru mic!” Toate aceste lucruri şi altele o mie vor ispiti creştinul să pună mâna pe câştigul nedrept, să-1 facă să se lepede de convingerile conştiinţei, atunci când acestea implică pierderi serioase.

Nu toţi oamenii pot vedea aceste chestiuni în lumina credinţei; şi chiar şi pentru urmaşii lui Isus, doctrina „trebuie să trăim” are destulă greutate. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât” este un răspuns mai mult decât mulţumitor, la o întrebare chinuitoare. Tatăl nostru ţine baierele pungii, şi El ne poate înapoia însutit ceea ce pierdem de dragul Lui. Noi trebuie să ascultăm voia Sa, şi putem fi siguri că El se va îngriji de noi. Domnul nu va rămâne niciodată dator. Sfinţii ştiu că un grăunte de pace în inimă valorează mai mult decât o tonă de aur.

Cel care îşi înfăşoară o haină ruptă în coate peste o conştiinţă liniştită a câştigat o bogăţie mai mare decât orice ar fi putut pierde. Zâmbetul lui Dumnezeu şi o închisoare sunt destul pentru o inimă adevărată; încruntarea Sa şi un palat ar însemna iadul pentru sufletele credincioase. Să vină tot ce poate fi mai rău, să se ducă toate talentele, şi noi nu ne vom pierde comoara, fiindcă ea este sus, acolo unde Christos stă la dreapta Tatălui. Intre timp, chiar şi acum, Domnul îi face pe cei blânzi să „moştenească pământul” (Matei 5:5) şi „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmi 84:11).

Meditaţii C. H. Spurgeon