Daca n-ai fi cu noi

Dumnezeu e în control

N-am fi biruitori in ceasul incercarii
Daca n-ar fi puterea Ta cu noi,
Ne-ar cobori-n adancuri valurile marii,
Ne-am pierde tinta in furtuni si ploi.

De nu ne-ai alina cu mana Ta suspinul,
Ni s-ar preface sufletu-n pustiu,
Si ochii nostri n-ar intrezari seninul
Ce e ascuns de norul cenusiu.

Ne-am prabusi fara nadejde in durere
De soarta ne-ar depinde de hazard,
De nu ne-ai picura balsam de mangaiere
In inimile noastre-atunci cand ard.

Noi nu strabatem singuri prin aceasta lume,
Te-avem pe Tine, bunule Pastor,
Pe fiecare dintre noi ne stii pe nume,
Si stii cand ranile adanc ne dor.

Nu-i incercare grea, nu-i lacrima fierbinte,
Sa n-o aline mangaierea Ta,
Fiindca ne-ai sapat pe-a Tale palme sfinte,
Si niciodata nu ne vei uita.

Suntem purtati in carul Tau de biruinta
Cand trecem prin intunecoase vai;
Tu nu ne lasi sa fim zdrobiti de suferinta,
Caci mare pret avem…

Vezi articolul original 41 de cuvinte mai mult

18 Noiembrie

„Un izvor închis, o fântână pecetluită.” Cântarea Cântărilor 4:12

Metafora aceasta, care se referă la viaţa interioară a unui creştin, tratează ideea unei taine. Este „un izvor închis”. Aşa erau izvoarele din Orient, peste care era construit un edificiu, astfel încât numai cel care cunoştea intrarea secretă putea ajunge la ele; la fel este şi inima credinciosului, după ce a fost reînnoită prin har. Există o viaţă lăuntrică tainică, care nu poate fi atinsă de nici o putere omenească. Este o taină necunoscută de alţi oameni; nu, nici chiar omul care o deţine nu poate vorbi despre ea vecinului său. Textul include nu numai taina, ci şi despărţirea. Nu este un izvor obişnuit, din care poate bea orice trecător; este unul ţinut deoparte. Este o fântână care poartă însemnul regal – sigiliul regelui; aşa că toată lumea vede că nu este o fântână obişnuită, ci una deţinută de un proprietar şi plasată într-un loc special.

La fel se întâmplă cu viaţa spirituală. Aleşii lui Dumnezeu au fost despărţiţi prin legi veşnice. Ei au fost puşi deoparte de Dumnezeu în ziua răscumpărării, şi ei sunt puşi deoparte prin posedarea unei vieţi pe care alţii nu o au. Este imposibil pentru ei să se simtă acasă într-o lume care se desfată în plăceri. Mai este şi ideea sfinţeniei. Izvorul „închis” este păstrat pentru persoană specială, şi la fel este şi inima creştinului. Ea este un izvor păstrat pentru Isus. Fiecare creştin trebuie să simtă sigiliul lui Dumnezeu asupra lui.

El trebuie să spună împreună cu apostolul Pavel: „de acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (Galateni 6:17). Altă idee proeminentă este aceea a Siguranţei. O, cât de sigură şi certă este viaţa interioară a credinciosului! Dacă toate puterile pământului şi iadului s-ar uni împotriva lui, principiul acela nemuritor există încă, fiindcă El şi-a dat viaţa pentru păstrarea ei. Şi cine este El ca să-ţi facă rău, când Dumnezeu este protectorul tău?

Meditaţii C. H. Spurgeon