Chiar daca…

Pana cand voi striga catre Tine plangand
Fara sa ma asculti, o, Doamne, pana cand?
Pentru ce ma lasi nelegiuirea s-o vad,
Asuprire, si certuri, si-atata prapad?
Cel rau biruieste pe cel neprihanit,
Pentru ce taci, Doamne, cand e nedreptatit?

Nu esti Tu din vesnicie, Sfant Dumnezeu,
Adapostul si Stanca si sprijinul meu?
Tu ai ochi prea curati raul ca sa-l privesti,
Nelegiuirea nu poti sa n-o pedepsesti;
Cum poti, Doamne, privi pe cei rai si misei
Mancand pe cei mai neprihaniti decat ei?

Doamne, Tu mi-ai dat raspuns la plangerea mea,
Ce-ai hotarat, negresit se va intampla;
Tu-mparatesti pe tronul Tau din vesnicii,
Se ingrozeste lumea de-a Tale urgii,
Dar, in oricare imprejurare ar fi,
Cel neprihanit prin credinta va trai.

Caci chiar daca smochinul nu va inflori,
Vita si maslinul daca nu vor rodi,
Chiar daca in staule nu vor mai fi oi
Si chiar daca in grajduri nu vor mai fi boi,
In Tine totdeauna ma voi bucura,
Caci esti taria si esti mantuirea mea.

Anca Winter 

9 Noembrie

„Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „așa să și umblaţi în El”. Păşiţi din har în har.

Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi ÎI uităm, dacă ÎI chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El.

Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, așa să și umblaţi în El”, Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii – acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar și Când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu, Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Mai lasa-mi, Toamna, Visele sa Zboare

Marius Alexandru - Poezii

 O noua toamna a ‘mbracat din nou gradina, Ploua cu frunze ruginite peste noi, Se risipeste-n norii gri lumina, Copacii dezgoliti parca-s strigoi. Mai lasa-mi toamna visele sa zboare, Nu-mi lua tot ceru’ albastru din priviri, Mai las-o clipa razele de soare, Sa imi zambeasca dimineata cu-a lor straluciri. Mai lasa-mi ceva frunze-n amintire, Pe ramul meu uscat deja de dor, Cateva pasari lasa-mi sa ma-nvete si inspire, Cum sa cant si cum mai sus sa zbor. Mai lasa-mi iarba verde sub picioare, Macar un fir, ca sa-mi sarute talpa mea discret, Sau poate te induri sa-mi lasi o floare, Jur, voi pastra ‘ntre noi acest secret. Dar daca totusi trebuie sa-mi iei ceva, Ia of-ul meu, tristetea si durerea mea, Le-ascunde bine-n departare… undeva, Cand pleci cu frigul si cu vremea rea. Mai ia-mi si dorul, poarta-mi-l cu vantul, Printre stele catre minunata Tara, Lasa-mi, te rog, in suflet…

Vezi articolul original 11 cuvinte mai mult