Dă-mi Dragostea !

Când toate rând pe rând au să se strice,
Căci vremuri tot mai rele-s pe pământ,
Pe noi, pe credincioși să nu ne-nfrice
Având speranța dată prin Cuvânt.

Când sfintele valori sunt demontate
Cuvântul va rămâne neschimbat
Lumina Lui, prin toate va străbate
Și-a Lui valori nu vor pieri vreodat’

Credința și Nădejdea vor rămâne
Și Dragostea la fel va rămânea
Pe-acest pământ nicicând nu vor apune
Dar cea mai mare este Dragostea.

O Dragoste, din Cer, Dumnezeiască,
Sublim fior venit din veșnicii
Ce inima o face ca să crească
Cu-atâta dor, mereu te-aștept să vii.

O, Doamne, dă-mi o dragoste mărită
Să pot și eu pe alții să-i iubesc
Și-atunci când nu mi-e calea însorită
Și-atunci când multe piedici întâlnesc,

O, Tată, dă-mi o dragoste-înțeleaptă
Discernământul sfânt să-l dobândesc
Să pot să-ndrept pe mulți pe calea dreaptă
Să pot mereu s-ajut… și să iubesc.

O dragoste atentă, iscusită
Să-mi dai în viața asta de pripas
Celor căzuți, loviți de vreo ispită
Chemarea împăcării să le-o las,

Te rog să-mi dai o dragoste agilă
Pentru acei ce sunt descurajați,
Căci sunt atâția ce-Ți imploră milă…
Să simt cu ei… să fie ascultați,

S-am dragostea ce chiar dacă-i ascunsă
De-acei orbiți, de-a lumii înțelepți,
Intrând pe-acea cărare nepătrunsă
Înspre Lumină, Doamne să-i îndrepți.

Aș vrea să am o dragoste vădită
Să-mi țină-aprins al sufletului dor
Ca-n ziua cea măreață, fericită
Cu-a ei aripi spre Tine ca să zbor,

Și-n palma Ta să stau o veșnicie
Să strălucesc mereu ca și o stea
Mulțumitor că Tu mi-ai dat și mie
Prin harul Tău Isuse, Dragostea.

Iar pentru Har, Nădejde și Credință
Și Dragostea primită de la Tine
Voi ridica un steag de biruință
Pentru minunea ce-ai făcut din mine.

Daniel Hozan

Publicitate

2 gânduri despre &8222;Dă-mi Dragostea !&8221;

  1. Ador poeziile îmi place să le recit. Îmi plac mult poeziile lui Daniel Hozan.Am recitat din ele în biserică. Și sper să mai recit. Mă rog Domnului să-l binecuvinteze cu înțelepciune, că să mai scrie poezii tot atât de frumoase. Alese binecuvântări cerești și

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s