„Iată că te-am săpat pe mâinile Mele.” Isaia 49:16
Fără îndoială că mirarea este concentrată în cuvântul „iată”, şi mărită de fraze dinainte: „Sionul zicea: m-a părăsit Domnul, si m-a uitat” (Isaia 49:14). Cât de uimită pare să fie mintea divină văzând această necredinţă! Ce poate să fie mai uimitor decât temerile şi îndoielile nefondate ale poporului favorizat de Dumnezeu? Cuvântul iubitor de mustrare al Domnului ar trebui să ne facă să roşim. El strigă: „Cum aş putea să te uit, dacă te-am săpat pe mâinile Mele? Cum îndrăzneşti să te îndoieşti de Mine, dacă amintirea ta este săpată în trupul Meu?” O, necredinţă, ce minune ciudată eşti!
Nu ştim de ce să ne mirăm mai mult; de credincioşia lui Dumnezeu, sau de necredinţa poporului Său. El îşi tine făgăduinţele de o mie de ori, dar următoarea încercare ne face să ne îndoim de El. El nu ne dezamăgeşte niciodată. El nu este niciodată o fântână secată. El nu este niciodată un soare care apune, un meteorit trecător, sau un abur care piere; totuşi, noi suntem chinuiţi încontinuu de temeri, încercaţi de bănuieli, şi necăjiţi de nelinişte, de parcă Dumnezeul nostru ar fi un miraj din deşert „Iată” este un cuvânt care stârneşte admiraţia. Aici avem, într-adevăr, o temă de admiraţie.
Pământul şi cerurile ar trebuie să fie uimite văzând că răzvrătiţii s-au apropiat atât de tare de inima iubirii infinite, încât au fost săpaţi în palmele Sale. „Te-am săpat”. Nu spune „am săpat numele tău”. Numele este acolo, dar asta nu e totul: tu eşti acolo, pe deplin. Observă această plinătate! Am săpat persoana ta, imaginea ta, cazul tău, împrejurările tale, păcatele tale, ispitele tale, slăbiciunea ta, nevoile tale, lucrările tale. Te-am săpat pe tine, totul despre tine, tot ce te priveşte. Le-am pus pe toate acolo. Vei spune din nou că Dumnezeul tău te-a uitat, ştiind că te-a „săpat pe mainile”Sale?
Meditaţii C. H. Spurgeon
Dumnezeu e în control 