Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite

…Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite
Ce cad domol din ramuri… în tăcere jos
Și în culori de nedescris… de pași strivite
Doar amintiri îți lasă covorul preafrumos.
Azi privești în urmă… la anii vieții tale…
Cu o durere tristă-n suflet și îți pare rău
De amprenta pașilor lăsați pe a ta cale
Și recunoști că se va sfârși și drumul tău.

Uimit, te întrebi cum au zburat așa ușor
Și îngândurat prinzi frunzele în palma-ți caldă
Căci anii tăi s-au scurs… ca apa din izvor
Și în suflet ți-au lăsat un dor aprins să ardă.
Tu singur stai aici… în prag de veșnicie…
Și te gândești la zilele fără folos trăite
Când nu mai simți în viață nici o bucurie
Fără speranță… și cu puterile slăbite…

Ești copleșit de-un dor cu o liniște adâncă
Și inundat de cuget cu atâtea întrebări…
Nu găsești răspuns căci gânduri te frământă
Iar toamnele vieții îți rup frunzele de ieri.
Simți o tristețe în suflet că este un sfârșit
Căci zilele se scurg… și totul este trecător
Iar perii albi îți dau de știre că ai îmbătrânit
Și că orice om pe acest pământ e muritor.

Trec iute anii tăi… se duc, nu-i mai oprești
Și azi… stai trist și singur la răscruci de drum
Te copleșește amintirea unde-ai fost și unde ești
Îți pare rău… și plângi nemângâiat acum…
…Tu azi privești mai trist la frunzele strivite
Ce se rup… din calendarul vieții tale…
Cu ochii plini de lacrimi și visuri neîmplinite
Spre nicăieri te uiți în ceas de disperare…

Dar totuși simți un dor… un dor de veșnicie
Și ai vrea să te avânți spre culmile divine
Căci un sfânt fior îți aduce o dulce bucurie
Ce spre ceruri te atrage, spre zările senine.
Azi Hristos te cheamă să vii așa cum ești
Spune-i tot și plânge-ți vina ta la pieptul Său
El a murit pe cruce ca tu veșnic să trăiești
Prin jertfa Lui pe Golgota în rai cu Dumnezeu.

 Mihail Cebotarev 

22 Octombrie

„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” Osea 14:4

Aceasta propoziţie este o fărâmă de divinitate în miniatură. Cel care îi înţelege sensul este un teolog, şi cel care se poate E cufunda în plinătatea ei este un învăţător al lui Israel. Este o condensare a mesajului glorios al mântuirii, care ne-a fost adusă prin Christos Isus, Răscumpărătorul nostru. Înţelesul se leagă de cuvintele „cu adevărat”. Acesta este modul glorios, potrivit, divin prin care coboară dragostea din cer pe pământ, o dragoste nemijlocită revărsată peste cei care o doresc, o caută şi o cer. Este, într-adevăr, singura cale pentru ca Dumnezeu să ne iubească aşa cum suntem. Textul dă o lovitură de moarte oricărei potriviri: „îi voi iubi cu adevărat”.

Dacă ar fi nevoie de o potrivire din partea noastră, Dumnezeu nu ne-ar putea iubi cu adevărat; iubirea Lui s-ar micşora din cauza neputinţei noastre. Dar El spune: „îi voi iubi cu adevărat”. Noi ne plângem: „Doamne, inima mea este atât de împietrită”. El răspunde: „te voi iubi cu adevărat”. Noi spunem: „Dar nu îmi simt nevoia aşa cum ar trebui. Nu simt dorinţă sufletească, aşa cum aş vrea”. Şi El răspunde: „nu te iubesc fiindcă simţi sau doreşti. Te iubesc cu adevărat”. Aminteşte-ţi, dorinţa sufletului nu este o condiţie, fiindcă nu există condiţii. Legământul harului nu are condiţionări. Fără nici un merit al nostru, ne putem întemeia pe făgăduinţa lui Dumnezeu făcută prin Christos Isus, care a spus: „oricine crede în El, nu este judecat” (loan 3:18).

Este o binecuvântare să ştii că harul lui Dumnezeu este cu adevărat al nostru, oricând, fără pregătire, fără potrivire, fără bani, fără preţ! „Îi voi iubi cu adevărat”. Aceste cuvinte alungă îndoielile; într-adevăr, textul a fost scris special pentru cei neascultători: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor; îi voi iubi cu adevărat” Neascultătorule, cu siguranţă că generozitatea făgăduinţei îţi frânge inima, aşa că întoarce-te şi caută faţa Tatălui tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon