Întoarcere

Mă-ntorc să bat la porțile-ndurării,
Un biet pribeag ce-a rătăcit cărarea,
Mă-ntorc știind că nu m-ai dat uitării,
La pieptul Tău îmi caut alinarea.

Mă-ntorc să bat la ușa milei sfinte
Din lumea rea, haină, nemiloasă,
La ruga-mi slabă ia, te rog, aminte,
Căci vin, ca fiul cel pierdut, acasă.

Mă-ntorc sărac, nevrednic de iertare,
Am risipit comoara vieții dată,
Desculț, flămând, cu hainele murdare,
Primește-mă ca slugă-ndatorată!

Cu pocăință mă întorc la cruce
Să-mi plâng păcatul răzvrătirii mele,
Din Golgota izvor de viață curge,
Mai lasă sfântu-Ți sânge să mă spele!

Mă-ntorc și vreau să te urmez, Isuse,
Iau jugul Tău, iau sarcina-Ți ușoară,
Pe calea Ta sunt bucurii nespuse,
Iubirea Ta-i cea mai de preț comoară!

Olivia Pocol 

31 Octombrie

„Pune în mine un duh nou şi statornic.” Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna.

Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc.

„Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

El a știut

Referințe

Ioan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman  

30 Octombrie

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu uita de schimbarea orei!

Ciprian I. Bârsan

Vezi articolul original

Convingere deplină

Cu-adâncă, sfântă-ncredințare
Ce se răsfrânge în lucrare
Trăim cu gândul la cununi
Ținând stindardul la ’nălțime
Ne implicăm în misiuni
Cu noi fiind Sfânta Treime.

Convinși că harul revărsat
Cu bucurii ne-a-nfășurat
Nu ne lăsăm purtați de vânt
Spre spații pline de primejdii
Și cu un spirit neînfrânt
Învingem starea deznădejdii.

Gustând la fiecare pas
Din exaltările de-Acas’
Continuăm urcușul greu
Înlăturând din cale pietre
Știind că ce dă Dumnezeu
E cea mai minunată zestre.

Lăsăm în urmă mărturii
Nu colb sau fum sau datorii
Ci animați de-un gând pios
Ne înțelegem pribegia
Și știm c-alături de Hristos
Ni se dublează energia.

Fără vreo urmă de-ndoială
Și fără umbră de sfială
Vom proclama și-n viitor
A cui prezență ne animă
Știind că dincolo de nor
E-o altă stare și-altă climă.

George Cornici

29 Octombrie

„lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă.

„ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă.

Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fiul risipitor

Vreau partea mea vorbi grăbit
Spre tatăl unul dintre fii
Să împărțești azi tot ce ai
A tale multe bogății.

În lumea largă am să plec
M-am săturat oricum de casă
Eu vreau cu alții să petrec
De voi acum nici nu-mi mai pasă.

Și a plecat cu argintu-n brâu
Și-a hoinărit prin țări străine
Trăind în patimi și-n desfrâu
Ne-având grija zilei de maine.

Dar iată că într-o bună zi
Sa dus ultimul ban din pungă
Și a ajuns porcar la porci
Și-a început cu amar să plângă.

Muncind din greu și-a amintit
De casa lui cea părintească
De-un tată ce plângea zdrobit
De alegerea lui nebuneasca.

Mă voi întoarce, a șoptit:
La tata e belșug de toate
Îl voi ruga să mă ia rob
Și să îmi ierte a mele fapte.

Pe drumu întoarcerii ‘napoi
Cel ce plecase odinioară,
Bogat, se întorcea acum
Sărac, purtând o grea povară.

Își amintea cu drag de casă
Parcă privea într-un album
Dar oare cine îl așteaptă?
E tata, chiar acolo-n drum.

Aduceți haina cea frumoasă
Tăiați vitelul îngrășat
Dați-i o încălțăminte nouă
Că a fost pierdut și sa aflat.

Și puneți-i i inelul în deget
Înel de fiu de împărat…
Dar tată am venit la tine
Să mă primești ca pe un argat.

Ai rătăcit în lumea largă
Prin intuneric și pustiu
Dar te primesc cu bucurie
Trăiește iar de azi ca fiu.

Voi cei îndepărtați de casă
Ce pribegiți pe a lumii căi
Va așteaptă un Tată bun acasă
Lăsați azi calea celor răi.

Veniți la mine zice Domnul
Căci sânt un Tată minunat
Lăsați plăcerile vieții
Și întoarceți-vă din păcat.

Și spuneți nu, de azi nainte
Vieții voastre de hoinar
Că ați rătăcit destul prin lume
Căzând ades printre tâlhari.

E timpul să te întorci acasă
Cât Tatăl te așteaptă in prag
Căci într-o zi sa închide ușa
Și ai să rămâi pe veci pribeag.

Dinu Ciolte

28 Octombrie

„Eu v-am ales din mijlocul lumii.” Ioan 15:19

În acest text se vorbeşte despre un har deosebit şi o privire discriminatorie, fiindcă unele persoane sunt obiectul afecţiunii divine. Nu vă temeţi să zăboviţi asupra înaltei doctrine a alegerii. Când eşti deprimat şi disperat, găseşti în aeastă asigurare un leac alinător. Cei care se îndoiesc de doctrina harului sau o lasă în umbră, riscă să piardă cei mai aleşi struguri din Eşcol; ei pierd vinurile rafinate şi delicatesele bogate. Nu există nici un balsam în Galaad care să se compare cu ea. Dacă mierea din pădure i-a luminat ochii lui Ionatan, mierea acestei doctrine îţi va lumina inima, ca să iubeşti şi să înveţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Mănâncă, şi nu te teme că te vei sătura prea tare. Trăieşte numai din această hrană aleasă, şi nu te teme că este o dietă prea severă. Hrana de la masa Regelui nu poate face rău curtenilor. Încearcă să-ţi cultivi mintea, ca să poţi înţelege tot mai mult din dragostea eternă, Atotcuprinzătoare şi discriminatorie a lui Dumnezeu. După ce ai urcat pe culmea acestei alegeri, zăboveşte pe muntele vecin, cel al legământului de har. Poruncile legământului sunt stâncile care ne apără; poruncile şi Isus Christos, Garantul, sunt locul de adăpost al sufletelor.

Sângele Lui, poruncile şi legământul
Mă vor păzi în mijloc de furtună
Când toţi cei tari îşi părăsesc cuvântul
Eu mă întemeiez pe legea cea divină.

Dacă Isus s-a angajat să mă ducă în slavă, şi dacă Tatăl a promis că mă dă Fiului ca parte din răsplata lucrării sufletului atunci, suflete, eşti în siguranţă, fiindcă Dumnezeu este credincios şi Isus este însuşi Adevărul. Atunci când a jucat înaintea chivotului, David i-a spus Micalei că alegerea 1-a înedemnat să joace. Vino, suflete, şi bucură-te în faţa Dumnezeului harului; joacă pentru bucuria din sufletul tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ai fost langa mine in furtuna

Sorin si Daniela Piu