Când toamna vine altfel…

Când dă rugina-n frunze, în castani,
La ultimul cântat de ciocârlie,
Revine toamna ca și-n ceilalți ani,
Cu-a ei faimoasă trenă arămie.

Cu zor, țâfnoasă, mătură răzoare,
Cu bruma arde pajiștile-n cale,
N-o-nduioșează vreun suspin de floare,
Nici că-n noroi plâng gingașe petale.

Ne-nduplecată cu apusa vară,
Ea scoate vânturi reci de prin cămări,
Să-i stingă soarelui aprinsa pară,
Cu norii grei cernind senine zări.

Apoi pufnește răpăind în geamuri
C-a lunii uitătură e sașie,
Că n-au rămas nici huhurezi pe ramuri,
Că lumea-i, dintr-odată, cenușie!

La fel e omul, tot zorind pe drumuri,
Nesocotește darul tinereții,
Umbrește-al ei frumos cu-ai țâfnei „fumuri”
Și-apoi se frânge-n aspra toamnă-a vieții.

Olivia Pocol 

27 Septembrie

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul! „Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15).

Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine.

Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Meditaţii C. H. Spurgeon