Mai sus de stele

Mai sus de stele, mă așteaptă-un Rege
Un Domn Etern, un Tată iubitor,
E cel care când tac mă înțelege
Și când suspin, nu stă nepăsător.

De câte ori mă-împiedicam pe cale
Cădeam plângând, rănindu-mă ades,
Și nu vedeam ‘nainte nicio vale
Doar drum cu pietre, așa l-am ales….

Treceau pe-alături toți cu nepăsare
Căci mă vedeau pe mine ca un scrum
Și îmi părea că n-am nicio scăpare,
Că mor așa, la început de drum.

Dar am simțit îndată o putere
Era o mâna ce mă ridica,
Și-atunci nu mai simțeam nicio durere
Căci Mâna Blândă, rana-mi vindeca.

De-atunci El nu mă lasă niciodată
Și nu mai pot cădea pe drumul meu
Căci dragostea și mila Lui de Tată
Nu m-a lăsat când era cel mai greu.

Și azi cu-atâta grijă mă veghează
Mă poartă-n Carul Său Biruitor
De tot ce e murdar mă-depărtează,
Ca să ajung in cer triumfător.

Și știu că vine-odat-o zi măreață,
Când dorul meu cumplit se va sfârși
Și-l voi vedea pe Domnul meu in față
Pe cel ce rana grea-mi tămădui.

Silvia Verhovețchi  

25 Septembrie

„Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace!

Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33).

Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon