VEȘMÂNT DE TOAMNĂ

Ciprian I. Bârsan

Toamnă roșie-gălbuie
Ce foșnești cu frunze-n zbor
Tu plutești prin văi silhuie,
Pe a vieții cărăruie
Ca un basm multicolor

Toamnă blândă, aurie
Cu veșmântu-ți diafan
Ce aleasă bogăție
Îți conduci spre veșnicie
Mai aproape an de an?

Filele de viață smulse,
Nu le mai pot alipi
Frunze vii sau frunze-ascunse
Gânduri mari sau nepătrunse
S-au pierdut prin văi pustii.

Mi-ai zburat spre neființă
Doruri, vise și trăiri
Oare este cu putință
Să găsesc o nouă știință
De eterne împliniri?

Frumusețea ta-nțeleaptă
Mă învață să mai sper
În cădere frunza dreaptă
Își înalță înc-o treaptă
Pe cărarea către cer
și ca ea, mă văd asemeni
În vârtej amețitor,
Aruncându-mi printre semeni
Doruri, vise ce le semeni
Spre folosul tuturor.

Toamna mea cea arămie,
Cu scântei de verde-n păr,
Tu mă-mbraci cu o mantie
Aurie-n veșnicie
și mă duci spre Adevăr

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne,
Pentru harul nesfârșit!
An de an mi-ai…

Vezi articolul original 14 cuvinte mai mult

Când inima ți-e plină de iubire

Când inima ți-e plină de iubire,
Iubești pe orice muritor,
Așa cum te-a iubit Domnul pe tine,
Și te-a făcut biruitor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Vezi doar ce-i bun în ai tăi frați,
Și-ai îndura pentru ei și ocara,
Așa cum Domnul pentru tine a-ndurat!

Când inima ți-e plină de iubire,
Ești milos și iertător,
Cum Domnul milă a avut de tine,
Și de întregul Său popor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Îl ridici pe cel căzut în drum,
Pe rană-i pui sfântă alifie,
Și spre Domnul slavei îl îndrumi!

Când inima ți-e de iubire plină,
Îți pasă de cei rătăciți,
Și îi conduci cu dragoste deplină,
Spre calea celor mântuiți!

Când inima ți-e de iubire plină,
Tu ‘naintezi pe drum cântând,
Și nu te oprește nici dispreț, nici ură,
Ești fericit, în El crezând!

Când inima ți-e de iubire plină,
Adu-ți aminte de Hristos,
Că așa a simțit El dragoste și milă,
Pentru omul slab și păcătos!

Când inima ți-e plină de iubire,
Nu uita că iubirea este El,
Și dacă poți păși cu dragoste ‘nainte,
Mulțumește lui Emanuel!

Margit Biro 

21 Septembrie

„Mă voi bucura să le fac bine.” Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17).

In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Meditaţii C. H. Spurgeon