E timpul să stai în picioare

„Și El a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală de scriitor la brâul lui. Și Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății și fă un semn pe frunțile oamenilor care suspină din cauza urâciunilor care se fac.” Ezechiel 9:4

E timpul ca să dovedești
Prin viața ta ce-i Adevărul
Unde pășești să strălucești
Cum a făcut Mântuitorul.

E timpul să stai în picioare
În atâtea văi ca valea Dura
Cu curaj sfânt, determinare
În lacrimi s-onorezi Scriptura.

E un nor de martori înainte
Ce au scris cu viața lor istorii
Și sus, pe plaiurile sfinte
Ei se numesc biruitorii.

Ești fiu al Regelui Suprem,
Biruitorul peste moarte
Și porți pe frunte al Lui semn
Iar numele ți-e scris în carte.

Să lupți când îți pare ostilă
Cărarea crucii, și mai grea
Să porți și tu haina umilă
A Domnului în viața ta.

Nu-ți pierde inima, fii tare
Ridică-te și tu să scrii
În rândul sfinților, onoare
Pe-a vremii file, pe vecii.

Gabriela Bucur

13 Septembrie

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: „pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5).

Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. „calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31).

Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!

Meditaţii C. H. Spurgeon