Mană sub cerul toamnei

Referințe

Galateni 6:7-9

Ni-s frunțile în ropot de sudoare,
Ni-e dorul frânt sub cerul pământiu,
Udând cu lacrimi lanuri în văpaie
Și semănând adesea prin pustiu.

Am semănat poate sclipiri de bine,
În glastra neputințelor de jos,
Am semănat și jale, și iubire,
Pe un pământ al urii, nisipos.

Am strâns în pumni sămânța de jertfire,
Când totul ne părea de ne-nțeles
Și am plantat-o-adânc, cu mulțumire,
Pe-al așteptării-ntins și straniu șes.

„Ce-anevoios se seamănă răbdarea!”
Ne-am spus, pășind timid, pe lâng-un vis.
„Ce greu de încolțit este iertarea,
Când ești străpuns de răni de neînvins!”

„Cu câtă trudă se plantează bobul
Luminii prin înșiruiri de spini
Și cât de însetat este ogorul,
Sub arșița tăcerilor de-argil!”

Ce trist ecou! Să crezi că-ntr-o Sahară
Rodește lanuri bobul auriu…
Pământul firii n-are Primăvară,
Ci numai nopți de secete-n pustiu!

Cu frunțile-ncărcate de sudoare,
Lin, ne-am brăzdat din lacrimă și spini
A frângerii de sine dulce cale,
Pe-un sol profund – făgașe de lumini.

Și tot trudind, aievea, prin pustie,
Udând cu lacrimi seceta cea mare,
Cu Rut am stat și-am așteptat să vie
Boazul veșniciei viitoare.

L-am regăsit pe Răstignit pe cruce
Și-am plâns și noi sub tristul ei decor.
El ne-a pătruns cu Chipu-I cel mai dulce
Și ne-a născut, prin Duhul Său, din nou.

Ni s-a ivit ca zorile senine,
Ca roua tresărind pe jarul verii…
Ne-a pus în suflet flacără, din Sine,
Și-n brazde, -adânc, sămânța învierii.

Și-acum, neobosiți, vom strânge rodul,
Sub cerul larg al toamnelor de jos!
Vom secera și zbuciumul, și dorul,
Crescute-acum pe-un strat de har mănos.

Căci, primăvara, semănând în Duhul,
Netulburați, grăunțele iubirii,
Jos, vom primi din rodul Său belșugul,
Iar sus în cer – răsplata nemuririi.

Alexandra-Ligia Negru 

7 Septembrie

Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.” Marcu 2:4

Credinţa este plină de invenţii. Casa era plină, mulţimea bloca uşa, dar credinţa a găsit o cale de a ajunge la Domnul şi de a aşeza patul slăbănogului în faţa Sa. Dacă nu-i putem aduce pe păcătoşi la Isus prin metode obişnuite, ar trebui să folosim unele extraordinare. Se pare că, potrivit cu cele spuse în Luca ţiglele de pe acoperiş trebuiau îndepărtate, şi acest lucru provoca praf, dar şi pericol pentru cei de jos. Dar dacă este un caz urgent, nu trebuie să ţinem seama de riscuri şi de stricarea unor proprietăţi. Isus era acolo ca să vindece, şi orice s-ar fi întâmplat, credinţa a înfruntat totul pentru ca sărmanul slăbănog să aibă păcatele iertate.

O, dacă am avea mai multă credinţă ca aceasta! Nu am putea oare, dragă cititorule, să o căutăm în dimineaţa aceasta pentru noi înşine şi pentru semenii noştri lucrători, şi nu vom încerca să facem astăzi nişte fapte de iubire pentru suflete şi pentru slava Domnului? Lumea inventează mereu; geniile servesc toate scopurile dorinţei umane. Nu ar putea să inventeze şi credinţa, şi să atingă, prin noi mijloace, pe nenorociţii care pier în jurul nostru? Prezenţa Lui Isus a întărit curajul celor patru prieteni care purtau patul slăbănogului.

Este Domnul cu noi acum? I-am văzut fata în dimineaţa aceasta? Am simţit puterea Lui vindecătoare în sufletele noastre? Dacă este aşa, atunci, pe uşă, pe fereastră, sau prin acoperiş, să trecem peste toate piedicile şi să lucrăm să aducem sufletele bolnave la Isus. Toate mijloacele sunt bune şi corecte atunci când credinţa şi dragostea sunt puse la lucru în câştigarea sufletelor. Dacă foamea de pâine poate sparge pereţi de stâncă, cu siguranţă că foamea de suflete nu va fi mai prejos. O Doamne, grăbeşte-ne în găsirea mijloacelor de aducere a bolnavilor la Tine, dă-ne curaj să le putem înfăptui, oricare ar fi consecinţele.

Meditaţii C. H. Spurgeon