Toamna istoriei

Deşi elegia există
În lacrima toamnei,în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.

E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat,tot mai reci,
Frunzişul îl smulg,îl ridică
În stol pastelat,ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.

Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.

O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.

O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări,profeţit,
Menit ca să smulgă,să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.

E toamna finală,e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.

În toamna sfârşitului,doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie,e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.

Simion Felix Martian

6 Septembrie

„In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii.

Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni îh lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false.

Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon