Suntem vinovaţi

Suntem vinovaţi de tăcere,
De rugi ce-am uitat să-nălţăm,
De prea mult huzur şi plăcere,
La care cu greu renunţăm.

Suntem vinovaţi de-o lumină
Ce moare încet, sub obroc,
Uleiul în vas se termină
Şi n-avem ce pune în loc.

Suntem vinovaţi de mândrie,
Emitem pretenţii de „zei”,
Dar, fără divina tărie,
În duhul rămânem pigmei.

Suntem vinovaţi şi de lene,
Că nu-şi mai dă nimeni silinţa,
Cu scuze abile, viclene
Mereu ne-adormim conştiinţa.

Suntem vinovaţi de-ncălcare
A celor mai sfinte precepte,
Acum preferăm răzbunarea,
Iertarea şi mila… s-aştepte!

Suntem vinovaţi de-mpietrire
Şi singuri pe noi ne-osândim,
Uitat-am de mult de smerire,
Cu false valori ne-amăgim.

Suntem vinovaţi de credinţa
Ce-i moartă în noi, în prea mulţi,
Apatici privim suferinţa
Atâtor flămânzi şi desculţi…

Suntem vinovaţi fiindcă somnul
În mreaja tihnirii ne-a prins,
Aproape la uşă-i chiar Domnul,
Iar focul în candelă-i stins…

Suntem vinovaţi, ştim prea bine,
E vremea căinței, o știm!
Prea mult harul nu va mai ţine,
O clipă să nu şovăim!

Olivia Pocol 

30 Septembrie

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.” Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă II lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să II laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu.

Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219.

Dacă nu II lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Asteptare

Eu Te-am rugat sa imi raspunzi la rugaciune,
Iar Tu m-ai binecuvantat cu asteptarea,
Si-n loc sa am in inima amaraciune,
Am invatat ce pretioasa e rabdarea.

Mi-ai aratat ce-nseamna sa depind de Tine,
Sa imi abandonez in mana Ta vointa,
Caci Tu faci toate sa lucreze inspre bine
Pentru acei ce-au mostenit fagaduinta.

Eu stiu ca rugaciunea mea a fost primita
‘Naintea tronului de har si de-ndurare,
Si ca-mi vei da raspuns la vremea potrivita,
Dar, cat doresti sa mai raman in asteptare,

Te laud si Te preamaresc cu multumire,
Incredintat de harul Tau, care ma tine,
Ca hotararea Ta provine din iubire,
Ca vrei sa straluceasca chipul Tau in mine.

„Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie.” Proverbe 10:28a.

 Anca Winter 

29 Septembrie

Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana.” Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu.

Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus.

Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară” (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Manase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat.

Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat
Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ruga mamei

Copilul meu, din frageda-ți pruncie,
Când primii pași încrezător făceai,
Ți-am povestit despre credința vie,
De Creator și despre veșnicie,
De două căi ce duc la iad, sau rai.

Am semănat în mintea ta firavă
Sămânța vie-a sfântului Cuvânt
Și m-am rugat cu sârg, fără zăbavă,
Să cadă ploile de har din slavă,
Să-nmoaie-al inimii-mpietrit pământ.

Ți-am fost aproape-n ceasul șovăielii,
N-am contenit să stărui și să sper
C-avem un Dumnezeu al rânduielii,
Că smulge El neghina îndoielii
Și vei aduce roadă pentru Cer.

Te-am îndrumat cum am știut mai bine
Și ți-am croit cărarea dinadins,
Știind că și cel rău pe urmă-ți vine
Să te-amagească, pe cărări străine
N-am vrut să rătăcești în noapte prins…

Ajuns acum la-a drumului răscruce,
La-a Sa chemare astăzi dai răspuns,
Nu știi de-o fi vreun mâine, ori ce-aduce,
Te-ai hotărât să te oprești la cruce,
În moartea Lui să fii și tu ascuns.

Cât voi trăi, așa cum m-oi pricepe,
Voi mijloci, voi fi străjeru-n post
Să văd în duh ce mintea nu concepe,
Că lupta pentru tine-acum începe
Și de la tine se va cere-un cost!

Dar nu te teme, Domnul nu te lasă,
El ține ce-a promis, așa să crezi!
De vrei s-ajungi în țara glorioasă,
La nunta Mielului să stai la masă,
Oricât de greu e drumul, să-L urmezi!

Olivia Pocol  

28 Septembrie

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, si vede pe toţi fii oamenilor.” Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală.

Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. Nu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie.

Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măret cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când toamna vine altfel…

Când dă rugina-n frunze, în castani,
La ultimul cântat de ciocârlie,
Revine toamna ca și-n ceilalți ani,
Cu-a ei faimoasă trenă arămie.

Cu zor, țâfnoasă, mătură răzoare,
Cu bruma arde pajiștile-n cale,
N-o-nduioșează vreun suspin de floare,
Nici că-n noroi plâng gingașe petale.

Ne-nduplecată cu apusa vară,
Ea scoate vânturi reci de prin cămări,
Să-i stingă soarelui aprinsa pară,
Cu norii grei cernind senine zări.

Apoi pufnește răpăind în geamuri
C-a lunii uitătură e sașie,
Că n-au rămas nici huhurezi pe ramuri,
Că lumea-i, dintr-odată, cenușie!

La fel e omul, tot zorind pe drumuri,
Nesocotește darul tinereții,
Umbrește-al ei frumos cu-ai țâfnei „fumuri”
Și-apoi se frânge-n aspra toamnă-a vieții.

Olivia Pocol 

27 Septembrie

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul! „Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15).

Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine.

Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Geneză

Noi spunem că totul a izvorât din gol,
Golul acela ce conținea nevoia,
Din somnul unui singur demiurg
Din care spațiul și vremurile curg,
Să zidească visul ce-i împlinește voia,
Voia de a fi izvorul tuturor!

Nu știm ce-a fost, iar de vom ști vreodată,
Ar trebui să fim asemeni celui care,
S-a dăruit, nepăsător că moare,
Ca să devină conștiință preacurată!

Scânteia lui e peste tot și-n toate,
În cele ce-au fost, în toate câte sunt
Și vor fi, căci mai presus de moarte
Toate sunt una: Dumnezeu cel sfânt!

 Nicu Hăloiu