Rugăciune în fluxul mareei

Când valuri te-atacă-n amurg,
Mareea uriașă, de flux,
Te-aruncă-n nisip, pe genunchi
E timpul de -aprins iar un rug:
E vremea-nchinării cu sârg, :
Cu -Osana prinsă-n mănunchi.

Plutim toți pe marea vieții,
Ne luptăm cu talazuri ce bat,
Vâslim vioi în anii tinereții,
Aproape ne-afundăm, pe-nserat,
Pe plute, bătrâni se mai zbat;
Navigăm spre zorii dimineții, … .

Privim cu nădejde în zare,
E a patra strajă din noapte:
E oare, Isus, Cel ce- apare?
Să ne scoată la liman, doar El poate,
El ne-a izbăvit de la moarte,
O, vine, pășind iar pe mare!

Se-aude-o cântare divină:
O, înotători visători,
Voi mergeți spre Țara Sublimă,
Spre-Ostrovul cu sfinte comori:
Dar Domnul revine pe nori
Să zburăm cu El, în lumină!

Marinau Daniela

25 August

„Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.” Cântarea Cântărilor ?

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53).

Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înţelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei.

De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-L primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon