Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise
Când prin profeți vestirea s-a făcut?
Și cine-atuncea când se împlinise,
Al Domnului braț Sfânt au cunoscut?

El a crescut ‘naintea Lui, în toate
Ca o odraslă slabă, încercat
Ca un lăstar ce-abia să crească poate
Care răsare-într-un pământ uscat.

N-avea vre-o frumusețe oarecare
Nici străluciri la El nu s-au văzut
Și-atrăgător a Lui înfățișare
N-avea nimica să ne fi plăcut.

Disprețuit de toți, cu prisosință
Fără motiv de oameni părăsit
Obișnuit cu-atâta suferință
Om al durerii nemaiîntâlnit.

Ce soartă tristă Îi cuprinse viața
Și-atât de mult dispreț Lui i s-a dat
Că de la El îți întorceai și fața
Iar noi în seamă nici nu Lam băgat.

Dar totuși El a noastre suferințe
Smerit, de bunăvoie le-a purtat
Durerile și-a noastre neputințe
Asupra Lui deasemeni le-a luat.

Noi am crezut că sunt pedeapsă toate
Că Domnul l-a lovit și l-a smerit
Dar El era străpuns pentru păcate
Pentru fărădelegea noastră fu zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduse
Întreagă peste El căzu din plin
Prin rănile pe trupul Lui depuse
Suntem acum tămăduiți deplin.

Noi rătăceam, cu toți mergând grămadă
Ca niște oi pe-un drum fără păstor
Dar Domnul-asupra Lui făcu să cadă
Nelegiuriea noastră-a tuturor.

Când asupriri și chinuiri primise,
Ca și un miel pe care-l duci să-l taie,
N-a zis nimic și gura nu-și deschise
Precum la tuns nimic nu zice-o oaie.

Căci El a fost luat prin apăsare
Când nemiloase mâini L-au înfășcat
Prin judecată fără apărare
În care-a fost la moarte condamnat.

Dar câți din vremea Lui aveau credință
Că El, fusese șters așa ușor
Lovit și omorât prin suferință
Pentru păcatu-ntregului popor?

Între ce răi dar, groapa Lui i-o puse
Mormântul, la un loc cu cel bogat
Deși nelegiuiri El nu făcuse
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Dar Domnu-n judecata Lui Cerească
Găsi cu cale și de cuviință
În felu-acesta crunt ca să-L zrobească
Prin neîndurătoarea suferință.

Dar, după ce se va jerfti pe Sine
Pentru păcat, sămânța-și va zări
Trăi-va mult și-n mâinile-i divine
Lucrarea Domnului va propăși.

Își va vedea tot rodul muncii Sale
Sămânța de urmași ce s-or scula
Și-or străluci ca stelele pe cale
Iar sufletul I se va-nviora

Prin cunoștință Robul Meu va pune
Pe mulți in starea după voia Mea
Povara de păcat va lua anume
Acel Neprihănit asupra Sa.

De-aceea-I voi da partea pe vecie
Cu-aceia mari și cu acei cucernici
El merită-n etern pe tron să fie
Și prada va-mpărți cu cei puternici.

Pentru că Însuși El S-a dat la moarte
Cu cei fărădelege numărat
Păcatul celor mulți ca să le poarte
Și pentru vinovați El sa rugat.

Daniel Hozan

23 August

„Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.” Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată.

Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă.

Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Meditaţii C. H. Spurgeon