Minunea petrecută pe Muntele Tabor …

Minunea petrecută pe Muntele Tabor,
Ne-arată iar Hristosu-ntr-a Sa Dumnezeire,
Schimbând înfăţişarea de simplu muritor
Cu cea de Domn al Vieţii, visat de omenire,

Prea Strălucind feeric, ca Soarele-n amiază,
Ȋntr-un veşmânt angelic, pe-un nor imaculat!
Din Ceruri se aude, preacoborând pe-o rază,
Cuvântul Celui care din vremuri ne-a creat,

Spunând: “-Acesta-I Fiul pe care Ȋl iubesc!”
“Pe-Acesta ascultaţi-L în tot şi-n toate cele,”
“Căci doar în El, cu Milă, Eu azi binevoiesc”
“Și El vă va da Haruri şi Mântuiri de rele!”

De-atunci şi până astăzi, Taboru-n Zi de-Odihnă
Ȋmbracă iar Creştinii în irizări de vis!
Oricine I se-nchină Hristosului de Tihnă,
Se va simţi ferice, precum în Paradis,

Și va dori şi dânsul, “coliba” de popas
Propusă-atunci de Petru, în marea-I reverie,
Când mistuit de “focul” Iubirii puse-n glas,
Dorit-a de-a rămâne cu Domnul, pe vecie!

Horia Costina

17 August

„Bunătatea lui Dumnezeu.” Psalmi 52:8

Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde şi iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate.

Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată.

Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt.

Meditaţii C. H. Spurgeon