“Doar ai știut”

Ciprian I. Bârsan

Aici, pe-acest pământ, totu-i vremelnic.
Şi totul are-n lume un sfârșit.
De ce ţi-e pasul trist şi șovăielnic
Şi sufletul atât de obosit?

Doar ai ştiut că drumul vieţii sfinte
E dintre toate drumul cel mai greu.
De l-ai ales, atunci să mergi’nainte,
Prin toate greutăţile, mereu !

De ce te văd cu ochii plini de lacrimi,
Descurajat, privind mai mult în jos,
Şi nu la cerul unde nu sunt lacrimi,
Unde durere nu-i, unde-i Hristos?

Doar ai ştiut când ai pornit pe Cale,
Că drumu-i lung şl oamenii sunt răi.
Şi străbătând a umbrei morţii vale,
Vor creşte spinii deşi, sub paşii tăi.

De ce te plângi sub vorbele de-ocară,
Chiar dacă nu duşmanii ţi le-au spus?
De ce te frângi adesea sub povară,
Şi te opreşti, în loc să urci în sus?

Doar ai ştiut că vei avea o cruce,
Şi vei cădea purtându-o spre Calvar.
Ştiai că…

Vezi articolul original 116 cuvinte mai mult

Închinare fără sfințire

„Atâtea inimi zăvorâte
Dorinți dintr-o slavă deșartă
Și negreșit sunt inimi multe
Ce slava Mea nu o mai poartă.”

Este o slavă sclipitoare
Pe care doar scrie „Isus”
Dar e la om închinătoare
Și-i fals numele ce și-a pus.

Căci mulți pretind că Mi se închină
În Duh, dar nu e Duhul Meu
Căci Duhul Meu este lumină
Nu e cântare către eu.

De multe ori vă cântați vouă
Să gâdile auz și fire
Și în zadar așteptați rouă
Căci astfel roua Mea nu vine.

Poate-ai să spui:
O, Doamne, Ție ne închinăm, adevărat!
Dar oare închinarea cui
Mai vine din cuget curat?

Când vorbești cu Mine-n fugă
Te grăbești la ale tale
Unde-i înflăcărata rugă
Și tăinuirea din odaie?

Unde-i lacrima fierbinte?
Unde ți-e fața senină?
Când îmbrățișări divine
Te încălzeau cu-a Mea lumină.

Nu te sfii să fii ce ești
Pe oameni poți încredința
Eu știu că doruri pământești
Frământă azi inima ta… „

Așa auzeam, un glas pe care
Îl cunoașteam ca fiind Cel Sfânt
Și-am zis cu voce întrebătoare
O, Doamne, Tu ești Foc, eu… lut.

M-atinse în taină cu-un cărbune
Un înger de pe plaiuri sfinte
Și spuse hotărât: ” Tu spune
Toate cuvintele auzite!”

Dar eu… Ce păcătos, țărână
Cum aș putea ca să grăiesc?
N-aș îndrăzni măcar cu o mână
S-ating sublimul cort ceresc.

Arată-mi, Doamne, îndurare,
Nu sunt mai bun ca frații mei!
Stau înaintea Ta, ce onoare!
Mai păcătos mă simt ca ei… „

Din nou, cu inimă de Tată
De Dumnezeu, cu bunătate
Aceeași dragoste curată
Continuă, plin de dreptate:

„Eu te-am purtat din vremea-n care
Mă căutai cu foc și zel
Și azi… ce nevegheri, ce stare
Ți-au stins din foc, din dor, din țel!

Ți-am pus pe cap sfântă cunună
Și haina cea de fiu ți-am dat
Căci te-am purtat cu a Mea mână
Tu al Meu fiu, Eu, Împărat.

Dar chiar acum, într-un târziu
Când toate stau ca să apună
Privesc cu dor la al Meu fiu
În taine, vorbe să Îmi spună.

Iar el… ar vrea cu a lui mână
Să cârmuie bărcuța lui
Să nu mai mergem împreună
Să fie el cârmaciul lui…

Ce dor străin te-atinge, spune!
Cum de nu simți iubirea Mea?
De atâtea ori ți-am spus pe nume
Și te-am scăpat în vreme grea.

Am depărtat săgeți arzânde
Să fii scăpat, să rămâi tare
Și tot Eu mâinii tremurânde
I-am dat putere, vindecare.

Te chem acum, rămâi cu Mine
Și curăță inima ta
Nu asculta șoapte străine
Tu ești scumpă lucrarea Mea.

Mai luptă, roagă-te, sfințește
Și inimă și duh și trup
Pe Min’ suprem Mă prețuiește
Căci numai Eu pace îți aduc.

Și te privesc, te vreau al Meu
Căci am plătit un preț ceresc
Să trăiască sufletul tău
Căci ești al Meu și te iubesc.”

Gabriela Bucur 

14 August

„Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne.” Psalmi 92:4

Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. „ Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii.

Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Meditaţii C. H. Spurgeon