Marathon spre cer

Cu cata ravna ai pornit
Pe drumul sfant,
Cu ce curaj nebiruit
Si cu ce dor nestavilit,
Dar drumul lung te-a obosit
Si pasul ai incetinit
Privirea cand ti-ai pironit
Inspre pamant.

Ai fost asa inflacarat
Pentru Isus,
De dragul Lui ai alergat,
Cu nici un pas nu ai cedat,
Dar ai ajuns descurajat
Seninul cand ti s-a-nnorat,
Si pacea ta s-a tulburat;
Te simti rapus.

Nu te opri, mai ai putin
De alergat.
(Caci norii trec, si altii vin;
Asa-i pe-acest pamant strain,
Plin de durere si suspin.)
In cerul Lui e-al tau destin,
Si-atunci, vei zice: Da! Amin!
S-a meritat!

„…Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1,2.

Anca Winter 

13 August

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.” Psalmi 104:16

Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa.

La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de .ispite; el Stă în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit.

Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aduci laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava i se cuvine numai Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon