Dacă-L ai pe Isus

Dacă-L ai pe Isus
Te-nveselești nespus
De tot ce El a spus.

Vei merge pe cale
Cu cânt și-osanale
Spre spații astrale.

Prezența Lui e far,
E Lumină și har
Cu miros de nectar.

Cine-L are pe El
A răspuns la apel
Și nu mai este rebel.

Trăirea-i cerească
Nu vrea să lovească
Ci doar să iubească.

Cine pe El Îl are
Ușor dă iertare,
Și-acceptă mustrare.

Pe brațe te poartă
Când forța e moartă
Greșești și te iartă.

Când la El apelezi
Multe minuni vezi
(Uscături devin verzi)

E cu tine-n dureri,
Ajută să porți poveri
Dând îndoite puteri.

Ți-e Păstorul iubit
Care la tine-a venit
Să trăiești s-a jertfit.

Dacă-L ai pe Isus
Și tu vei fi inclus
În viață fără apus.

George Cornici

30 Iulie

Şi gândindu-se la acest lucru, a început să planga.” Marcu 14:72

Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi.

Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care l-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, și de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului.

Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă și iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care l-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Deci… să nu lăsăm nimic pentru mai târziu…

Ciprian I. Bârsan

,,Ziua abia a început și… este deja șase seara.
Abia a sosit luni și este deja vineri.
… și luna s-a terminat deja.
… și anul aproape s-a încheiat.
… și deja 30,40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.
… și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
… și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem…
Deci … să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas…
Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac…
Să punem ceva culoare în griul nostru… Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.
Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne. Să încercăm să eliminăm „după” …
O fac după…
Voi spune după…
Mă voi gândi la asta după…
Lăsăm totul pentru mai…

Vezi articolul original 126 de cuvinte mai mult