Se scutură pământul

Se scutură Pământul de-atâta suferință,
Durere fără margini e peste tot pe el.
Copiii Tăi Te-așteaptă, Isuse-n umilință
În încercări, ispite, zdrobiți în fel și fel.

Bolnavii fără număr pe paturi de spitale
Așteaptă-o mângâiere, să fie vindecați…
Isuse, vino azi la copiii Tăi din vale,
Așteaptă cu-nsetare să fie mângâiați.

Așa precum pământul uscat și fără apă
Așteaptă ploaia vie să-l mângâie cu drag,
La fel Te-așteaptă omul să stați la o agapă,
Să treci, Isus iubite, al casei sale prag.

Păduri, mii de hectare, se sfarmă-n depărtare
Cuprinse de văpaia de foc de neoprit,
Pe munți se-nalță focul mai mare, tot mai mare,
Tot cerul este roșu, de parcă-ar fi vopsit.

Canicula cuprinde planeta noastră-ntreagă
Și pârjolește totul în calea ei de jar,
Topește și ghețarii, cuprinde lumea-ntreagă,
În dansul ei frenetic se-ntoarce iar și iar…

Se scutură Pământul de-atâta răutate,
Căci oamenii se ceartă și-mpart ce nu-i al lor
Și peste tot în lume-și împart război și moarte
Și seamănă urgie popor peste popor…

E vremea cercetării, Pământul se frământă…
Tu ce mai stai, creștine, de nu te pocăiești?
Ce mai aștepți atâta, ce duh străin îți cântă?
Ce tot îți pune piedici pe Domnul să-L primești?

De ce se-ntâmplă toate și cerul parcă pică?
De ce nu mai e lumea la fel ca la-nceput?
Nu vezi, iubite suflet, că-n jur totul se strică
Și oamenii se strică din zi în zi mai mult?

Nu mai e lumea lume, chiar cerul parcă frige,
Cupolă de aramă pe un pământ încins…
Păcatul e la culme, pe mulți oameni atinge,
Dar omul nu se lasă de Duhul Sfânt atins…

E multă spurcăciune în lumea asta mare,
Păcatul e la culme, noi stăm nepăsători,
Isus este aproape și soarele răsare,
O trâmbiță în zare se-aude de cu zori.

Fii gata totdeauna să te-ntâlnești în stele
Cu Dumnezeul slavei, să scapi de-orice necaz,
De boală, de ispită, de patimile grele,
De arșița cumplită ce ne topește azi,

Să fim o veșnicie cu Domnul vieții noastre
Și să călcăm pe aur ca sticla străvezie,
Pe străzile din ceruri, din înălțimi albastre
Și să trăim cu Domnul Isus o veșnicie.

Dorel Puchea 

29 Iulie

„Însă eu sunt totdeauna cu Tine.” Psalmi 73:23

„Totdeauna” – în ciuda prostiei şi nebuniei pe care David le mărturiseşte lui Dumnezeu, adevărul adevărat este că David a fost salvat, acceptat şi binecuvântat de prezenţa constantă a lui Dumnezeu. Deplin conştient de propria lui stare pierdută, şi de firea lui înşelătoare şi rea, el cânta totuşi, într-o glorioasă izbucnire de credinţă: „însă eu sunt totdeauna cu Tine”. Credinciosule, eşti forţat să intri în mărturia şi recunoaşterea psalmistului; doreşte-ţi să spui în acelaşi spirit: „însă, de când îi aprţin lui Christos, sunt totdeauna cu Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că sunt mereu în mintea Lui; El se gândeşte mereu la binele meu.

Sunt întotdeauna sub ochii Lui; ochiul Domnului nu doarme niciodată, ci veghează mereu la binele meu. Sunt totdeauna în mâna Sa, aşa că nimeni nu mă va putea smulge din ea.-Sunt totdeauna în inima Lui, înscris acolo ca un memorial, aşa cum purtau preoţii numele celor douăsprezece triburi în dreptul inimii. Tu te gândeşti totdeauna la mine, Doamne. Dragostea Ta încearcă mereu să mă prindă. Lucrezi întotdeauna pentru binele meu. M-ai pus ca pe o pecete pe mâna Ta cea dreaptă. Dragostea Ta este „mai tare ca moartea” (Cânt. 8:6). Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (vers. 7).

Ce har uimitor! Mă vezi în Christos, şi, chiar dacă sunt mânjit, mă laşi să port veşmintele lui Christos, spălate în sângele Său; astfel, pot sta în prezenţa Ta. Am întotdeauna bunăvoinţa Ta – „sunt totdeauna cu Tine”. In textul acesta, sufletul încercat şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi bucură-te de mângâiere. „însă eu sunt totdeauna cu Tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon