Ocrotire divină

Divina ocrotire vine de sus
În altă parte n-o căutați!
Amintiți-vă ce Tatăl v-a spus
Niciodată El nu v-a exclus
În suflet, mereu, să-L purtați.

În orice zi ajutor ați primit
‘Nălțați glorii cu multă ardoare
Când L-ați chemat nu a glumit
Ci ați cunoscut și ați simțit
C-aduce, oricând, ușurare.

Primejdii vin c-așa e aici
Dar, sub aripa Lui vă păstrează
De vin îngrijorări mari sau mici
Sau sentimente izvorâte din frici
Gusta-veți din părinteasca-i pază.

Priviți în urmă: ce constatați?
Nu v-a dezamăgit niciodată
Faptul acesta să nu-l uitați
În zbucium adânc, voioși, să cântați:
“Ce mare ești Stăpâne, Tată!”

Prin lungi labirinturi trecând iar
Avântul din voi să nu dispară
Veți vedea clar cum stele apar
Să vă ghideze spre cerescul Hotar
Unde-ntotdeauna e primăvară.

Furtuni vor veni să lovească în vas,
Să-l ducă-n adânc, să-l distrugă
Dar El a spus: ”Eu nu vă las
Veghez orice gest și-orice pas
Ascult cu atenție orice rugă.”

Din nou uriași declanșa-vor război
Fiind siguri că vă doboară
Dar și-atunci Stăpânu-i cu voi
Să vă îndrume spre viața de-apoi
Triumfuri din Rai, mereu, se coboară.

Suprema ocrotire e darul ceresc
Își are izvorul în iubirea-i sublimă
Făgăduințele Lui, deplin, se-mplinesc
C-așa, negreșit, speranțele cresc
Și spre Țara promisă v-animă.

George Cornici

28 Iulie

„Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.” Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta.

Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, credinciosule. Gândeşte-te că te-ai îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios.
Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine!

Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Meditaţii C. H. Spurgeon