„Te-aștept acasă, fiu iubit”

Am căutat de multe ori pacea-n lucruri trecătoare
Dar am rămas dezamăgit și-n suflet cu-o durere mare.
Am căutat și fericirea în locurile de rușine
Și am ajuns în suferință, am ajuns printre ruine.

M-am dus la sfatul celor răi, crezând c-acolo-i alinarea,
M-am depărtat de frații mei, am părăsit chiar adunarea.
Am dat cu pietre-n tot ce-i bun și am ales mereu minciuna,
Am fost un rătăcit nebun și am batjocorit într-una.

Am alergat ca un turbat pe drumurile spurcăciunii,
Apoi am început să-nvăț ce-nseamnă „arta”-nșelăciunii.
Mult timp am fost robit de ură și-am căutat să fac doar rău,
Nu mi-a păsat de mântuire, nu mi-a păsat de Dumnezeu.

Nu am mai vrut deloc să știu ce-nseamnă sensul pocăinței,
Nu am mai vrut să merg în viață pe drumu-acesta al credinței.
Am vrut doar multă libertate și-am vrut să fiu de neoprit,
Am călcat tot în picioare, iar mai apoi am suferit.

Dar Dumnezeu, prin frații mei, m-a căutat să îmi vorbească,
Nu m-a lăsat ca să mă pierd în lumea asta rea, drăcească.
El S-a-ngrijit mereu de mine și sufletul meu L-a păzit,
Mi-a spus prin robii Lui destoinici: „Te-aștept acasă, fiu iubit”

Nu am să uit vreodată ziua în care Domnul m-a chemat,
A fost atât de blând cu mine și-n Dragostea Lui m-a iertat.
El nu mi-a amintit deloc nici un păcat, nici o greșeală,
Ci-a spus că prin iubirea Lui, mă curățește și mă spală.

De-atunci mi-e inima legată de El și de a Lui iubire,
De-atunci Îl vreau neîncetat și merg cu El fără oprire.
Nu știu și nu am cunoscut pe cineva care să poată,
Să mă iubeasc-așa profund și să îmi fie al meu Tată.

Și-s sigur că nu voi cunoaște și nu există-n empireu,
Un domnitor care să fie mai mare decât Dumnezeu.
Rămân cu El și El cu mine atâta timp cât voi trăi,
Iar când va reveni pe nori, mă va lua în veșnicii.

Nichifor Nicu 

20 Iulie

„O arvună a moştenirii noastre.” Efeseni 1:14

O, ce iluminare, ce bucurie, ce mângâiere, ce desfătare simte omul care învaţă la picioarele lui Isus, şi numai acolo! Totuşi, noi nu simţim decât o infimă parte din valoarea lui Isus în viaţa aceasta. Aşa cum spunea un scriitor din vechime „nu este decât o pregustare!” Am gustat în adevăr că bun este Domnul” (1 Petru 2:3), dar nu ştim încă cât de bun şi valoros este El, deşi ceea ce ştim ne face să tânjim după mai mult. Ne-am bucurat de primele fructe ale Duhului, şi ele au făcut să flămânzim și să însetăm după plinătatea vinului ceresc. Ne văităm în sinea noastră, aşteptând înfierea. Suntem ca Israelul în pustie, bucurându-ne de un singur strugure din Eşcol; acolo vom fi în mijlocul viei. Aici vedem mana cea măruntă, ca sămânţa de coriandru, dar dincolo vom mânca pâinea cerului şi grâul împărăţiei.

Acum suntem începători în educaţia spirituală. Deşi am învăţat primele litere ale alfabetului, nu putem încă citi cuvintele, şi cu atât mai puţin propoziţiile. Dar aşa cum spunea cineva: „cel care a fost cinci minute în cer ştie mai mult decât toţi teologii de pe pământ”. În prezent avem multe dorinţe neîmplinite, dar în curând ni se vor satisface toate visele. Toate puterile noastre vor găsi cea mai bună folosire în lumea veşnică a bucuriei.

O, creştine, anticipează cerul cu câţiva ani. Peste puţin timp vei scăpa de toate încercările şi necazurile tale. Ochii tăi înroşiţi de lacrimi nu vor mai plânge niciodată. Vei privi cu uimire splendoarea Celui care stă pe tron. Mai mult, vei sta pe tron alături de El. Vei împărţi cu El triumful slavei Sale» Coroana Lui, bucuria Lui şi paradisul Său vor fi ale tale, şi vei fi împreună moştenitor cu Cel care este „moştenitorul tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2).

Meditaţii C. H. Spurgeon