Muntele cel Sfânt

Ai ridicat un steag, Isuse,
Ai fluierat peste pământ
Au alergat la Tine gloate,
Urcând pe Muntele cel Sfânt.

Căci Muntele se ‘nalță falnic
Printre ceilalți și printre văi
El e scăparea celor care
Ades se pierd pe multe căi.

Frumoasă înălțime este,
El bucură întreg pământ
Și este plin, plin de lumină
Căci e scăldat în Soare sfânt.

E-un Munte îmbrăcat cu slavă
Ce șade-n veșnici înălțimi
E o Cetate de scăpare
Pentru popor, pentru mulțimi.

Toți cei crescuți să poarte arma,
Cei antrenați ca ucigași
Din săbii își vor face pluguri
Arându-și câmpul blând, gingaș.

Nu vor mai învăța războiul
Nu vor mai purta sabia
Căci toți acei ce o vor scoate
Prădați și-uciși vor fi de ea.

Flămândul care locuiește
Pe Muntele Domnului sfânt
Belșug de hrană-acol’ găsește
Prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt.

Toți orbii-și capătă vederea
Și șchiopii ‘ncep a alerga
Și-o flacără încins-ajunge
Chiar mucul ce-abia fumega.

Pe Muntele acesta mare
O Piatră șade căpătâi
Și pentru toți locuitorii
Odihnă, Doamne-n veci rămâi!

Ți-am auzit șuierătura
Cum ai suflat peste pământ
Ce har măreț, ce bucurie
Să urc pe Muntele cel Sfânt!

Camelia Stîngaciu

19 Iulie

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui.” Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că sinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu.

Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lui în mijlocul adâncului” (vers. 24). In mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace.

Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon